Category Archives: Soţie

Bună dimineaţa!

Buna dimineata , Laura ! Iată şi materialul promis: Obişnuinţa în cuplu. Am optat pentru un articol mai puţin convenţional. E un soi de exerciţiu de…proză, ceva ce nu apare în niciuna din cărţile mele, un test de imaginaţie. Şi totuşi…

Este trează de câteva minute, dar încă nu ar vrea să deschidă ochii. E micul ei truc, bietul răsfăţ al dimineţilor ei. Acele dimineţi în care se trezeşte de câţiva ani alături de soţul ei. Acelaşi soţ! Zâmbetul stă să mijească pe buzele ei senzuale. E o femeie veselă şi nu stă prea mult pe un gând ce ar putea să diminueze cumva bucuria ei nativă. Ofteză uşor, a lene şi când el se foieşte alături, ştie că vor urma cuvinte cunoscute, ca un leit-motiv.
Nici nu sfârşeşte bine gândul, când vorbele lui vin aşa ca o melodie. Răsfăţul se cere împlinit prin vorbe aparent lipsite de noimă. Dar, numai de ei doi ştiute :
– Pe mine nu mă face nimeni !
Nu a deschis încă ochii, dar ştie că în secundele următoare va trebui să se trezească. Se întoarce cu faţa către el şi-i şopteşte uimitor de blând : » Întoarce-te cu spatele ! »
Ghiceşte zâmbetul lui. În fine deschide şi ea ochii şi dă uşor la o parte pătura moale cu care el se înveleşte. Se uită o clipă la umerii lui şi are percepţia clară că acum mai ales, copilul din el nu are chef să se ascundă în bărbatul matur. Un asemenea gând o face să zâmbească şi aşa încetişor, degetele ei încep să execute mişcări line pe ceafa şi umerii lui. Se uită amuzată la degetele ei şi are senzaţia că ele se mişcă pe o claviatură. Au o îndemânare pe care cu siguranţă că au dobândit-o în toate dimineţile de când sunt împreună. Îl simte cât îi este de bine şi sunetele pe care el le scoate ar trebui înregistrate. Este atât de haios ! Pe ea, nevasta lui, însă o satisface mai ales certitudinea că îi este de folos. A naibii nevoia asta a noastra de a fi utili !
Oftează şi după câteva minute se opreşte:
– Gata ! Am obosit !
– Doar atâta? Mai fă-mă puţin !
– Cu tine nu mai termin în veci !
Şi hotărâtă se dă jos din pat. Ajunsă în dreptul uşii, vocea lui pare încărcată de reproş şi de răsfăţ. Un soi de tachinare, de înţepătură care ştia el că acum câţiva ani dădea roade. Acum, ea zâmbeşte pur şi simplu când vorbele lui se înalţă şi ele spre lumina zilei :
» Pe mine nimeni nu ma ajută ! « Iese apoi liniştită din dormitor şi realizează că pe ea chiar nu o răsfaţă nimeni. Si gandul că este acolo în fiecare dimineaţă o bucură şi o întristează în acelaşi timp. Îşi îndreaptă umerii şi vorbele zboară către tavan : » Ahh ! Ce ţi-e şi cu femeile-astea ! »
Intră apoi în baie zâmbind,cu gândul la duşul care va spăla stratul de vise de pe trupul ei.

Să fie şi acest exemplu un soi de obişnuinţă în cuplu? Chiar dacă una benefică? Şi cât dintr-o obişnuinţă face bine ? Şi cât de mult trebuie să stăm în priză numai ca să nu devenim previzibili şi să nu ne pierdem din inefabil şi mister? Şi cum e mai bine, mai comod: cunoşti( să fii obişnuit-ă cu…) decât să tot alergi după mistere?

Week-end plăcut!

Advertisements

Vor nevestele sa fie amante…?

Mă gândeam să discutăm și despre neveste. Romanul Încă un pas ne-o prezintă pe Smara, nevasta “simpatică”, femeie capabila să-l priceapă pe soț, chiar și când se îndrăgosteste de alta. De Corina. Dorind să înteleagă, Smara îi propune lui Adrian să o întâlnească pe acea femeie. El nu pare a se impotrivi, dar amanta refuză. Smara, un pic descumpănită,- de obicei, amantele doresc sa le întalneasca pe neveste-realizează ca ar putea sta face to face cu amanta, fără sa fie orbita de furie. De ce dorește o astfel de intalnire? Printre rânduri, transpare ideea că ar putea sesiza ce are amanta în plus față de ea. Demers hilar, caci este evident că asemenea demers n-ar lumina. Frământarea e însă profundă și reia întrebarea: Ce are în plus amanta în comparație cu nevasta?