Category Archives: Carte

Adrian Pârvu, “Sângele apă nu se face”

syx08599p
   

În această toamnă, poetul Adrian Pârvu a debutat în proză cu romanul “Sângele apă nu se face” (proiect literar realizat cu suportul publicului). Îl știam pe Adrian Pârvu, hăruit cu talent poetic și jurnalistic iar, acum, constat că este și un prozator care se ia cât se poate de în serios. Aidoma unui alchimist, autorul a realizat, în filigran, cronica familiei sale. Sintetic. Analitic. Artistic.

Parcursul omului Adrian Pârvu dezvăluie sufletul unui artist, îndrăgostit plenar de viață, oricât de complicată și frământată, așa cum îi e dată omului. Unii o trăiesc din plin, alții o sar sau o ocolesc, când devine prea aventuroasă. În cazul lui Adrian Pârvu, cititorul remacă în biografia de la începutul cărții  căutări cu schepsis întreprinse într-o mulțime de activități.

“Sângele apă nu se face ” se deschide cu o dedicație emoționantă, de suflet, indiciu prețios despre motivul care a dus la nașterea romanului: “ În memoria lui Șerban Ioan Pârvu (Bocio), răpus la numai 18 ani de boala nedreaptă și inacceptabilă sângelui său nevinovat. ” Și cu un motto din Evanghelia după Ioan, Învierea lui Lazăr: “ Eu sunt  învierea și Viața. ”  Relatările la persoana întâi (Prima voce) pe parcursul a paispreceze intervenții epice, menite să-l pună pe autor, față în față, cu  cititorul, se remarcă prin măiestria lor concisă.  O  calitate a cărei sorginte se află (poate) în experiența de jurnalist a  autorului. Pornind de la constatări generate de suferințe personale, prozatorul reușește să ajungă la generalizări cu iz de adevăruri cuprinzătoare, dezvăluind o consis- tentă experiență de viață, vitală pentru demersul unui prozator. Purificarea suferinței prin suferință, oricât de cumplită, redată în întregul ei cuprinzător și filozofic, reprezintă un atuu esențial al romanului.  Exemplu: “ La urma urmei, am murit, murim și vom muri într-un ciclu de dimensiuni cosmice, aparent logic. Și totuși, adeseori, acest ciclu își iese din propriile tipare.” ( Prima voce 14,  o referire directă la eterna dramă a părintelui care și-a pierdut fiul). Chiar dacă bună parte din roman a fost gândită și concepută mai demult, textul a stat o vreme la dospit, până când scriitorul a simțit că a venit sorocul să-l ofere cititorului iubitor de o proză profundă. Concisă. Romanul “Sângele apă nu se face” desenează cu instrumente beletristice extrem de fine  arborele genealogic al unei familii (bunici, părinți, copii și nepoți), de-a lungul câtorva generații, într-un București (și nu numai) dinainte și după invazia bolșevică, când sufletul românului a fost mutilat și alterat. Instalarea comuniștilor la putere, explicată fără sofisticări ideologice, dă măsura dramei unui popor: “ Când s-au instalat comuniștii la putere, bunicul din partea mamei a devenit o pradă pe care ideologia roșie a înghițit-o dintr-o îmbucătură, pe nemestecate. Un om care nu avea nimic de pierdut.” ( Dulgherul 2)  Bazat pe o concepție epică, cu mai multe planuri, romanul se remarcă, prin concizie și precizie. Grație polifoniei, măiestriei cu care e folosit contrapunctul, șapte compoziții (A doua voce, în contrapunct) aduc în prim plan adresarea la persoana a doua, uneori, autoironică, alteori, gravă. Modalitatea implică o epică specială. Într-un registru, când ironic, când umoristic, Adrian Pârvu identifică felul în  care neșansele, dezamăgirile și suferințele pot fi depășite, inclusiv găsirea forței de a risipi umbrele care îl împresoară pe om. Un zâmbet, secondat de hazul de necaz, face cât toate năpastele la un loc: “ Țuțurloiule, stai pe recepție cu toată aparatura în funcțiune, belește ochii și ciulește urechile să-ți dea băiatu’ un megaimaj despre treaba cu sângele, că simt cum te matlasează.” ( A doua voce, în contrapunct 7)

Respirații ample ale câtorva generații, reînviate în sita timpurilor, cu bune și rele, de-a lungul a 44 de scurte capitole desprinse din viața de familie, alcătuiesc o cronică răsfrântă în oglinda vie a sângelui [care niciodată] apă nu se face. Un roman despre esența umană, despre spirit și despre sine,  “ Sângele apă nu se face” e viu și proaspăt. Lectura lui  îmbogățește sufletul. Îl recomand, cu drag, adolescenților și adulților de toate vârstele.

 
Advertisements

O toamna bogată

Îngerii din Moscopole (volumul I)
traducere realizată în limba macedoneană de scriitorul aromân,  Dina Cuvata

Fragment (roman în lucru)

stare și atmosferă

Fragile, îngălbenite de timp, scrisorile celor dragi le-am păstrat în plicuri mari pe care am scris numele expeditorului și al destinatarului. Epistole vechi, impregnate cu esențe subtile de fum, petale, santal sau clasica pudră. Cele mai multe, marcate de accente puternice de agheasmă (busuioc uscat și scoarță de stejar), precum un parfum oriental holy water, suavă trecere spre trecut. Pe unele nu le pot citi decât cu lupa. Chipuri dragi se înviorează pe ecranul amintirii, zoomate în gros plan. Emoție și fior se intensifică, iar cuvintele scrise cu penița sau creionul devin cortina ce se ridică silențios. Dincolo de ea, decor minimal: un ecran cu chipuri dragi…

(Tălmaciul valah/ titlu provizoriu/roman în lucru)

Încă un fragment


La o distanță de două fotografii numai , albumul familiei conține o altă fotografie istorică, înfățișând cele mai reprezentative figuri ale armânamei din Bitolia. Fotografia datează din 1909. Fotograf, unul din frații Manakia, originari din Bitolia. O imagine de grup, surprinsă în gara din Bitolia, înainte de plecarea la Congresul de la Dibra, localitate unde tatăl meu a prins răsăritul lângă lacul Dibra și a admirat munții și castelul Sfetigrad. La Dibra se desfășura un congres constituțional otoman-albanez. Prezidat de Vehbi Dibra, Mare Muftiu al Sanjak din Dibra și sponsorizat de guvernul tinerilor turci. Statul otoman organiza acest congres pentru ca albanezii să se declare otomani și să promită că-și vor apăra “suveranitatea teritorială” și că vor folosi alfabetul arab și nu latin. Motivul congresului a fost dezvăluit cu două zile înainte de începerea lui.  Fahri Pasha, valiul Monastirului le-a mărturisit consulilor din Monastir că scopul lui era să-i convingă pe albanezi să renunțe la moftul independenței. Valoarea istorică a fotografiei lui Manakia pare și mai evidentă, când privitorul constată cine făcea parte din delegație. Lângă fotografie, pe o foiță îngălbenită de vreme, apar scrise cu creionul numele membrilor delegației: profesor Adam Coe, inspector școlar, N Tacit, consulul general de la Salonic, G. Ionescu, profesor, Poclitaru, consul de la Bitolia, Brăileanu, profesor, Petre Danu (tatăl meu), Ghiulamila, bătrânul Nărti, profesorul Ghicu, Costa Belimaci, Fani Capsali, profesor Nicolau, înclusiv un Manakia în costum englezesc în dungi, cu cămașă albă, cravată asortată și fes turcesc pe cap. Fotografia se remarcă prin două elemente distincte: delegații purtau costume de orășeni, aveau pălării și paltoane lungi de culoare închisă , iar în mână țineau o țigară pe care o savurau, cât stăteau pe peron, până urcau în tren. Cu toate că mulți aveau pe cap fesul turcesc, simbol al Imperiului Otoman, se sprijineau, cu mândrie, de cârlibana străbună.

( Rroman în lucru: Sfinduchea cu Îngeri)

 

 

 

Image

Amintiri între coperte

Când am început să răsfoiesc file crestate într-un răboj rătăcit prin ungherele sufletului, amintirea și-a cerut dreptul la încă o viață, așa cum i-a venit rândul: uneori, puțin prăfuită, alteori, puțin dureroasă. De fiecare dată, în veșminte ample, menite să-i confere un tempo lent, ca un adagio de balet clasic. Un pas de deux. O amintire întrețesută cu alta, redată prezentului printr-o suită de mișcări ample executate parcă de doi dansatori. Eu și amintirea. Uneori, cu variații și demonstrații alternative, alteori cu gesturi de bravură care ne-au contopit. Într-un ritm rapid. De unde și acest imbold de a reveni în tempo lent, acolo unde pașii n-au fost simultani. De exemplu, amintirea despre mama Mina, faimoasa povestitoare din Corce, bunica mamei mele, Eugenia Gândzu.

(dintr-un roman în lucru)

Foto: Catia Maxim

o mai veche recenzie

a volumului doi din trilogia aromânilor (“Îngerii din Moscopole”) “Îngerii din Moscopole. Exilul”

This slideshow requires JavaScript.