Monthly Archives: August 2012

Punct și de la capăt :))

La 30 octombrie 2005, puneam punct romanului Încă un pas ce urma să fie editat în 2007 de editura Echinox( Cluj), într-un tiraj de 500 exemplare, epuizate în primele luni după apariție. Pe atunci, habar nu aveam că voi scrie, cu atâta determinare și plăcere. La toamnă, Încă un pas va avea o a doua ediție.  Romanul, al cărui final nu dădea nici o soluție, se încheia în felul următor:

“Un rotocol de fum de ţigară se înalţă la tavan iar, acolo, sus, se sparge, cum se sparg clipele, unele de altele, în trecerea lor ireversibilă. A mai făcut un pas!  Sufletul ei ramâne pe teren solid, luminat de soare.  Singură sau nu, va continua…! Nu va face nimic împotriva ei şi, cu atât mai puţin, împotriva celorlalţi. Nu se va opune, nu se va încrâncena, nu va urî, căci sufletul ei va fi acelaşi, chiar dacă  Atlantida s-a prăbuşit.”

Azi, firul epic, continuă cu alt roman- nu știu când mă voi apuca de el, având în vedere celelalte proiecte care trebuie finalizate- al cărui început va fi următorul: ” Freamătul din Piața Centrală se strecoară în somnul ei, lăsându-i pe perna boțită de vise, mai multe picături de sudoare. Buimacă, deschide ochii. Fereastra își flutură borangicul, cu mișcări din ce în ce mai ample. Deschide pleoapele, nedumerită. Ce să fie gălăgia de afară? Se scoală din pat, trage peste trupul gol sutana aspră de cânepă albită de spălat, își adună claia de păr cârlionțat într-o plasă argintie, singura podoabă, la îndemână. Zumzetul, de dincolo de fereastră, se transformă în rumoare. Nu are răbdare să se mai încalțe, așa că o zbughește, direct, pe ușă. Pașii o duc spre Piața Centrală. Grupuri- grupuri se îmbulzesc în aceeași direcție, mânate de o curiozitate egală cu obsesiva sete de sânge. Începe să se dumirească! Pe ziduri, afișe mari anunță o execuție capitală: un bărbat va fi pedepsit pentru trădare. Nici un alt amănunt menit să dumirească trecătorul curios. Ar vrea să se întoarcă în odaia ei cu borangic în fereastră, însă mulțimea o împinge, din spate, la locul cu pricina. Panica pune stăpânire pe ea: niciodată nu a asistat la o execuție publică. Pașii celorlați o împing mai departe, totul se învălmășește, imagini și amintiri se amestecă, culori se frământă, iar ea se trezește lângă un podium. Închide pleaopele. Vrea să-și astupe urechile. Ce caraghioasă! De ce a mai venit, dacă nu dorește să vadă și să audă? Se proptește mai bine pe tălpile goale:  simte răcoarea pietrelor cubice până spre tâmple. Inima îi bate, gata să străpungă cenușiul aspru al sutanei…