Monthly Archives: July 2015

La un pas de final

Prin urmare, toamna asta m-a aflat singură cuc în casa din Grinzing, devenită mare și pustie. Nu știu de ce oare n-am schimbat-o cu alta mai mică, potrivită cu nevoile mele de-acum. Uneori, mă bănuiesc de un exces de optimism, mai ales diminețile scăldate de raze ce licăresc și se tachinează, trasând dungi sau fâșii întrerupte, apoi strălucesc pe perdeaua de tul de culoarea cristalului moale cu broderii de catifea ale căror carnații de fildeș încântă privirea. În culcușul meu azuriu-celest, cu fir de mătase urzit la război, la vremea când încă mai locuiam la Moscopole, preț de o clipă salvată, visez și mai sper. În acea clipă, chipul lui Costa mi se alătură pe perna de mătase azurie. Exact când pleoapele  întredeschise, dincolo de tremurul fin de gene, îmi îngăduie un coridor îngust cât o strâmtoare, pe unde iluzia unui obraz atât de drag se strecoară ca să-mi mistuie sufletul. Cât să-i stârnească voința de a renaște pentru o nouă zi.

Advertisements

Prin Durres

Chiar dacă toamna se află la ultima suflare, încă e plăcut de stat afară, aproape de adierea mării. Văzute sau numai ghicite, mulțimi de tufișuri urmate de păduri de stejar, fag și pin vestesc sunete de viețuitoare și păsări. Dar și un regal de vulturi și șoimi familiari ținutului. Mai presus de toate, o seară petrecută aproape de munte și mare răscolește și tulbură prin cântul de pescăruș trufaș, răpus de iubire .
– Dragă prietene, veneam spre voi și mi-a ieșit în cale o ceată de țigani de vârste și culori amestecate. Însuflețiți de viață și voie-bună. Mi s-a oprit răsuflarea. O pirandă mlădioasă și ochioasă s-a desprins din grup, s-a pironit în fața mea și, încet, și-a scos ghiocul ce-l avea la brâu…
Ismail, zâmbește. Rostește în albaneză:
– Miresme, arome. Diverse, variate, amestecate. Alchimie, magie. Rumelia. Ținutul meu, al tău, al turcului, al țiganului, al grecului. Musulmani, creștini. De toate felurile. O Rumelie misterioasă și magică. Din păcate, prea firav cunoscută de Occident. Da’, mai bine să luați loc, tu și huzmichiarul tău, ca să-nchinăm un pahar de bun-venit în casa asta.

– fragment din romanul “Îngerii din Moscopole. Povești îngemănate” în curs de apariție