Monthly Archives: December 2010

31 decembrie

 

 

Advertisements

Trandafirul chinezesc sau cât ar trebui să preocupe starea de suflet

Gânduri, de  fiecare zi, rostite în ajun de Crăciun…

L-am adus acasă, o creangă delicată cu două-trei  frunze. Să fi avut sau nu o rădăcină, pe undeva? Rupt, ca şi mine, dintr-o realitate cenuşie, în ciuda celor câteva frunze de un verde proaspăt spre crud, nu oferea  iluzia că se va adapta sau rezista. Mi se spusese, mai demult, că am mână bună la flori şi doream să cred că-l voi avea  tovarăş de dialog, dimineţile sau seara, când aş fi stat de vorbă cu gândurile mele. I-am oferit o primă mostră de comunicare şi mi-am adus aminte de un prieten-grădinar de pe alte meleaguri care se ocupă de cultivarea de flori. Fusese un timp, când vorbeam cu el  despre câte-n  lună şi stele: printre numeroasele lecţii pe care mi le oferea, un timp am urmat  pas cu pas,atentă şi uimită, un curs despre oameni şi flori.

– Ce crezi că este o floare?

– … O  miros, mă bucură, mă face  să retrăiesc duioşia.

– Vorbeşti ca la carte, cumva lipsit de sentimente, nenatural, deloc  firesc.

Tăceam, jenată, puţin confuză. Eram conştientă: dacă m-aş fi împotrivit sau dacă l-aş fi contrazis, aş fi riscat să  nu mai aflu nimic. Simţeam, dincolo de argumente şi, poate certitudini, cum acest prieten cunoaşte, trăieşte mai mult  şi mai adevărat decât  ceea ce eu mă răsfăţam să cred că ar fi viaţa, aşa că i-am permis cuminte, să-mi ghideze gândurile, paşii spre oameni şi flori. Nu de puţine ori, îmi amintea că oamenii şi florile trăiesc similare fluctuaţii ale circumstanţelor.

– Am un lăstar de trandafir chinezesc: l-am primit astăzi.

– Ce-ai de gând ?

Tăceam!

Nu ştiam ce să răspund şi, în mod cert, mă  aflam în încurcătură. Simţeam că trebuia să definesc mai  limpede decât răspunsul banal:aş vrea să se prindă şi să crească… Tăcerea mea era pentru Opal,apelativ pe care-l prefera în locul numelui de botez, confirmarea că doream să intru în jocul  lui, în convenţiile pe care dorea să le atribuie dialogului nostru despre oameni şi flori.

Tăceam!

Priveam lăstarul pe care-l pusesem  într-un  borcan cu  apă şi, la anumite  intervale de timp, aveam  senzaţia că frunzele foşneau sau rosteau cuvinte de care nu eram prea sigură.

–  E o provocare: mi-ar plăcea să-i  urmăresc creşterea, stările frunzelor dincolo de anotimpuri. Din când în când să mă bucur de  flori.

– Dac-o să fii onestă, îl vei preţui  şi  iubi, cum îţi imaginezi că poţi iubi un om, lăstarul-pui  va  fi primul  care va simţi dăruirea şi te va răsplăti cu zâmbet de  frunză şi  floare. Când  am  început  să cultiv flori, maestrul meu  florar  mi-a spus că florile şi  copacii  seamănă cu  sufletul omului: aceleaşi  expresii, reacţii, aşteptări.

Îl  simţeam trist: poate-şi  aducea aminte de ceva, poate nu era prea mândru de cine ştie ce reacţii, poate-şi  dorea  ceva, dar avea spaime. Mă grăbeam să adaug:

– Avem puţin timp.

– Şi  nu ne  preţuim sufletul bântuit de oameni, flori  şi  copaci. Când  am  hotărât  să mă  apuc  de  florărit, câţiva prieteni m-au  luat peste picior. Au crezut că  vreau să  huzuresc. Mai  târziu, când  au  văzut  florile ce-au participat la  expoziţii internaţionale, au realizat cât de complicat, serios şi  migălos  e  totul. Îţi aminteşti cum rosteai, în fiecare dialog cuvintele: beauté, poésie, aventure? Aş zice, involuntar. Într-un fel, m-au  marcat acele vorbe, iar  florile mele  au  fost şi ele influenţate:au participat  la o expoziţie ce  şi-a  propus o asemenea tematică. Trimit  pe mail poze cu flori, expuse frumos, poetic, aventuros.

Râdea cuminte, blând. A continuat:

– Ce provocare să fie, când iei aminte la  existenţa  de floare şi de copac?

Întrebarea aştepta un singur răspuns, şi-acela, exclusiv, din partea prietenului Opal.

– Când plantez  flori, gândesc rădăcina cu  ramificaţii, dotată cu voinţă extremă. La vigoarea şi ambiţia ei de a cerceta cele mai ascunse cotloane sau de a desena cele mai  sofisticate  forme şi de a respira profund prin porii pământului.

– Gândurile despre rădăcini  fac bine, ne leagă temeinic de starea de pământ.

– Nu doar….! Putem  să ne şi înălţăm: de aici, pasiunea pentru zbor. În afara sezonului, când nu mă ocup de flori, zbor.

– Zbori?

– Mă pasionează deltaplanul.  Mă preocupă starea telurică şi cea de zbor. Ai auzit de existenţa-floare? Rădăcina şi aripa desenează, deopotrivă, floarea…

Mă  gândeam la lăstarul meu şi am pierdut şirul secundelor, orelor, zilelor, lunilor, anilor. Timpul s-a comprimat, cum mi-am dorit, de fapt, cum şi-a dorit Opal. Florile, copacii de lângă mine s-au înălţat, au crescut, s-au  petrecut prin anotimpuri cu parfum de  iarbă crudă, coaptă şi resemnată. Trandafirul chinezesc a crescut, florile lui îşi schimbă culoarea în oglinda-lumină  în care aruncă ocheade, vara sau iarna. E parte din bioritmul meu, aşa cum Opal m-a-nvăţat, într-o vreme, să trăiesc lângă flori.

Între timpuri

Se poate comanda online:

http://www.librarie.net/carti/160162/Intre-timpuri-Catia-Maxim

http://www.edituratracusarte.ro/ro-magazin-detalii-68-intre_timpuri.html

http://www.librariaeminescu.ro/isbn/606-8126-25-8/Catia-Maxim__Intre-timpuri

Se mai află şi în câteva librării din lanţul CLB

Librăria Mihai Sadoveanu, Bulevardul General Magheru 6-8

Librăria 95 (Academiei), Calea Victoriei 12 A

Imagini matinale

Cu mine/ despre mine

Am răsfoit cu stranie curiozitate imagini cu mine/ despre mine : din 2005 până în 2010.

2005

Începeam să scriu romanul “Încă un pas”

2006

Abia îl terminasem şi m-am dus la un concert( Ateneu)

2007

Fericită. Romanul, acceptat de editura Echinox (Cluj), am poposit câteva zile la Casa Seciu, situată pe un deal, între Valea Călugărească şi Boldeşti Scăieni. Un loc plăcut, nu elegant,  unde poți visa pe terasa cu vedere spre o vale imensă şi orașul Ploieşti.

2008

Prezentarea romanului de debut într-un context special: la stânga, o prietenă, cântăreaţă de jazz, Nivo Rahoerson pe care am cunoscut-o într-un loc, descris în roman, Caveau de la Huchette(Paris).


2010

Pariu pe  Prietenie.

.

La Cafeneaua La Muzeu

Lansarea romanului Între timpuri

Dan Mircea Cipariu întreabă dacă nu cumva autoarea a adus cu ea vreun rabin

Ioan Cristescu, editorul de la Tracus Arte

Actriţa, Doina Ghiţescu citeşte un fragment din roman

Traian T Coşovei

Cititoare

Autoarea, emoţionată ca la… 18 ani

Familia sculptorului Mihai Tugearu

Împreună cu Emilia Dănescu(PR Bocancul literar, dreapta) şi poeta Clara Mărgineanu(stânga)

Un colţ de atmosferă…


literară, alături de poetul Adrian Suciu.








Între timpuri în Cafeneaua-La Muzeu

Editura Tracus Arte

Edit later