Miezul unui roman poate fi și relatarea unei realități. O poveste adevărată. Cu tâlc. Ca aceasta… Pe la începutul anilor 1900, pe Strada Principală din Bitolia, locuiau trei frați buni, de-același sânge. Atât diferiți însă, că nu-și vorbeau de mulți ani. Pentru a marca și mai tare diferența dintre ei, cei trei și-au schimbat numele strămoșesc. Fratele cel mare, Ianachi, se numea Danu (de la al său strămoș, celnicul Dan din Arucutina). Mijlociul, Teodor (Todi), Danide sau Danides, după cum îl strigau vechii colegi de la Facultatea de Filozofie din Atena, unde studiase cu mare râvnă, inclusiv cultura elenă. Mezinul, Alexandru, Danabași, cum îi ziceau prietenii turci (caimacami, valii, bei și pașale). Nu doar numele erau diferite, ci și casele lor, căci păstrau, intacte, istorii și destine aparte. La mijlocul străzii, casa lui Ianachi, masivă ca o cetate, acoperită cu plăci de ardezie, fusese construită de meșteri moscopoleni, după modelul casei din Moscopole. [Am descris-o pe larg în “Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate”] Casa lui chir Todi (Teodor Danide), situată la capătul străzii, nu departe de Strada Largă (Șirok-sokak), aproape de locuința lui Iconomu Cărinte, de fapt vechea casă părintească, joasă, cu două cerdacuri, în față și spate, era înconjurată de pomi fructiferi, cu boltă de viță în spate, sub care trona o masă de piatră la care, adesea, chir Todi medita. Pe aceeași parte a străzii, la celălalt capăt, înspre Piața Mare, către cartierul evreiesc, se înălțau casele lui Alexandru: două corpuri de cărămidă, acoperite cu țiglă, cu jaluzele verzi la ferestre și balconașe cochete. Ianachi Danu era negustor de cherestea (cherestegiu), Teodor Danides, filozof, iar Alexandru Danabași, furnizor al armatei turcești. Trei destine diferite. Scrise în Balcanii misterioși și frământați.
Gheorghe Danu, fiul lui Ianachi Danu, alături de soția sa, Fania Manu Magiari. [din albumul familiei Dan Telemac]
