Monthly Archives: April 2011

Nu m-am putut abţine

mă ustură ochii, mă doare spatele şi-mi vâjâie capul: am stat, toată ziua, la calculator şi-am lucrat la viitorul roman. au fost câteva pauze, ciuntite însă de dorinţa de a mă reîntoarce la text. acum, mă opresc şi-mi vin în minte nişte vorbe- nu mai ştiu cine mi le-a spus, mai demult- sună aşa: învaţă să te abţii, e prima lecţie de viaţă. se pare însă, că nici până-n ziua de azi, n-am reuşit să-nvăţ aşa ceva, altminteri, ar fi trebuit deja să mă abţin să iubesc, să scriu, să zbor, să visez… ştiu însă, pe de rost, o altă lecţie: când îmi place ceva, nu mă pot abţine să nu ofer bucăţi din mine…

încerc, de fapt, să spun/scriu că-s fericită dar, pentru că n-am curaj s-o strig, în gura mare-unii cred că e de prost-gust să mărturiseşti aşa ceva, cu glas tare- o scriu, aici, pe blog. chiar dacă-s teribil de obosită, mă simt ca-n copilărie, când bănănăiam pe străzile de lîngă pădurea andronache, până târziu, în noapte şi rămâneam, cu ochii pironiţi la stelele ce-şi adunau licuricii risipiţi, de prin copacii misterioşi, căci totul era misterios pe-atunci! nu ştiam despre clipe, minute sau ore, mă aşezam pe vreo bordură, cu genunchii adunaţi sub  bărbie, nu mai ştiam unde mă aflu, până ce prietenul copilăriei mele, mă  trăgea disperat şi îngrijorat de mână şi-mi şoptea: cati, hai acasă, c-or să te pedepsească ai tăi şi n-am cum să te scap. eu, în schimb, eram fericită, nu-mi păsa de ora târzie. vroiam să văd stelele şi pădurea, noaptea şi nu mă puteam abţine. glumesc! ştiu, azi, am exagerat cu scrisul, nu m-am putut abţine însă.


Nu e lună plină, am găsit însă prin albumele mele o imagine, dintr-o noapte… Spuneam despre stele, dar ele nu se lasă fotografiate.


Advertisements

Vorbele dimineţii

Marcel Iureş, Psalmul 23

Pe malul Dunării(Galaţi)romanul Între Timpuri a cunoscut noi prieteni

Bucuroasă? Mai încape vorbă? Tocmai ce-am primit de la Liana, una dintre cititoarele( prietenă) mele din Galaţi, filmuleţul de la lansarea romanului Între timpuri ce-a avut loc în data de 22 martie 2011, în Sala Eminescu de la biblioteca V A Urechia din Galaţi. Chiar dacă ştiam ce conţine plicul, l-am deschis, cu emoţie, şi-am văzut CD-ul(mai era ceva lângă, o să dezvălui la timpul potrivit…).

Vă invit să vă bucuraţi, împreună cu mine şi să  urmăriţi un film ce prezintă cîteva fragmente din ceea ce s-a spus la lansare. Sper să vă placă, în ciuda sunetului care uneori are probleme.

Mi-am mai adus, cu drag, aminte de oamenii din Galati( Florina Zaharia,  Adi Secară, de atmosfera de-acolo şi abia astept să mă reîntâlnesc cu cititorii din Galaţi, în vară, cu ocazia târgului de carte. O sa revin cu detalii despre evenimentul la care-aş vrea să particip. Până atunci, vă las în compania unui film ce prezintă un fragment dintr-o lansare, la care s-au spus lucruri extrem de interesante.

Adaug că-n preajma Învierii, nici nu se putea dovadă mai limpede că infinte-s firele ce-i leagă pe oameni…

când

văd culorile cerurilor, zilelor şi veşmintelor de dincolo de carapacea sub care mă protejez, să nu cumva să-mi risipesc armonia dorului, visului, zborului spre neştiutele şi scurtele mele popasuri, nespuse, nepovestite, mă desenez pentru veşnicia clipelor ce-or să rămână după plecarea mea .

mă gândeam, ce cuvinte să-mpletesc prin ţesătura canapelei, să fie respirate, duse mai departe şi mi-au venit în minte culorile cerurilor, zilelor, veşmintelor ce-mi dăruiesc zâmbetul şi iubirea de  viaţa de azi şi de mâine, de ieri şi de toate.

văd culori întreţesute, opaline, misterioase, îndepărtate şi rare,  magia, şansa de a le fi întâlnit şi priceput, m-ajută să le păstrez şi să mă bucur. mulţumesc Cerului că m-a-nvăţat să-aştept destinul Opal[in]

şi-o pildă onestă pentru Săptămâna cea Mare: când migălim, răbdători şi iubitori, nuanţele destinului, există şansa să rămânem frumoşi, aşa cum am fost creaţi, iar Dumnezeu e şi el fericit!

Balaurul şi Mioriţa

Antologie de proză fantastică

ediţie îngrijită de Mihail Grămescu

Eagle Publishing House, 2011

” Se uită în sus şi, când o vede cum se apropie de marginea acoperişului, simte din nou cum o sugrumă spaima. De pe acoperişul copilăriei, femeia în mătase roşie cu buline negre îi zâmbeşte însă, poznaş: pare a aştepta pe cineva. Se uită în depărtare, iar când el apare, cu pălărie roşie, mantie neagră, o prinde de mijloc şi zboară împreună, ea, cea de jos, măsoară cu paşii amintirii singurătatea din faţa casei pierdute printre copaci.

Bărbatul cu pălărie roşie şi mantie neagră seamănă atât de bine cu păpuşa hazlie pe care-a cumpărat-o, în urmă cu câţiva ani, de la Sighişoara, şi pe care-a atârnat-o de un perete al unei case!  Ar vrea să uite, dar nu mai e posibil să schimbe ce-a trăit! ”

Visul- Balaurul şi Mioriţa- pag. 29-31

[ Clipe salvate, 2007 ]

Am participat, ieri, la MNLR, la lansarea unei antologii editate în condiţii grafice, de excepţie. Antologia cuprinde texte din Linda Maria Baros, Simona Şerbănescu, Catia Maxim, Emil Lungeanu, Dănuţ Ungureanu, Cristina Manta, Balin Feri, Cora Eliana Teodoru, Boris Marian, Ana-Mariana Ionescu, Oliviu Crâznic, Laura Răceanu, Marilena Adam, Mihail Grămescu, Raluca Băceanu, Elena Staicu, Teodora Creţu, Ramona Filip.

Felicitări Eagle Publishing House şi scriitorului Mihail Grămescu!

Urez sănătate autorilor, apariţii editoriale, spor la scris şi de la scris!

Parfumul de corcoduş

Recunosc, un soi de nerăbdare m-a făcut s-aştept, ciudat, primăvara, un disconfort fizic m-a făcut mai retrasă, am făcut o scurtă pauză, m-am gândit…

După 30 de ani, am revenit în cartierul copilăriei, am păşit pe strada ce nu-mi ajungea, am stat câteva clipe în faţa casei copilăriei, aproape neschimbată, am privit frumuseţea copleşitoare a copacilor şi-am respirat, profund, parfumul de corcoduş. Am făcut câţiva paşi prin pădurea din apropiere şi i-am aprins un gând luminos, de dor tatălui meu.

Azi, îmi e bine, deşi amintirile frumoase, uneori, mai dor…

O imagine

Castigat ridendo mores?

Întrebarea din titlu, retorică mai degrabă, nu implică un eventual răspuns, în vremuri în care cea mai potrivită zicală ar fi totuşi câinii latră, ursul merge, dicton ce nu umbreşte certitudinea că umorul, dătător de râs, face bine omului agresat de cotidian şi, nu de puţine ori, devine  alternativă  terapeutică.[ more]