…a femeii, subiect destul de vag care, o dată abordat, duce spre ţinuturi nisipoase.
Femeia care purcede la un asemenea drum are o greutate în plus: nu poate fotografia instantaneu şi nu are obiectivitatea de care un bărbat dispune cu o anume lejeritate.
De-a lungul timpului m-am întrebat, la grade diferite de intensitate, unde anume şi mai ales cum se exprimă frumuseţea unei femei?
Trecerea timpului mi-a fost de un real folos, căci mi-a ascuţit spiritul de observaţie, m-a adus cu picioarele pe pământ şi, astfel, am reuşit să mă apropii de subiect fără vreun motiv aparent, ci pur şi simplu din dorinţa de sublinia ceva ce poate limpezi zbaterile sterile, despicatul firului în patru, care amărăsc viaţa multor femei.
Cine nu îşi doreşte să fie frumoasă? De la caz la caz, frumuseţea femeii diferă în funcţie de particularităţile proprii personalităţii fiecăreia. A fi frumoasă e o noţiune extrem de cuprinzătoare, ceva ce se dobândeşte în timp şi presupune un continuu efort de evaluare, de sinceritate. Un astfel de demers e cu atât mai complicat cu cât el trebuie realizat, fără ca cei din jur să sesiseze sau să fie bruiaţi în vreun fel de introspecţia personală.
Frumuseţea văzută e veritabilă, în măsura în care e întreţinută de focul interior ce încălzeşte cu generozitate fiecare gest, fiecare mimică, fiecare cuvânt, fiecare surâs, fiecare lacrimă…
Cu o zestre ancestrală pe care o poartă ca un Sisif, femeia înţelege după ani şi ani de poticneli, cum anume trebuie să-şi priceapă şi să-şi acccepte condiţia şi, când se acceptă aşa cum e modelată de sfânta natura, femeia se apropie mai mult de feminitate, esenţă a conceptului de frumuseţe nevăzută.
Să traduc în vorbe mai simple: ceea ce ţine de frumuseţea morală a unei femei, în sensul pe care-l ştim cu toţii, ar trebui să pornească de la cultivarea cu grijă şi sinceritate a acceptării că, nativ, o femeie e înzestrată cu un bagaj genetic(exprimat prin spirit posesiv exacerbat, spirit matern uneori haotic orientat, instinct sexual mai puternic decât la un bărbat etc.) de care rareori e pe deplin conştientă. O astfel de zestre nu trebuie să sperie nici o femeie, numai că trebuie conştientizată în vederea diminuării consecinţelor care, cel mai adesea, se întorc împotriva ei înseşi.
Traiectoria femeii se înscrie în felul în care adolescenta, tânăra, apoi adulta ştiu să-şi gestioneze cu tact veşnicele cârcoteli, dar mai ales mijloacele prin care ele se pot opune spiritului dominator, moştenit din perioada matriarhatului. Din acest punct de vedere, cei mai expuşi sunt bărbaţii, ştiute fiind nesfârşitele controverse sterile dintre ei şi femei, situaţi fiecare în mod arbitrar pe planete diferite.
Nu e uşor ca femeia să-şi accepte şi să-şi înţeleagă zestrea şi condiţia în aşa fel încât, ulterior, să înceapă să lucreze cu migală la şlefuirea calităţilor pe care le poate dobândi prin educaţie, experienţă şi mai ales prin acel spirit de aventură menit să o ducă pe căi nebătătorite, care să ofere un plus de strălucire rigorilor anoste şi ipocrite impuse de convenţia socială.
Indiferent de traiectoria ei, fiecare femeie dispune de suficiente mijloace să ajungă acolo unde îşi doreşte şi îmi dau seama cu onestitate că frumuseţea văzută şi nevăzută a unei femei constă de fapt în strălucirea ei: nu strălucirea obraznică, gălăgioasă, ci strălucirea unui diamant minuscul, migălos şlefuit ce se răsfaţă pe degete delicate, ce stiu să mângâie, nu să rănească. Frumuseţea văzută şi nevăzută a femeii generează bucuria simplă, sănătoasă, armonia fără de care viaţa ar fi doar un balamuc gălăgios, deloc creativ.
O astfel de frumuseţe îmi pare că produce un efect similar vinului de calitate, obţinut în urma unor procedee riguros respectate şi păstrat în recipiente rare. Un vin cu o tărie specială, care însă nu îmbată: tulbură, încântă, provoacă bucurie şi poftă de viaţă. Aşa aş traduce într-o primă variantă frumuseţea văzută şi nevăzută a femeii: un vin de soi, îmbuteliat în sticle speciale, păstrat în pivniţele vizitate de cunoscătorii care apreciază marca Feminitate.
