Monthly Archives: September 2015

O epistolă

Durutâ a mea soatsâ /Draga mea prietenă,

DSC00491_resize
Cum am ajuns la Yani, în Fanar, am și găsit scrisoarea de la tine. Ce bucurie, mai ales că îmi închipui cât te-a costat să o trimiți cu puțin înainte de sosirea mea. Am tot citit-o, că o știu pe de rost. Îmi promit și îți promit că, imediat ce dau de un capăt al istoriei puse la cale de Papazoglu, vin negreșit în cuibul din Grinzing. Îmi e greu departe de voi. Uneori, în nopți frământate de griji,mângâi cu ochii minții fiecare loc în care mi te închipui. Însă cel mai adesea, îți desenez ovalul delicat al obrazului și închipuirea mă fură cu totul, aducându-mi aproape trupul tău de zână. Mă chinuie gândul că am pierdut prefacerile și schimbările prin care a trecut copila noastră, acum domnișara frumoasă, despre care mi-ai scris cu mândrie. Când revin, mă gândesc să-l rog pe Karl Stieler să-i facă portretul. Oricât m-ar costa! Atâta bucurie să-i ofer și eu Dianei, sperând să mă ierte pentru îndelungata mea absență. Am aflat că pictorul este la Viena, ca să-i picteze portretul lui Beethoven. În fine, sper să-l rog și pe meșterul Hrisiclu să meșterească pentru voi două, fetele mele prețioase, cele mai frumoase paftale. Încontinuu, mă gândesc la voi două…
La Constantinopol, am rămas câteva zile și, din nou, am avut întâlnire de taină, de astă dată, cu un turc, care mi-a înmânat o hârtie pentru un Prinț din Valahia, proprietar al mai multor anticării din București.
Din nou, la puntea unei corăbii, am străbătut Bosforul, am pătruns în Marea Neagră spre Țara Valahiei, până la Constanța sau Pontus Euxinus (Marea Fericită), așezare peninsulară, deschisă vânturilor din sud. Dincolo de locuințe, se desfășoară stânele, morile, pășunile și viile. Închipuie-ți blândețea toamnei prelungite, dăruind vizitatorilor băi de soare în locuri amenajate, separat, pentru femei și bărbați. Fiecare se bucură de raze și de marea care plăsmuiește broderii neobișnuite. În drum spre hotelul Orient, am străbătut străzile însuflețite de pescari greci, lipoveni și turci, negustori și meșteșugari greci, români, turci, armeni, evrei, maltezi, ciobani români și tătari, grădinari români, bulgari și găgăuzi. Un amestec de culori și de vorbe rostite în limbi diferite. Pe terasele unor taverne mai răsărite, orchestrele salută vizitatorii. Casele, cu două etaje, au ornamente, frize din stucatură și pilaștrii. Ici-colo, pe strada principală, se mai văd coloane de marmură şi piatră. Iar, lângă oraş, se zăresc urmele Valului lui Traian.
De acolo, am pornit spre București. Orașul Bucuriei.Ce drumuri rele și obositoare. Noroc cu pădurile și pășunile. Valahia, o câmpie înclinată spre Dunăre, este traversată de râuri ale căror nisipuri sunt răscolite de căutători de praf de aur. Și în Valahia, oamenii se umilesc în fața grecilor.Turcii îi consideră pe români ghiauri, iar rușii supuși sau vasali. Limba lor, în mare parte, cum a descris-o Budai Deleanu. Spre București, mă simțeam străin și totuși un pic mai acasă. Mai multe impresii le-am notat în caietul de călătorie. Îți amintesc numai că un așa amestec de culori și impresii ca în Valahia niciunde n-am întâlnit. Când sus, când jos. Într-un carusel. Amețitor. Peisaje sublime și noroaie cât cuprinde. Drumuri desfundate. La București, birja numerotată, condusă de un vizitiu cu manta roșie de stofă groasă cu glugă a săltat cu mine în toate părțile. Bucureștiul îmi pare clădit fără simetrie. Străzile, cu trotuare foarte înguste, nu te îmbie să mergi pe jos, din cauza noroaielor. Numite poduri ̶ amenajate pe bucăți de lemne ̶ cele mai cunoscute străzi sunt Podul Mogoșoaia, Podul Calicilor, Târgu de Afară. Am tras la hanul unui armean, Manuc, care mi-a povestit că a fost paharnicul lui Ipsilanti. Hanul ăsta se află în buricul orașului și este vestit pentru întâlnirile de taină. Aici, am cunoscut un prinț și un călugăr slujitor la Biserica Mitropolită, unde se găsesc moaștele Sfântului Dumitru. La porunca prințului, călugărul m-a însoțit la biblioteca bisericii, unde există mai multe manuscrise. Pe unele, le-am cercetat, despre altele mi s-a spus că sunt în dezordine și că e imposibil să găsesc ceva important. Acolo, mi s-a înmânat o casetă metalică lăsată de Papazoglu în grija unui călugăr. Zilele treceau, iar eu nu știam ce să fac, până când Prințul Valah m-a vizitat, din nou, la Hanul lui Manuc și mi-a înmânat un hrisov prin care sunt împuternicit să deschid seiful unei Case de Bani, ce conține documente strict secrete. Proprietarul Casei de Bani, Prințul Valah, care i-a pus la dispoziție lui Papazoglu un seif, după ce acesta i-a oferit o sumă mare de bani. Casa de bani este în Regatul Poloniei, la Varșovia. Iar cheița de aur ce mi-a fost încredințată la Atena de albanez e cheița de la acel seif.
Draga mea, să-mi ajute Dumnezeu să ajung cu bine în Regatul Poloniei și să scap de umbra care mă supraveghează, încă de la Sãrunã. Am băgat de seamă și m-am străduit să-i amorțesc vigilența. Fără spor. De bună seamă, este un priponar, unul din acei băieți cu ochi iscoditori, mulți nefolositori omenirii, plătiți gras de sforarii care fac înțelegeri peste capetele popoarelor. Al cui slujbaș este și ce urzește, habar nu am. Dacă nu mă va slăbi, mi-e teamă că am să-l întreb eu însumi ce vrea.
Multi bashi, vruta mea/Te sărut, iubita mea
                                                                     Costa
PS. Iertare că-ți trimit abia pe 20 decembrie epistola. Plecarea din București s-a precipitat. Cum-necum, am reușit să ajung în Regatul Poloniei, mai abitir spionat și urmărit. Azi, închei scrisoarea și o încredințez – urmează un popas la un han de poștă – unui surugiu. Apoi după ce se schimbă caii, pornesc spre Varșovia. Acolo, o să-l caut și pe moscopoleanul nostru, Ucuta. Urmează să-ți scriu mai pe-ndelete când o să prind momente mai senine. Până atunci, încă o porție de îmbrățișări, durutâ a mea soațâ!

***
Fragment din romanul în curs de apariție “Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate”

Advertisements