Monthly Archives: May 2009

Culorile vacanţei

Şi mâine va fi o nouă zi! Şi mâine voi pleca  din nou spre mare, spre soare, spre flori…Voi fi iar faţă în faţă cu Clipa! O voi salva! Sperrr! Voi pleca spre insula Corfu.

Noapte bună! Să fiţi iubiţi!

Advertisements

Din nou despre Ghici pe cine iubesc eu?

Azi

Culoarea picăturilor de ploaie

Plouă, plouă! Nu, nu mă gandesc la George Bacovia! Sau poate că mă gândesc, dar într-un alt fel decât atunci când, prea tanără fiind, îmi picuram pe trup stropi de melancolie. Pe vremea aceea era ceva firesc. Melancolia de atunci era de fapt un strigăt , o dorinţă spre maturitate. Îl iubeam pe Bacovia din tot sufletul ! Îmi era drag să mă trezesc cu el în gând , să îmi clătesc ochii cu puţinele lui culori. Iubeam griul bacovian! Acea culoare îmi scălda trupul şi îmi anihila uneori dorinţele… Melancolia le dădea şi ea parfumul ei suav , venit parcă din timpuri apuse. Acum îmi reamintesc acel parfum şi zâmbetul meu e şi acum melancolic. Un alt fel de melancolie!  Mă uit pe fereastră la ploaia care dansează, când molcom, când ameţitor. Privesc picăturile de ploaie şi am în minte imagini ce nu s-au născut încă. Plouă! Plouă! Şi eu mă gândesc la un viitor încă nenăscut. Muşc cu lăcomie însă prezentul, clipa aceasta , când mă odihnesc cu mine însămi şi  iată  că surprind aceste imagini .

DSC00765DSC00768

Le voi lăsa aşa : una lângă alta, ca şi acele întâmplări ce ne bântuie existenţa , aparent fără nici o legătură: un peisaj compus din fragmente. Plouă! Caut cu privirea picăturile de ploaie. Încerc să le desenez. Oare ce culoare li s-ar potrivi? Culoarea sufletului meu? Oare ce culoare are acum sufletul meu? Aud picăturile cum se ciocnesc pe  acoperişul casei. Se adună şi se frământă.  Sunt vesele? Sunt triste? Sunt reci? Sunt calde? Le caut din nou cu privirea şi mai sorb o gură din ceaiul aromat. Ce culoare spuneam  că are acum sufletul meu? Ce culoare au picăturile de ploaie? Plouă! Închid puţin ochii şi văd toate culorile pământului  amestecându-se , ca mai apoi să curgă uşor , cald, aproape senzual culoarea mea: culoarea armoniei , a împăcării cu mine însămi! Culoarea care mă va duce în seara asta spre… un nou capitol din romanul ce se plămădeşte acum. E un copil nenăscut! Dar va fi şi el! Plouă! Plouă! Ce bine îmi e cu mine!

O seară caldă şi să vă fie bine cu voi!

Ghici pe cine iubesc eu? la…

1.   Librăria Eminescu

2.                    nr.17 Sadoveanu (bd-ul Magheru, nr.6-8)

3                     nr.95Academiei ( Calea Victoriei,nr.12 A)

4.                    nr. 9 Colţei( Bd-ul Brătianu 1848)

5.                    nr.1Luceafărul( Fantani)

6.                   Cărturesti

7.                   nr.94 Papirus ( Bd-ul Magheru,nr.27)

8.                   nr.41Lumina ( Calea Dorobanţi, nr.168)

9.                   nr.74 Copiilor (P-ţa Romană, nr.9)

10.                nr.42–  (Calea Moşilor, 306)

11.                 nr.70 (Iuliu Maniu,55)

12                  nr.72Lyceum (Iuliu Maniu, nr.140)

13.                nr.56 ( Bd-ul I. Mihalache, nr. 42)

14.                nr.22 (Şoseaua Mihai Bravu, nr. 296)

15.                Librăria Monitorul Oficial , Calea 13 septembrie

16.                Librăria 15, Calea Moşilor, 199

17.                Biblioteca Judeţeană Tg. Neamţ

Alte vorbe despre Ghici pe cine iubesc eu?

ULTIMA ORA:Ghici pe cine iubesc eu? – intrebare retorica sau infinita cautare?

edit later

Şi tot azi


E atat de simplu!

Să simţi! Doar atat!

week-end plăcut!

Nu vă supăraţi, cat costă un vis?

Dacă admitem că viaţa e vis, dar mai ales dacă dimineaţa, cand ne trezim, ne amintim acele vise care,  fie că ne tulbură, fie că ne dau armonie, avem şansa să putem privi şi în sufletul nostru. Şi oare ce vedem? Dorinţe! Nenumărate dorinţe. Dorinţa de a avea bani, de a fi iubiţi, de a obţine tot felul de supremaţii. Mult timp am avut eu însămi diverse dorinţe: unele s-au indeplinit,după lungi aşteptări, presărate cu eforturi. În mod absolut nejustificat, momentul , în care s-au realizat , nu l-am simţit ca pe o bucurie. Eram cumva ostenită de efort , de aşteptare. Şi mi s-a părut nedrept să reacţionez aşa. Atunci am înţeles că am nevoie de bucurie nesofisticată, de simplitate. Mi-am dat seama că nu are rost să schimb eu lumea( nici nu aş fi avut cum), ci e musai să mă schimb eu.  Iar viselor mele, dorinţelor mele , nu are sens să le contabilizez rezultatul după criteriile stricte ale matematicii. Oricum suntem atat de diferiţi unii de alţii , încat culorile pe care fiecare le vedem sunt diferite. Şi dacă un om de afaceri măsoară profitul cu mărimea unei cifre, eu, spre exemplu, măsor  cu importanţa cuvantului care poate deschide mai multe porţi decat o pot face …banii.  Iată unul dintre motivele pentru care în urmă cu aproape patru ani m-am apucat să scriu.  Într-o lume deja construită, într-o lume care funcţionează după regulile ei, nu după ale mele. Într-o lume presărată cu monştrii sacri. După prima lansare, dar mai ales cand am constatat că romanul Încă un pas s-a epuizat( e adevărat au fost doar 500 de exemplare), mi-am spus :” chiar dacă o să mă aflu singură pe o potecă, chiar dacă nu ştiu unde duce acea potecă,eu tot voi scrie!”  Nu mi-a fost teamă de singurătate, nu mi-a fost teamă de ridicol, de băşcălia mioritică atat de riguros elaborată.  M-am tot gandit la cei care au curajul să umble goi prin casă, să-şi privească trupul şi să nu le fie ruşine de ei înşişi. La oamenii fără inhibiţii! În fond scrisul e ceva similar. E ca şi cum sufletul ar umbla fără haine pe el, gol , prin casa trupului. Şi cand am realizat toate astea m-am bucurat. Sincer, simplu, adevărat! Poate mai mult decat atunci cand am reuşit să îmi fac o casă  sau să realizez nu ştiu ce tranzacţie. Acum , după apariţia celei de-a treia cărţi, simt gustul bucuriei . Ceva similar cu momentele cand iubirile pe care le starnim  ne dau străluciri ce ne luminează calea ani buni. Chiar şi atunci cand devin amintiri ! Sau poate, în special , cand devin amintiri. Şi astfel scrisul  nu numai că mă curăţă de îndoieli inerente, dar simt cum mă şlefuieşte şi îmi rotunjeşte colţurile şi asperităţile provocate de o realitate pe care o simţim zi de zi că pierde cumva  vocaţia cercului. Aud în jurul meu tot felul de voci binevoitoare de fapt:” Tocmai acum te-ai apucat să scrii? Sunt o mulţime de scriitori consacraţi, oamenii nu prea mai citesc şi colac peste pupăză mai e şi criză.” Sigur că înţeleg toate astea, dar… nu-mi pasă!  Pentru că dorinţa , visul meu de a scrie sunt mai puternice decat conjunctura  de interese, financiară, de castă sau mai ştiu eu care conjunctură. Dacă scrisul provoacă furtuni interioare, generatoare de schimbări,  eu , una , mă consider bogată şi de ce nu fericită! Şi dacă sunt oameni care pot înţelege toate astea,  beneficiul unui astfel de demers e cu atat mai mare. Prin urmare, nu vă supăraţi, iată cat costă un vis! Visul meu,evident!

Să fiţi iubiţi !