A intrat la tipar

Coperta Dorina Cioplea- Văduva

Advertisements

Steliana Duliu-Bajdechi, “Timpul regăsirii”, Fiii Avdellei, evocare în sepia

                “ Feată ňică, va ț’aspun tora isturia a cânticului [Ciamcu]…”
           Steliana Duliu-Bajdechi  dezvăluie în Cuvânt de bună-credință intențiile și țintele propuse pe parcursul celor 227 de pagini ale romanului “Timpul regăsirii”, Fiii Avdellei, publicat și lansat de editura Eikon la Târgul de Carte, Gaudeamus 2018.  După lectura Cuvânt de bună- credință, urmată de relatarea  Așa a început povestea… și Vântul schimbărilor, în care aflăm despre contextul geopolitic, am putea crede că romanul ne va fi oferit pe tavă ca o delicatesă, pe care, noi, cititorii, nu avem decât a o savura într-un răgaz de relaxare orientală.  Nici vorbă, căci, de cum pătrundem  în ambianța armânamei, lumea aromânilor din satul Avdella, aflat în ținutul Grevena (Macedonia de Vest), lume marcată de zicerea Noi himu armâni, atenția și interesul cititorului se multiplică aidoma unor chipuri, reflectate în oglinzi paralele.
          La răscrucea dintre secolul XVIII și XIX, armânamea, minoritară în Balcani, a resimțit mai dureros și mai intens decât populațiile majoritare turbulențele geopolitice ce i-au pricinuit suferințe și pierderi, care tresaltă încă în dureroase aduceri-aminte, neostoite de trecerea timpului. Istoria aromânilor, insuficient cunoscută de occidentali, dar și de majoritarii din Balcani, cuprinde multe pagini în filigran- a se citi confidențial-  și, de aceea, apariția unei cărți precum romanul Stelianei Duliu-Bajdechi, “Timpul regăsirii”, Fiii Avdellei  e extrem de binevenită, fiind receptată de aromâni și nu numai ca o infuzie de aer curat, ușor înțepător, venit dinspre munții Pindului, potopiți de păduri de pini balcanici și pini negri.

Incursiunea în Avdella, sat aflat în inima muntelui, un loc în care numeroase familii de aromâni, veniți primăvara din Grevena, viețuiau până toamna, ne introduce într-o lume care, deși apropiată de inima românilor, trăitori la Nord de Dunăre, se dovedește diferită și suficient de tainică, încât să fie privită cu admirație și curiozitate. O galerie bogată de personaje, de la cei tineri la cei mai venerabili reprezentați ai comunității, incită curiozitatea cititorului mai mult sau mai puțin avizat, care știe totuși că la Avdella s-au născut frații Milto și Yanaki Manakia, dar și Apostol Mărgărit. Din romanul Stelianei Duliu-Bajdechi aflăm însă că Avdella a reprezentat o pepinieră de aromâni, înzestrați cu voință, curaj de armatoli, nezdruncinați în respectul și vrearea, iubirea de tradiție și grai.  În plus, preotul din Avdella acelor timpuri, Dimitraki Papaleksi și familia lui, deportați din cetatea Moscopolei, păstrau cu sfințenie amintirea orașului, îngropat sub cenușă de hoarde de ieniceri, conduși de satrapul, Ali Pasha.

Obiceiuri, tradiții, cântece, grai, gravate în inima fiilor Avdellei,  urmează îndeaproape personajele din roman, atât pe cele care rămân pe loc, cât și pe cele care își însoțesc destinul personal la Viena, Budapesta sau Paris, în ritmul pașilor din Ciamcu, dans despre care autoarea mărturisește aproape poetic: “ picioarele azvârlite în sus, ca și cum ar alerga, rămân[ând] totuși pe loc, semnifică îndârjirea de a nu ceda…”

O ultimă mențiune-îndemn la lectură: atuul esențial al romanului “Timpul regăsirii”, Fiii Advellei îl constituie armonioasa alchimie de informații, minuțios documentate, și ficțiune, elegant filtrată. De aceea, lectura incită și încântă cititorul necontextual, avid de informație și iubitor al literaturii de calitate. Felicitări, Steliana Duliu-Bajdechi!

despre scris

http://ultima-ora.ro/catia-maxim-prin-scris-se-pot-construi-punti-durabile-intre-oameni-si-timpuri/?fbclid=IwAR0gVLwRig66cA0IhldQF-aoAqUcxZLmUQOVZqOB_9Af3Lbx2-649jSB_5Q

Popas la liceul Spiru Haret din București

Despre Îngerii din Moscopole într-o nouă carte de critică literară

foto scan: FC

Adrian Pârvu, “Sângele apă nu se face”

   

În această toamnă, poetul Adrian Pârvu a debutat în proză cu romanul “Sângele apă nu se face” (proiect literar realizat cu suportul publicului). Îl știam pe Adrian Pârvu, hăruit cu talent poetic și jurnalistic iar, acum, constat că este și un prozator care se ia cât se poate de în serios. Aidoma unui alchimist, autorul a realizat, în filigran, cronica familiei sale. Sintetic. Analitic. Artistic.

Parcursul omului Adrian Pârvu dezvăluie sufletul unui artist, îndrăgostit plenar de viață, oricât de complicată și frământată, așa cum îi e dată omului. Unii o trăiesc din plin, alții o sar sau o ocolesc, când devine prea aventuroasă. În cazul lui Adrian Pârvu, cititorul remacă în biografia de la începutul cărții  căutări cu schepsis întreprinse într-o mulțime de activități.

“Sângele apă nu se face ” se deschide cu o dedicație emoționantă, de suflet, indiciu prețios despre motivul care a dus la nașterea romanului: “ În memoria lui Șerban Ioan Pârvu (Bocio), răpus la numai 18 ani de boala nedreaptă și inacceptabilă sângelui său nevinovat. ” Și cu un motto din Evanghelia după Ioan, Învierea lui Lazăr: “ Eu sunt  învierea și Viața. ”  Relatările la persoana întâi (Prima voce) pe parcursul a paispreceze intervenții epice, menite să-l pună pe autor, față în față, cu  cititorul, se remarcă prin măiestria lor concisă.  O  calitate a cărei sorginte se află (poate) în experiența de jurnalist a  autorului. Pornind de la constatări generate de suferințe personale, prozatorul reușește să ajungă la generalizări cu iz de adevăruri cuprinzătoare, dezvăluind o consis- tentă experiență de viață, vitală pentru demersul unui prozator. Purificarea suferinței prin suferință, oricât de cumplită, redată în întregul ei cuprinzător și filozofic, reprezintă un atuu esențial al romanului.  Exemplu: “ La urma urmei, am murit, murim și vom muri într-un ciclu de dimensiuni cosmice, aparent logic. Și totuși, adeseori, acest ciclu își iese din propriile tipare.” ( Prima voce 14,  o referire directă la eterna dramă a părintelui care și-a pierdut fiul). Chiar dacă bună parte din roman a fost gândită și concepută mai demult, textul a stat o vreme la dospit, până când scriitorul a simțit că a venit sorocul să-l ofere cititorului iubitor de o proză profundă. Concisă. Romanul “Sângele apă nu se face” desenează cu instrumente beletristice extrem de fine  arborele genealogic al unei familii (bunici, părinți, copii și nepoți), de-a lungul câtorva generații, într-un București (și nu numai) dinainte și după invazia bolșevică, când sufletul românului a fost mutilat și alterat. Instalarea comuniștilor la putere, explicată fără sofisticări ideologice, dă măsura dramei unui popor: “ Când s-au instalat comuniștii la putere, bunicul din partea mamei a devenit o pradă pe care ideologia roșie a înghițit-o dintr-o îmbucătură, pe nemestecate. Un om care nu avea nimic de pierdut.” ( Dulgherul 2)  Bazat pe o concepție epică, cu mai multe planuri, romanul se remarcă, prin concizie și precizie. Grație polifoniei, măiestriei cu care e folosit contrapunctul, șapte compoziții (A doua voce, în contrapunct) aduc în prim plan adresarea la persoana a doua, uneori, autoironică, alteori, gravă. Modalitatea implică o epică specială. Într-un registru, când ironic, când umoristic, Adrian Pârvu identifică felul în  care neșansele, dezamăgirile și suferințele pot fi depășite, inclusiv găsirea forței de a risipi umbrele care îl împresoară pe om. Un zâmbet, secondat de hazul de necaz, face cât toate năpastele la un loc: “ Țuțurloiule, stai pe recepție cu toată aparatura în funcțiune, belește ochii și ciulește urechile să-ți dea băiatu’ un megaimaj despre treaba cu sângele, că simt cum te matlasează.” ( A doua voce, în contrapunct 7)

Respirații ample ale câtorva generații, reînviate în sita timpurilor, cu bune și rele, de-a lungul a 44 de scurte capitole desprinse din viața de familie, alcătuiesc o cronică răsfrântă în oglinda vie a sângelui [care niciodată] apă nu se face. Un roman despre esența umană, despre spirit și despre sine,  “ Sângele apă nu se face” e viu și proaspăt. Lectura lui  îmbogățește sufletul. Îl recomand, cu drag, adolescenților și adulților de toate vârstele.

 

O toamna bogată

Îngerii din Moscopole (volumul I)
traducere realizată în limba macedoneană de scriitorul aromân,  Dina Cuvata