Monthly Archives: September 2016

spre final

Unii dintre foștii deținuți politici, prieteni de-ai tatălui meu, au făcut mai multe sesizări legate de abuzuri și crime comise în timpul regimului bolșevic. Majoritatea au rămas fără răspuns din mai multe considerente, inclusiv, prescripția faptelor comise. Mă tot întrebam însă de ce să fie prescrisă o crimă comisă intenționat? Și mă împiedicam în hățișuri și hachițe juridice, revoltată că nicio voință politică nu dovedise fermitatea de a rupe pisica în două. În atmosfera de mermeleală și fluctuații politice  de gen ba dorim, ba nu dorim un proces corect al regimului bolșevic și comunist, dintr-un rest de inocență preferam să nu mai pricep nimic. Până prin 2011, când profesia de psiholog mi-a adus pe tavă primul caz cu un tânăr care a venit pentru consultații în cabinetul meu, situat într-o clădire veche de pe Bulevardul Carol, lângă Biserica Armenească. Bărbat frumos, sub treizeci de ani, artist plastic, cu o facultate tehnică la bază, tânărul mi-a stârnit de la început un sentiment de duioșie. Terapia, desfășurată pe parcursul a patru-cinci ședințe, a conținut un test asociativ verbal în care am descoperit amândoi cuvintele ce i-au declanșat răspunsuri emoționale. Fără a le dezvălui aici, din motive de strictă deontologie, mi le-am notat totuși pentru o eventuală reamintire. Datorită“psihologiei analitice” am reușit să pătrundem în sferele inconștientului colectiv, în câteva coridoare arhetipale, printre umbre și franjuri de lumină, în sinele lui și al meu. În timpul ședințelor, am remarcat cu satisfacție și smerenie că sufletul i se vindeca, văzând cu sufletul. M-am bucurat, când vindecarea a fost deplină și ca urmare a maturizării sale prin recunoașterea ca lipsită de rost a unor vorbe ca:“las’ că trece” sau a preatocitei expresii: „gândește pozitiv”, rostite de tot felul de binevoitori, fără niciun bun rezultat terapeutic. Consistent. La final, tânărul m-a invitat la vernisajul unei expoziții personale  ̶  cunoșteam locația și văzusem o parte din lucrări  ̶  și, în timpul prezentării, s-a amintit că parte semnificativă din lucrări oglindesc imagini ale unui univers torționar ce freamătă într-un ocean de sânge, luminat de nesfârșite șiruri de oase albite, subțiate de timp și de nedreapta uitare. Îmi simțeam obrajii în flăcări. Când autorul ne-a privit în ochi și a luat cuvântul, mi-am impus să nu leșin, căci tocmai spunea:”Mult timp, am cărat, fără să știu, o povară… Mă apăsa și-mi pricinuia anxietatea. Am început să pictez ca să mă vindec. Nu reușeam până la capăt și căderile reveneau. De curând, am urmat o terapie la un psiholog, prezent, aici, printre noi, și am aflat de unde venea o parte din acest balast anxios… Când m-a întrebat, nu am știut ce să-i răspund. Acum, îi mărturisesc prietenei, psiholog, că bunicul meu matern a fost gardian la o colonie de muncă din Balta Brăilei. În urmă cu câțiva ani, s-a prăpădit de cancer. Eram puștan, dar m-au însoțit povestirile lui cu bătuții și gălbejiții pe care îi păzea. Îi era milă de ei. Silit să trudească, disciplinat și sârguincios, îi pedepsea, fără să crâcnească, de câte ori primea ordin.” Îl ascultam și-mi simțeam ochii în lacrimi. Am respirat oarecum ușurată, că bunicul lui nu trecuse prin niciuna din temnițele în care suferise tatăl meu, asumându-mi evaluarea personală. Un pic egoistă…

***( fragment dintr-un roman în curs de apariție)

Štip : culoare, tradiție, muzică și voie-bună aromână

     14324393_564905440362308_3853312563097559798_oÎn zilele de 9, 10 și 11 septembrie în orașul Štip  din Republica Macedonia, la Casa Tineretului Štip (Dom na Mladi) și nu numai, s-a desfășurat un proiect internațional axat pe portul tradițional al aromânilor din regiunea Štip, pe muzica aromână și, implicit, pe limba aromână ce adună aromânii răspândiți prin colțuri ale lumii.

Evenimentul, organizat de profesor MA Vangja Dimitrijeva Kuzmanoska, sprijinit de Casa Tineretului Štip (Dom na Mladi), Ministerul Culturii, Universitatea “Goce Delcev” din Štip (rector-Blazo Boev),  Asociația multiculturală “ Nicu Hagi, Carpați și Pind” Câmpulung Muscel(România) și, nu în ultimul rând, familia organizatoarei: Piha Sterjova (mătușa), Kiratsa Sterjova(mama), Aleksander Mitrev (unchi), Kuzman Kuzmanoski (socru), Ljubica Kuzmanoska (soacra), Niko Kuzmanoski (soț), a prilejuit desfășurarea amplă și armonioasă de culoare, tradiție, muzică și voie-bună aromână din regiunea Štip și alte ținuturi. De remarcat că evenimentul s-a bucurat de o bogată participare a spectatorilor, dar și de prezența unor invitați aromâni apropiați ai Societății culturale aromâne (Sutsata culturală armână) din București.

Cele trei zile ale evenimentului, consistente sub aspectul informației, au fost animate de nemijlocita prezență a organizatoarei Vangja Dimitrijeva Kuzmanoska, însuflețită de acea vreare de armâname pe care o deslușesc în inima celor mai multe evenimente despre aromânii de ieri și de azi.

La Casa Tineretului Štip, participanții la eveniment au avut parte de o adevărată bucurie cromatică la expoziția de costume tradiționale aromâne, conservate la Institutul pentru Protecția Monumentelor de Cultură și Muzeul Național Štip, în fața modelelor create de studentele Elena Petrovski și Lidija Gorgieva (Universitatea “Goce Delchev”) sau a celor propuse de Marina Dimitrijeva-Masteva profesor MA Tehnologie la deja amintita universitate. Și, nu în ultimul rând, a putut fi admirată colecția originală de costume aromâne a familiei Gucanj, Vangja Dimitrijeva-Kuzmanoska.

Tot vineri, în cursul serii, în aceeași sală a avut loc un spectacol artistic la care au participat invitații din București, Tulcea și Câmpulung Muscel alături de gazde și de aromânii din regiunea Štip. Spectacolul s-a deschis printr-un cuvânt de bun-venit adresat tuturor, urmat de înmânarea de către Mihaela Maria Hagi, din partea Asociației multiculturale „Nicu Hagi Carpați și Pind”(Câmpulung Muscel), a unei diplome de excelență Profesor MA Vangja Dimitrijeva-Kuzmanoska pentru contribuția la promovarea costumului aromân în lume.

Timp de aproape două ore, culori, ritmuri și cântece aromâne i-au încântat pe spectatori, iar dansatorii și cântăreții aromâni au fost răsplătiți cu numeroase aplauze. Câteva impresii: un grup de îngerași de șapte-opt anișori din corul“Nicola Carev”(Krushevo), îndrumați de Hristu Mular, s-au remarcat prin redarea plină de acuratețe a armoniei cântului tradițional aromân, prin dansuri executate cu măiestrie, reușind să emoționeze publicul. În plus, bogata și luminoasa paletă cromatică a costumelor muntenești de cilimeni(copii) au evidențiat străvechile înclinații artistice, specifice aromânilor. Cei care le-au creat sunt de fapt un grup de studente îndrumate de Profesor MA Vangja Dimitrijeva-Kuzmanoski. Evoluția unui ansamblu folcloric din regiunea Štip, urmată de o suită de cântece polifonice, interpretate de grupul “ Boatsea fârșerotească” Societatea culturală aromână (Sutsata culturală armână) din București au punctat și mai la obiect starea de continuitate perenă, dincolo de timpuri mai bune sau mai rele, a specificului aromân. O scurtă paranteză: intensa trăire a cântului și dansului de către interpreți a făcut posibil un schimb permanent, pe durata spectacolului, de energii pozitive între scenă și sală. Programul artistic a continuat cu invitații din România: Corina Elena Badea (Tulcea), Camelia Bizdu (Tulcea), Vanghele Gogu (Tulcea), cunoscuți aromânilor macedoneni. Întâmpinați cu zâmbete și aplauze, fiecare a oferit un buchet de melodii aromâne răspândite și îndrăgite, încheind rotund precum soarele de la Vergina seara dedicată armânamei. Apoi s-a dansat până la ultima armonie transmisă cu bucuria de a dăinui prin cânt, dans și limbă păstrată cu multă vreare în sufletul aromânului.

A doua zi, evenimentul a continuat cu vizita la Biserica Sfântul Nicolae,  așezământ impunător ridicat în vremea Mitropolitului Kustendil și Stip – Ignatija, 10 mai 1867 de Gjorgi Novakov-Dzongar pe locul unei mai vechi biserici datând de prin 1341. Cu dimensiuni de catedrală, plus un etaj destinat, inițial, femeilor, deoarece ele nu aveau voie să se închine alături de bărbați în fața altarului de la parter, după 1990 etajul s-a transformat într-o galerie de icoane: unele, donate de locuitorii din împrejurimi din vremuri străvechi bisericii, pentru a fi puse la adăpost de eventuale prădăciuni și atacuri care le-ar fi smuls de la locul lor din bisericile creștine. În spațiul galeriei se află vitrine în care sunt expuse cărți de rugăciune și texte bisericești, tipărite la Moscova, în prima jumătate a secolului al 19-lea. Concepția arhitectonică, o îngemănare de elemente bizantine și orientale te lasă fără grai. Am întrebat cine a făcut o astfel de donație importantă și mi s-a spus că un bogătaș turc (?!), un argument în plus ca să mă documentez mai adânc, dacă va fi posibil. Cu soarele macedonean cu opt și șaisprezece raze în față, popasul următor, Casa Guțanjlor din satul aromân Sofilari, a prilejuit o porție proaspătă de cânt, dans, specialități culinare, de fapt intrarea într-un spațiu arhaic, mustind de istorii nespuse încă, într-o lume care freamătă ca o pânză de păianjen în bătaia vânturilor balcanice și occidentale, fără a se destrăma, chiar dacă numeroasele ei fire fine și mătăsoase se tot rup și se refac cu o meticulozitate și o speranță (armânul nu cheare!), greu de egalat de alte popoare. Căci aromânii, trăitori în mai multe țări, au tradiție, istorie și limbă specifice, ce încă dăinuie, într-un chip adânc și misterios, în ciuda atâtor încercări și praguri multiple. Din acest punct de vedere, proiectul internațional Tradiție, culoare și muzică aromână la Štip, propus de Profesor MA Vangja Dimitrijeva- Kuzmanoska a reușit să stabilească noi punți balcanice și să consolideze respectul față de tradiția și specificul lumii aromâne. Un demers deloc simplu într-o lume din ce în ce mai inflamată de interese politice, financiare și, uneori, chiar otrăvită de orgolii. Dintr-o asemenea perspectivă, evenimentul din 9, 10 și 11 septembrie de la Štip  a adus o gură de aer proaspăt și un bun prilej de a transmite energii pozitive, cum numai un eveniment cultural, pus exclusiv în slujba omului, poate să facă posibilă comunicarea lină  între mai multe popoare.

Catia Maxim  

Foto: Florin Constantinescu

d71_0983

 

 

 

 

Vangja Dimitrijeva -Kuzmanoska

d71_1007

 

 

Mihaela Maria Hagi și Vangja Dimitrijeva-Kuzmanoska

 

d71_1011

 

 

Corul de copii ” Nicola Carev”

d71_1044d71_1060

 

 

 

 

 

 

 

 

d71_1072

 

 

 

 

d71_1086

 

 

“Boatsea fârșerotească” (Societatea culturală aromână- București)

d71_1087

 

 

 

 

 

d71_1116

 

 

Corina Elena Badea (Tulcea)

 

d71_1166

 

 

 

 

Camelia Bizdu(Tulcea)

 

 

d71_1177

 

 

Vanghele Gogu( Tulcea)

 

d71_1191