Monthly Archives: July 2008

Puterea dragostei

Părintele Teofil Brașoveanu s-a călugărit în 1957. A fost o perioadă la Mănăstirea Peștera Ialomicioara, în 1963 a fost arestat de comuniști, în 1980 a reintrat în monahism. În ultimii ani de viață a fost la București, slujindu-l pe Dumnezeu în diverse biserici, mai ales la Colțea. Puterea dragostei este o carte mărturie a acestui monah, pe care din nefericire și, mai ales din ignoranță, nu am avut ocazia să-l cunosc, mai ales în anii în care a fost la București. Cartea este un mănunchi de mărturii despre acest om și cateva interviuri pe care le-a dat, puține de altfel, căci nu era un împătimit de imagine. Esențială este relația cu Dumnezeu și, implicit, dorința lui de a ne apropia de iubire, de ideea dumnezeirii. Relatez o întâmplare povestită de  Teofil: odată, o femeie și fetița ei, de câțiva anișori, se aflau într-o biserică plină ochi. Fetița a facut pipi pe ea, iar mama ei, rușinată și revoltată, a luat copilul la bătaie. În acel moment, monahul Teofil a întreabat-o mirat pe femeie : de ce bateți copilul? Până să-i răspundă mama copilului, un alt călugăr, aflat prin apropiere, a zis : a spurcat biserica. Teofil a tăcut, apoi a continuat să o întrebe pe femeie: nu e copilul dumneavoastră? După răspunsul afirmativ, monahul a conchis: Speriați copilul. Călugărul ăsta a spurcat biserica. Întâmplarea constituie cheia cărții. Și, pentru că am găsit cheia, am pătruns și în alte încăperi. Astfel am aflat că trei sunt virtuțile creștine : credința, speranța și dragostea. Mi-am cercetat inima și am asimilat cuvintele monahului care spune că inima seamănă cu o moară: macină ce băgam în ea. Mai știm că în noi se găsesc doi oameni, două personalități. Dar câți aplică vorbele sfântului Pavel: de azi nu mai judec pe nimeni?! Am mai aflat că, prin spovedanie, devenim mai puri, așa cum apa și sapunul ne spală trupul. De ce am înteles că spovedania este puterea de a ne mărturisi celor dragi faptele? Poate, pentru că reprezintă o baie atât de sufletească. Pentru toate astea și încă altele, nu mai există îndoială, când recitesc cuvintele : Unde e iubire, acolo-i Dumnezeu, acolo e răbdare, pace și iertare. Le recitesc, chiar dacă ele se găsesc de mult în inima mea.

Advertisements

Veşmintele de pe noi

În încercarea noastră de a arăta celorlalţi o imagine cât mai pe …gustul general, ne punem fel şi fel de straie, menite să ne arate aşa cum se cuvine. Şi cum se cuvine? Nu vreau să dezvolt evantaiul de întrebări care s-ar năpusti asupra mea. Îmi propun să vă semnalez o carte: Dezgolita de  Lola Beccaria(editura Trei, 2008). Doctor în Filologie Hispanică şi lingvist al Academiei Regale Spaniole, Lola Beccaria scrie o carte ameţitoare. Nu spun că mi-a plăcut. În fond o carte nu o gustăm aşa ca pe o supă, care să ne facă bine la stomac. Am avut o îndoială dacă să o cumpăr sau nu. Şi asta mai ales din cauza copertei.  M-am gândit totuşi că vânzarea de carte e şi ea un comerţ. Am mai stat puţin pe gânduri şi, deşi eram grăbita am răsfoit-o puţin, apoi am hotărât s-o iau, în timp ce un domn respectabil s-a uitat la mine, aşa dintr-o parte. Am zâmbit şi am ieşit din librărie cu cartea în mână . Am citit-o, de fapt am devorat-o. Cu lăcomie, cu spaimă, cu îndoială şi, la sfârşit, am respirat uşurată. Doamne, ce bine mi-a făcut această lectură! O şansă oferită puritanilor, ca să poată înflori? Aşa sună primul motto. Apoi, mi-a atras atenţia al doilea citat:

” Inima e ceva murdar. Ţine de planşele anatomice ori de tejgheaua măcelarului . Eu prefer trupul tau.”(Marguerite Yourcenar) Pornind de la nevoia de tandreţe atât de greu de satisfăcut, autoarea intră în toate cotloanele intimităţii eroinei, jucându-se cu firul aproape invizibil dintre ce e permis şi ce nu. Feminitatea debordantă a acestei copile, eroina cărţii, o face să vadă cu mult înaintea altor semene ceea ce poate o femeie obişnuită, comună începe să vadă şi să simtă abia la maturitate şi asta dacă are noroc. Trupul acestei copile este analizat atent şi, din când în când, atunci când starea de şoc ne poate cuprinde, autoarea mai strecoară, cu zâmbetul pe buze, câte o remarcă ce ţine de o anume sferă a moralităţii. Dar nici aşa nu ne dă prea multe şanse ! Ne lasă să fierbem în sucul propriilor prejudecăţi. Şi dacă un personaj masculin, de fapt mentorul acestei copile îi spune la un moment dat că pielea e straiul cel mai frumos, vă puteţi imagina ce lecţii învaţă viitoarea femeie. Sintetizez: sexualitatea nu trebuie repudiată, căci e ceva ce ţine de trupul nostru şi fiecare dorinţă e necesar să fie satisfăcută, pentru a nu da naştere la frustrările care mai devreme sau mai târziu se vor razvrăti, scoţând la iveală tot felul de hidoşenii. Şi pentru ca totul să evolueze frumos şi să ne dea starea de bine, e nevoie de multă tandreţe, de iubire. Fetele reclamă tandreţea unui tată(primul model de bărbat pentru viitoarea femeie), care să nu fie jenat că… e bărbat şi care să aibă suficiente resurse să-şi ghideze copila către propria sexualitate, într-un mod delicat şi firesc. Sigur că mai sunt şi alte cărări bătătorite de Lola Beccaria: relaţia Martinei, eroina cărţii, cu bărbaţii, cu societatea, cu profesia. Ei, da , eroina ajunge ministru la Interne. O femeie dezinhibată, care e obligată să facă faţă unor şabloane. Noroc că are umor şi, când disperată că cel puţin o anume libertate îi e confiscată, îi acceptă pe cei doi bodyguarzi, cu care face liniştita, la ea acasă, tot ce-i trece prin minte . Sigur că avem de-a face cu o carte serioasa! Scrisă pe înţelesul tuturor, desenând tipologia acelei femei căreia nu-i e ruşine cu feminitatea ei şi, mai ales, care ştie să exprime coherent nevoile trupului ei. O femeie deşteapta, o femeie tandră, o femeie de caracter, o femeie puternică, o femeie care înţelege de fapt cel mai bine ce e permis şi ce nu! O femeie care ştie să iubească şi, mai ales, să ofere. Aşa mi se pare mie a fi  Martina Iranco care pricepe de mică paradoxul iubirii în neiubire.

O săptămână frumoasă!

Buna dimineata, La Boheme!

De ani buni ascult La boheme, mai ales dimineata , in timp ce-mi beau cafeaua. Hai, s-o ascultam impreuna ! Cu cu câtă pasiune  pictează sunetele , acest armean , nascut la Paris! Aznavour! Si daca aparent este o melodie nostalgica , vigoarea cu care partitura este abordata de Aznavour si de orchestră , parcă ne transmit şi altceva… Oare ce vârstă are?


O zi frumoasă, care să vă ofere cel puţin un zâmbet!

Doua cantece,doua ipostaze:singuri sau in multime?

Edith Piaf si vocea ei de neuitat: La vie en rose

La foule

Combinatie unica: voce, melodie si limba fanceza, ametitor de frumoasa, ca si Sena…

Aspectele masculin si feminin ale lui Dumnezeu

Este titlul unui capitol de carte: Pasi pe cale (Inayat Khan,editura Herald, Bucuresti, 2004). Autorul,un indian (a murit in 1927), a devenit cunoscut ca muzician (muzica a fost pentru el o asceza, ceva de natura spirituala) si un sufi, a initiat miscarea sufita in Occident. Am sa ma opresc asupra acestui capitol si asta, pentru ca dezvaluie, intr-un fel, substanta acestui blog.
Fiinta unica se exprima sub doua elemente: masculin si feminin. Barbatul este prima manifestare, mai spiritual si mai apropiat de Dumnezeu. Femeia,manifestare ulterioara, e mai delicata si mai apta de cunoasterea divina. Barbatul se indreapta catre Dumnezeu, Femeia catre lume.(Nu-i asa ca am mai expus aceste idei, vorbind nu demult despre o alta carte?) Tendintele contrare au ca urmare starea de echilibru. Barbatul si Femeia sunt “incompleti singuri “.
Femeia din Orient, mai putin libera, este o sotie mai buna, dar inactivitatea nu e propice pentru dezvoltarea unei natiuni. Femeia din Occident beneficiaza de libertate, dar e mai putin dotata pentru o viata casnica, in schimb prin preocuparile ei stimuleaza progresul natiunii. Aparent Femeia occidentala este mai apreciata de Barbat, dar in realitate Rasaritul ii ofera mai mult respect.
Mi-a atras atentia in mod special urmatoarea idee: natura a hotarat ca Femeia sa fie sub protectia Barbatului si e preferabil ca acesta sa-i confere intreaga libertate, iar ea apreciind-o sa-i dea cea mai utila folosinta . Exista trei tipuri de fecioare: cele care nu au avut relatii cu un barbat, apoi fecioarele “in inima” (cele care iubesc un singur barbat) si fecioarele “in suflet” (pentru care barbatul este Dumnezeu).Acestea din urma,sunt singurele capabile sa dea nastere unui “copil divin “. Se vorbeste in continuare despre monogamie si poligamie. Si nu pot sa nu subliniez ideea ca poligamia ilegala( termenul ii apartine autorului) este mai nociva decat cea legala, pentru ca presupune MINCIUNA (autorul spune : “prefacatorie si falsitate.”) Si continua despre Femeie , ca prin insasi natura ei subtila, este in esenta ei un mister. Multi intelepti au uitat ca mama lor lor a fost femeie…Cei mai multi intelepti au fost barbati, pentru ca femeia a fost o “manifestare ulterioara”(mitul lui Adam).
Un accent deosebit se pune pe notiunea de Armonie. Aceasta stare este generata de Iubire si Intelepciune. Concluzia? Starea de armonie, posibila doar intre oamenii evoluati (n.a. spiritual) este mult mai durabila in timp decat…sentimentele (celor mai putin evoluati.)
Si cum spun de ceva vreme: ratiunea si simtirea isi dau mana si iubirea si intelepciunea se nasc din prietenia celor doua si mai departe Armonia construieste durabil. E un punct de vedere!

Sa nastem armonie!

Gheişa si trupul ei

Lumea descrisă în Adevărata viaţă de gheisă este stranie , necunoscută pentru cei cu educaţie europeană. Aflată,aici,la porţile Orientului, am fost uimită, curioasă şi nu în cele din urmă fascinată de acest text. Esenţă a feminităţii (a unei tradiţionale civilizaţii nipone), gheişa în contact cu alte…culturi are evoluţia unui copil, o anume inocenţă ce stârneşte uimire. Întrebarea care pluteşte în contextul actual ar fi: mai există aşa ceva? Răspunsul îl găsim chiar la finalul cărţii. Dar să revin la gheişa şi trupul ei. Evoluţia ei are o traiectorie precisă : învaţă de mică arta dansului, arta conversaţiei, arta servirii ceaiului, arta de a fi femeie… în exteriorul chimonoului. Gândul că ar putea să renunţe la acest”înveliş” o oripilează. Da, aţi citit bine! Mineko avea aproape douăzeci de ani şi a făcut o criză de rinichi. A trebuit să se ducă la doctor şi, evident că trebuia să se dezbrace pentru a fi consultată. Momentul e descris simplu şi natural (deşi un anume zâmbet pluteşte)şi dincolo de gândul că mă aflu (prin intermediul cărţii într-o lume total diferită),am simţit puternic gustul INOCENŢEI. Vă daţi seama? Acea inocenţă ce naşte un zâmbet de duioşie. Nu-mi venea să…cred! Am continuat lectura şi am văzut (nu vă povestesc subiectul) cum evoluează relaţia ei cu bărbatul pe care l-a iubit. Clipa în care gheişa devine femeia care iubeşte este succint descrisă:
” M-a uimit intensitatea voluptăţii animalice pe care am dezlănţuit-o fiecare în celălalt. M-am dăruit lui cu sete, fără timiditate sau ruşine.” Apoi totul începe să se aşeze:cunoaşte alt dialog cu bărbatul, criteriile se mai amestecă ( momentele când Mineko e doar femeia care nu admite să fie pe …locul doi). Şi mai departe, povestea fără de sfărşit a Femeii si a Bărbatului. Interesantă, aproape nefiresc de reală, această combinaţie de Gheişă (concept de feminitate dincolo de trup)şi de…femeie (în carne şi oase). Iar la final,când am citit:” Viaţa mea nu mai e înfrânată şi încătuşată. Dansez când vreau. Dansez cum vreau. Şi dansez unde vreau”, mi-am pus o dorinţă. Nu, neapărat a mea,dar parcă mai poţi să ştii? Sună cam aşa :să reuşim să ne facem din trup aripi cu care să zburăm acolo unde ne dorim, iar atunci când obosim, să revenim la el şi să-l ascultăm, aşa cum doctorul pasionat de meseria lui, se apleacă cu stetoscopul la ureche şi ascultă.

O zi frumoasa!

Mineko Iwasaki

De ceva vreme vreau să vă “povestesc” despre Adevarata viaţa de gheişă. Acum câţiva ani am văzut filmul Memoriile unei gheişe(în regia lui Rob Marshall). La sfârşitul filmului, am simţit nevoia să mai aflu ceva. Am cumparat cartea lui Arthur Golden( Memoriile unei gheise),dupa care s-a facut si scenariul filmului. Am citit cartea şi impresiile s-au completat. Şi totuşi… Când am găsit cartea Adevărata viaţă de gheişă, scrisă de Mineko Iwasaki, în colaborare cu Rande Brown(editura Humanitas, 2007) am ştiut că abia atunci mi s-a dezvăluit o mică parte din lumea fascinantă a gheişei.Mineko a fost gheişa care s-a bucurat de cel mai mare succes. Ce este o gheişă ? Un răspuns complet este extrem de complicat, pentru că presupune o descriere fascinantă a unei astfel de femeie. Mă voi opri asupra unui răspuns succint:”femeie a artelor.” Iar cea mai cunoscută tipologie de geiko este maiko(femeia dansului). Leagănul unei geiko-maiko este orasul Kyoto (Japonia). Locul în care geiko şi maiko sunt instruite se numeşte okiya. Dar nu despre aceste denumiri vreau să vă vorbesc, cât mai ales despre misterul şi fascinaţia răspândite de o astfel de femeie. Aşa cum noi, femeile,ne gândim deseori ce înseamna masculinitatea în esenţa ei cea mai desăvârşită, tot aşa ne străbate dorinţa de a găsi noi însene, miezul feminităţii. Mărturisesc că am citit cu sufletul la gură această carte, izvor al realităţii. Nu e ficţiune, dar are munţi de vise şi câmpii de sensibilitate. Şi toate izvorăsc dintr-o sursă reală. Mineko începe instrucţia pentru a deveni gheişă încă de la vârsta de cinci ani. Arta dansului, ceremonia japoneză a ceaiului (calea ceaiului), cântatul la anumite instrumente tradiţionale, arta de a purta un chimono sunt doar câteva din însuşirile pe care o gheişă trebuie să le aibe. Ochi plini de mister, surâs senzual şi armonios, mişcări gratţoase… Îmi amintesc că m-a fascinat o descriere referitoare la arta de a turna ceai în ceaşcă acelui bîrbat-musafir, care alege o anume gheişă. Momentul în care ea, frumoasa gheişă toarnă cu graţie ceaiul în ceaşcă este de o mare senzualitate: în mişcarea respectivă, gheişei i se dezvăluie puţin din încheietura mâinii (ceva extrem de studiat şi care are asupra musafirului un efect special, ştiut fiind faptul că vizualul este o trăsătură esenţial masculină). Gheişa este o chintesenţă de calităţi( “să fiu calmă”,” să fiu fermă”,”să-mi păstrez o expresie de bunătate şi amabiltate pe faţă”, “să zâmbesc mai mult”,” să-mi iau meseria în serios şi să o fac bine” ,'” să fiu numărul unu”). Mineko avea 15 ani când şi-a spus acest crez. A devenit femeie şi a început să aibă experienţă. Dar nu una comună! Era deja gheişă,însă nu putea fi inţeleasă şi apreciată decât de un bărbat care să poată simţi o astfel de feminitate. Mă gândeam că asemenea întâlniri au putut fi posibile doar între cei şi cele care atingeau culmea masculinităţii şi a feminităţii. Acele spirite înalte care au depăşit barierele şi limitele impuse de sexul lor. Acele persoane care se puteau întalni, dincolo de ceea ce ştim cu toţii că reprezintă o întâlnire comună, obişnuită dintre un bărbat şi o femeie. O gheişă oferea plăcerea în sensul ei cel mai pur! Era starea de Bine, care produce armonia şi bucuria unei astfel de clipe. Mineko, la începuturile ei de gheişaă, pune tot felul de întrebari acelui Bărbat dispus să se încânte de feminitatea ei:”Cum trebuie să privesc o operă de artă?/Trebuie doar să vezi ceea ce vezi şi să simţi ceea ce trebuie să simţi./” Frumosul există numai în ochii celui care-l contemplă?/Nu, Mineko, frumosul este universal…. Principiul absolut în această lume este karma. Este constant şi imuabil, şi dă naştere la valori universale, precum frumosul şi moralitatea.” Acest Bărbat a învăţat-o pe Mineko să privească în ea însăşi. Un Bărbat care a publicat la vârsta de 90 de ani o carte ” Îndoieli la 90 de ani”. A fost primul profesor al lui Mineko. Viaţa unei gheişe e fascinantă, femeia gheişă e fascinantă. Întâlnirile ei sunt fascinante şi întreaga ei viaţă se înscrie în conceptul de PLĂCERE şi ARMONIE , care la rândul lor servesc FRUMUSEŢII. O gheişă ştie că autodisciplina este cheia spre perfecţiune. Mâine am să vă spun câte ceva şi despre cum vede o gheişă relaţia ei cu trupul.

O după-amiază frumoasă!