Monthly Archives: June 2008

Anca Parghel, fa-te bine!

E din nou …bolnava! Ca artista ni se daruie de ani de zile si ca FEMEIE e un punct de reper . E o mare cantareata de jazz. E un OM. Totul e cu majuscula ! Fa , Doamne ,ca  binele pe care aceasta femeie l-a facut , sa se intoarca spre ea!



Advertisements

Le guide de la devination( The Book of Devination)

Aminteam zilele trecute despre o carte pe care am cumparat-o anul trecut: Le guide de la devination. O carte scrisa de Ann Fiery, tradusa din limba engleza in franceza de Ruxandra I. Vulcan. Este o carte tiparita la Hong Kong, in conditii grafice deosebite. O bijuterie pe care-ti face placere sa o privesti( hartie de calitate, ilustratii interesante,coperte cartonate cu o ilustratie pe prima coperta a misticului cabaliste Jakob Bohme, iar pe coperta a patra desene extrase din manualul de chiromantie al lui Bartolomeo Cocles,sec.xvi). Manualul se vrea o incursiune istorica intr-un domeniu care scapa rigorii imediate. Zodii (horoscoape), oracole(considerate metoda cea mai buna de devinatie,dar care implica un mare risc prin legatura pe care o presupune cu elementul supranatural), numerologia, ghicitul in ceai,cafea,un capitol despre runes (simboluri bizare gravate in piatra sau pe vesela metalica),haruspicine (prezicerea in maruntaie de animale),talismane, chiromantie, geomancie (intalnita in Africa de Nord,metoda care utilizeaza semnele desenate de hazard in…nisip),rhabdomancie( gasirea obiectelor si persoanelor disparute), ghicitul in carti.
Este un manual interesant care arunca o lumina linistitoare asupra unor mistere ce tin cumva de inefabilul fiintei noastre. Atat cat poate fi dezvaluit prin logica si simtire, cartea reprezinta de fapt un pas urias catre universul la care suntem conectati. Mi-a atras atentia in mod special capitolul referitor la numerologie :
maniera de a socoti cu ajutorul cifrelor arabe (cifra nasterii, cifra destinului) apartine de fapt indienilor (cifrele arabe sunt…indiene -scrise de la stanga la dreapta chiar in textele arabe-matematicienii indieni au gandit primii conceptul zero). La cinci sute de ani mai tarziu, prin 1143 au urmat occidentalii. Despre vise si simboluri un alt capitol, in care sunt adunate cele mai importante informatii in materie,cu o paranteza semnificativa despre Sigmund Freud.
Cartea mi se pare interesanta din dubla perspectiva: un manual al diferitelor metode de devinatie(o viziune istorica si culturala in acelasi timp) si o dovada in plus ca universul uman este conectat prin mii de fire la marele Univers. Nu cred ca putem face abstractie de o asemenea realitate, oricat de mult s-ar stradui unii sa afirme ca 1+1=2. Acesta sa fie singurul raspuns?
O saptamana in care sa puteti avea cat mai multe raspunsuri la intrebarile care vin spre voi!

O amintire si-o carte

A fost toamna trecuta…O scurta vacanta la Paris! Multi dintre voi  stiti cate locuri minunate se pot vizita la Paris. Intr-una din zile ,pasii m-au purtat catre centrul Pompidou. Am vrut sa vizitez atelierul lui Brancusi. Era insa inchis. Si totusi un porumbel ma privea linistit, fiind sigur ca am sa revin. Mi-am continuat plimbarea si la una din librariile deschise pentru toti cei care iubesc cartile , am gasit-o. O alta carte:Le guide de la devination (Ann Fiery). Am sa va povestesc si despre aceasta carte.

O zi frumoasa !

Adrian si Smara la teatru

Azi un ultim fragment din viitorul roman, continuare la Inca un pas.

“O dată mai demult , în tinereţe , i-a spus Smarei exasperat de curiozităţile ei muiereşti să nu-l mai descoasă atâta, să nu mai încerce să afle ceea ce nici măcar el nu ştie. Acum , zâmbeşte când îşi aminteşte de vorbele de-atunci ale viitoarei lui neveste. Nu erau căsătoriţi încă . S-a uitat tăcută la el şi a spus simplu , puţin mirată , ca şi când atunci ar fi aflat şi ea motivul pentru care punea atâtea întrebări:” o fac, pentru că numai aşa pot afla câte ceva şi despre mine.” Atunci, el a zâmbit, ca şi acum , dar cu neincredere. O ştia o mare iubitoare de vorbe. Acum , însă i-ar place să o creadă . Portabilul trepidează uşor lângă pachetul cu ţigări. Un sms. De la Smara. Interesant ! E şi ea acasă şi uite că-i trimite sms , deşi ar putea face câţiva paşi până aici, la el in birou şi să-i spună direct. Îl invită la teatru. A luat bilete la Teatrul Naţional , la spectacolul Cadavrul viu ! Ar putea să refuze aşa ceva? Va fi însă mai dificil , întrucât e vorba de duminică seara şi Corina va face scandal şi va fi extrem de bănuitoare. I-a spus de atâtea ori că nu mai are nici un sens să iasă cu nevastă-sa pe nicăieri. Va avea ceva muzicuţă , dar nu-i pasă! Îşi doreşte de multă vreme să vadă acest spectacol.Când el şi Smara erau doar ei cu ei , se duceau deseori împreună la teatru. Amândoi iubesc mult teatrul. În ultima vreme, i-au lipsit acele ieşiri. Dar câte nu-i lipsesc lui în ultima vreme!!

Sala mare a teatrului National , recent renovată, rumoarea specifică dinaintea începerii spectacolului, îi amintesc parcă de ceva ce nu a mai trăit demult. Ceva ce parcă a trăit odinioară si acum are senzaţia că s-a trezit dintr-o beţie. Lumina puternică din sală îl face să se încrunte puţin . Percepe cu exactitate tot ceea ce se petrece în jurul lui, dar parcă e cu un picior aici şi cu celălalt în lumea aceea în care respiră de mai bine de trei ani. De când a început povestea cu Corina se suspectează că în el trăiesc , dacă nu în armonie, măcar într-o stare de acceptare tacită doi bărbaţi . Unul , cel de aici , cu amintirile şi viaţa lui , asimilate şi cunoscute de unii şi un altul, născut în momentul în care a cunoscut-o pe iubita lui. Unul duce o viaţă , celălalt o alta. S-ar zice că ar putea fi vorba de o dedublare de personalitate. Uneori înclină şi el să creadă aşa ceva, dar de cele mai multe ori are convingerea că de fapt e vorba de unul şi acelaşi , care se completează reciproc. Simte că aşa trebuie să se întâmple totul şi pentru asta îi e într-un fel recunoscător Corinei. Se pare că ea a declanşat în el pe celălalt , care poate că zăcea adormit de nu se ştie când. Nepăsarea ei faţă de norme , faţă de convenţie, dispreţul faţă de ordine, tradus mai ales prin „ asta se cuvine, asta nu se cuvine” şi multe alte cărări pe care el le-a descoperit datorită ei, l-au făcut să se gaseasca pe sine. Chiar dacă până la urmă, toate astea au venit într-un fel prea târziu şi s-au suprapus peste structura lui de om cumsecade, înspăimântat că ar putea să facă fără voia lui poate rău cuiva.
Au locuri în faţă aproape de scenă . Simte un parfum de lemn şi vopsea deja tocită de paşii tuturor personajelor care alunecă seară de seară pe scenă. Îl emoţionează această scurtă aşteptare dinainte de începerea unui spectacol. Parcă toată lumea s-ar pregăti să se întâlnească , acolo, pe întuneric. O unică respiraţie peste care un fulger de lumini şi muzica ţigănească năvăleşte peste spectatori. Sala pare înlemnită de lumină , culoare şi acorduri care trezesc apoi trupuri şi inimi. Colosal! Citise drama lui Tolstoi mai demult. O dramă în şase acte, nefinisată de autor, considerată la apariţia ei, o piesă reacţionară, o răsturnare a normelor , dar mai ales „ o batjocorire a legilor maiestăţii sale”, după cum citise el nişte cronici legate de impactul dramei asupra jurnalelor de specialitate de la vremea respectivă. Ştia că la baza dramei se aflase o întâmplare adevărată , care făcuse vâlvă pe vremea lui Tolstoi.
Se lasă purtat de muzică şi când Fedea , Maşa ţiganca , Liza , soţia lui Fedea , prietenii lui Fedea şi toţi ceilalţi se arată publicului, Adrian îşi dă seama că întoarce o pagină cunoscută , poate prea cunoscută. Şi totul se înlănţuie sub ochii lui. Replicile actorilor sunt rostite parca de două ori în acelaşi timp . O dată de el, în tăcere şi o dată de ei,genial,acolo, pe scenă. Fedea , ce bine îl cunoaşte! „Nu e greu să fie cineva mai bun decât mine! Eu sunt un nemernic…” „ Îl iubeşte cum poate să iubească o femeie cinstită , care, conducându-se după principiile morale, nu-şi permite să iubească decât pe soţul ei, dar care iubeşte şi va iubi, când piedica asta va fi înlăturată; iar eu o voi înlătura , ca ei să fie fericiţi!” ”Noi, ăştia din mediul în care m-am născut, n-aveam de ales decât trei căi : să iei o slujbă, să câştigi bani…..a doua- să cauţi să nimiceşti toată mârşăvia de care-ţi vorbesc. Pentru asta însă trebuie să fii erou, or eu nu sunt erou . Sau a treia- să uiţi tot, să bei, să cânţi , să petreci. Ceea ce am şi făcut. Şi uite în ce hal am ajuns.”
Pierde noţiunea timpului şi se lasă purtat de clipele oferite de muzică şi de jocul colosal al actorilor. Fătuca asta tânără care dansează , cântă şi mai e şi actriţă pe deasupra, Maşa , e atât de vie!!! Se uită curios în jurul lui şi prin întunericul sălii, îi simte pe ceilalţi bărbaţi cum urmăresc liniile sinuoase ale unui trup frumos de femeie, cum se îmbată si ei de glasul şi vorbele pe care ea , actriţa, le cântă cu atâta dăruire. Straşnic spectacol! Alături de el , Smara priveşte dincolo de scenă . De fapt poate că aşa e cel mai bine: să putem visa în voie şi mai ales să acceptăm că nu întotdeauna facem parte din visul cuiva . Respiră adânc! Cortina se lasă într-un ropot de aplauze.”

O zi frumoasa! Sa fiti iubiti si sa iubiti!( cineva mi-a atras atentia ca nu e suficient sa spun “sa fiti iubiti”, ci trebuie sa completez urarea. ) Are dreptate! Desi era subanteles!

Un dialog…

Continui cu un fragment din viitorul roman: un dialog intre Adrian si Corina.

“Şoseaua străbate sinuos drumul săpat în munte . Nu se mai gândeşte la nimic. Se uită doar în faţa lui, mângâind uşor volanul, ca şi cum ar atinge coapsa delicată a unei femei . Îi place atât de mult să şofeze! Trage aer în piept şi se aşează mai bine în scaun , fără să se uite la Corina. E doar bucuros că o ştie alături, că e cu ea .Îl face să se simtă bărbat. Involuntar întinde mâna liberă spre piciorul ei , asezat leneş alături. Prin stofa pantalonului simte cum ea tresare. E ceva electrizant între ei. Se declanşează instantaneu şi simultan trăiesc stări similare.
– Ştii , am fost la BRD şi m-am interesat de condiţiile de creditare pentru o garsonieră. Am fost la Pintea, tipul ăla pe care-l cunosc de mult .Acum e un soi de şefuleţ , la filiala Unirea. Am discutat toate variantele posibile şi evident cele mai accesibile, dar e foarte greu. Nu ştiu dacă e posibil să mă descurc.
– Dar tu parcă spuneai că ai nişte rezerve. Nu te poţi folosi de ele?
– E totuşi insuficient . Nu reuşesc să acopere nici măcar un sfert din avans . Ori eu chiar vreau să am o casă, in care să pot locui cu tine. Chestia asta nu m-a interesat deloc până nu demult. Puteam şi eu ca oricare să îmi cumpăr un apartament în tinereţe,când era posibil. Înainte de 89. Dar nu mi s-a părut niciodată important să am o casă . Acum, însă după ce te-am cunoscut , mi se pare vital . Vreau să locuim împreună , să ne trezim împreună , să gătim împreună , să ne bucurăm împreună de toate nimicurile cotidiene, să ne ciondănim , să nu mai fim nevoiţi să furăm nimic de la nimeni.
Pe măsură ce vorbeşte o simte cum se încrâncenează în propria neputinţă de a realiza toate astea. Visul ei, al femeii cu care el a pornit acum la drum , îl impresionează , dar în acelaşi timp îl întristează , căci simte că nu se va putea împlini prea uşor. Îşi dă seama că povestea lor a luat o cotitură esenţială şi nu are cum să i se împotrivească . Poate că nici nu vrea . Cine mai poate ştii?
Continuă să tacă , în timp ce ea se întoarce spre el şi îl întreabă simplu:
-Tu vrei să locuim împreună?
– Habar nu am!
Vorbele lui par a plesni aerul . Corina se strânge ca un arici . Câteva minute nu mai spune nimic, apoi pare a-şi continua ideea de acolo de unde a rămas.
– Şi asta din cauza acelei tembele. Faptul că ţi-e milă de ea să o laşi , ne împiedică pe noi să fim fericiţi.Tu crezi că eu stau în loc de o clocită îmbuibată de convenţii?
– Ce tot îţi trebe ? Nu putem să trăim fără să ne raportăm la alţii?
– Nu-i vorba de asta . Pur şi simplu eziţi şi chestia asta mă doare, pentru că ţi-e teamă că o vei face să sufere…
– Parcă şi aşa nu suferă destul!
– Eşti un mare ipocrit! Ştiai chestia asta?
– Posibil!
Încearcă să se retragă în carapacea lui , dar e prea târziu .Gândul că se pregăteşte o discuţie fără noimă (oare nu aşa gândesc şi cele mai inteligente muieri?) îl enervează peste măsură. Corina a luat deja foc.
– Noi doi ne iubim. Corect?
– Aşa, şi…?
– Păi ce puii mei, dacă ne iubim , de ce nu avem dreptul să locuim împreună?
– Pentru că sunt însurat şi ai ştiut chestia asta de la început. Cred că nu am omis acest detaliu nesemnificativ, nu?
– Şi ce bărbaţii însuraţi nu mai au voie să plece de acasă?
– Tu vrei să te …măriţi cu mine? Sau te încântă ideea unui barbat însurat, zburând de acasă direct între cracii amantei?
– Buci! Fac ceva pe acel petec de hârtie. Eu vreau să LOCUIESC cu tine şi asta pentru că ne iubim . Ce e aşa de greu de priceput?
– Cred că cel mai bine e să-ţi iei casă , fie că vom locui sau nu împreună, continuă el deja obosit.
– Păi nu înţelegi că nici asta nu e posibil? De unde bani?
Fără să vrea simte că ceva îl revoltă . Se mai uită o dată la ea să fie sigur că a înţeles corect şi după câteva clipe pare a-şi continua un gând care nu-i dă pace de ceva vreme:
– Tu speri ca eu să te ajut financiar?
– Eu sper ca tu să te implici , de vreme ce susţii că mă iubeşti şi nu poţi renunţa la mine.
– Nu pot?
Rostind aceste vorbe simte că un zâmbet îşi ia zborul. Realizează că întreaga discuţie se poate transforma într-o comedie.
– Păi poţi?
– Pot , dar nu vreau. Ai priceput?
Îi vine să şi râdă de tonalitatea lui. De ce naibii o fi ratat IATC-ul?
– Pricep doar că eşti cu fundu-n două luntre. Eşti şi laş pe deasupra.
– Iar începi? Vrei să ne cetăm sau ce …?
– Vreau să ne lămurim, că eu nu mai pot suporta aşa ceva.
– Şi ce anume suporţi tu?
– Faptul că de la mine pleci acasă la tembela aia …
– Greşit, plec acasă .
– Şi mai susţii că mă iubeşti . Eşti de fapt un biet impostor.
Adrian strânge cu putere volanul , pentru a găsi în acest haos un punct de reper. Nu vrea să se enerveze, căci ştie că vorbele pot fi violente. Simte cum pielea i se încreţeşte. Are o senzaţie de greaţă. Ce dracu face el acum?
– Ascultă! Tu poţi fii rezonabilă?
– Cât de rezonabilă să mai fiu? De trei ani tot încerc chestia asta…Se pare însă că tu nu pricepi ceva simplu : noi doi ne iubim , nevastă-ta ştie, are şi ea viaţa ei, copii nu aveţi…atunci de ce mai eşti cu ea?
– Pentru că nu e aşa de simplu, cum ai expus tu toată povestea.
– Nu? Ahh! Da, ai dreptate, am uitat ceva esenţial: aţi realizat ceva împreună.
– Şi asta e ceva rău ?
– Nu , numai că tu ai devenit între timp un popândău mercantil…”

Fragment din viitorul roman

Scriam ieri ca timp de cateva zile va voi oferi scurte fragmente din romanul la care lucrez in prezent si pe care sper sa-l public la inceputul anului viitor. E o incercare de abordare echidistanta fata de personajele din primul roman , care, iata , revin intr-un fel sau altul si in acest roman, continuare fireasca la Inca un pas.

“Nu a fost niciodata un don Juan. Insa femeile i-au placut dintotdeauna. Pentru el au fost tot timpul o provocare si nu s-a sfiit sa intre in tot felul de jocuri: inteligente, menite sa-i ridice nivelul adrenalinei. De fapt a fost tot timpul un artist: le-a studiat trupul, le-a iubit fiecare milimetru de curbe naucitoare si uneori, chiar a reusit sa ajunga la sufletul lor. Ce straniu a fost ca in acele momente a constatat cat de diferiti suntem unii de altii, dar mai ales cat de ciudate sunt femeile!!! La inceput s-a speriat putin. Cand a vazut ca trupul pe care el l-a iubit , l-a venerat cu acea privire plina de uimire pe care numai frumusetea absoluta ti-o starneste, este inzestrat cu un suflet ciudat, in care te poti pierde cu usurinta, plin de meandre, de cotloane fara rost, mintea lui riguroasa de matematician pasionat de exactitati, de solutii simple ,concise, s-a revoltat, nu a vrut sa accepte haosul, necunoscutul care nu duce nicaieri. Caci asta s-a dovedit a fi in timp, toate acele trairi ale femeilor care-au trecut prin viata lui si care de multe ori l-au consumat inutil, caci de foarte putine ori a reusit sa construiasca alaturi de ele ceva durabil , simplu si neted. De cele mai multe ori a simtit cum pluteste in aer acel lamentabil care-l facea sa se simta marunt. Ori un barbat detesta la modul cel mai categoric aceasta senzatie pe care o femeie i-o poate sugera, voit sau nu.”

Nu ..

O femeie frumoasa

O cheama Maria Amelia Lopez (Spania) si are 97 de ani. In urma cu doi ani, cand implinea 95 de ani, nepotul ei i-a facut un cadou mai special: un blog .La scurt timp dupa aceea, pasiunea cu care aceasta femeie s-a dedicat blogului ei , reusind sa comunice cu sute de mii de oameni din lumea larga, i-a adus Premiul International de la

Deutsche Welle. Cu cata pofta rade!