Monthly Archives: February 2011

Ghici, cine mai vine la Mojo Club?

Va curge încă multă cerneală despre Pariul pe prietenie, eveniment cultural reiterat, o dată la două săptămâni când, în jurul organizatorilor se-adună alţi şi alţi artişti, în afara celor ce participă constant: poeţi şi cântăreţi de folk, fără interes material, animaţi însă de dorinţa ca preaplinul artistic,nevoia perpetuă de comunicare să-şi găsească partener în spectatorul cunoscut sau venit de aiurea, părtaş exclusiv, la fenomenul artistic. Deşi, poate dincolo de cortină, se-ascund dificultăţi sau piedici insurmontabile, în această perioadă nedefinită şi greu de încadrat, prin care trece România![more]

Cum e să scrii pe… frig!

Advertisements

Neuitare

♥ Moromeţii, Ultimul Capitol, Sorin Preda, editura Academiei, Bucureşti, 2010 ♥

O carte despre Marin Preda, despre prieteni şi, mai ales neprieteni, despre critica literară, romane, familie, Siliştea. Am retrăit tristeţea că s-a dus prea devreme! Vă imaginaţi ce-ar fi fost dac-ar fi trăit până spre 90 de ani? Mi-am reamintit cum, pe când eram studentă,  profesorul Eugen Simion l-a invitat pe prozator în amfiteatrul Odobescu să ne vorbească despre Cel mai iubit… Cu două săptămâni înainte de a se duce! Mă aflam în primul rând, vizavi de catedră şi i-am pus şi eu, cu sufletul pe buze, câteva întrebări. Mi-a răspuns zâmbind.  Acum, gândesc ce noroc am avut că nu mi-a replicat ceva de genul:” Eşti deşteaptă rău!”  Ar fi fost un dezastru pentru copilul care eram şi care-şi căuta reperele.

Îl redescopăr şi azi, după alte şi alte lecturi.

Despre romanul Între timpuri

aici

Despre Clipe salvate

În Caiete Silvane

Cuvinte…

…dintr-o carte pe care-am citit-o de curând[ Conversaţii cu Dumnezeu, Neale Donald Walsch], prinse în imagini interesante, în acest filmuleţ postat pe youtube.

Îngerii din Moscopole

5

Aşternutul din mătase, primit în dar de la unchiul Hrisiciu, la întoarcerea dintr-o călătorie la Veneţia, îi leagănă, în timp ce-şi povestesc visul. Chipul Domnicăi, pe pieptul lui, sărută firele de păr, iar limba i se plimbă vesel pe pielea ce tresare la fiece atingere. Îi simte înfiorarea şi-atunci bucuria o apropie mai mult de trupul lui.

Alecu o strânge puternic. Amândoi se caută-ntr-un joc ce seamănă cu v-aţi ascunselea copilăriei, când rămâneau pe străzi până simţeau că pică de osteneală. Înfiorare, spaimă, mister, magie ce-l conduceau spre ascuzişurile cele mai ciudate, în care-şi dorea s-o găsească? Spaimă ce-l biciuia deja, când dorinţa  de a o atinge îl purta spre tainicele cotloane? Când  o găsea însă- nu  prea lesne, căci se dovedea  tare vicleană- bucuria devenea năucitoare, dar mereu, se simţea cel mai puternic din lume.

Ea îi priveşte chipul şi verdele din privirea lui inundă încăperea: fiecare ungher se argintează, în timp ce  mobilierul sărăcăcios, din biroul comandantului de armatoli, îşi îndulceşte chipul. Gândul că, în cu totul alte locuri şi-a imaginat ea primele lor nopţi de dragoste, nu mai contează, de vreme ce, chiar şi-ntr-o odaie umilă ca aceasta, simte că e în al nouălea cer.

Alecu se întoarce spre ea şi-o adună din nou  la piept, iar timpul, furios şi trist, şi-ascunde clipele în cel mai depărtat buzunar, poruncindu-i soarelui să-şi ţină-n frâu razele, atât cât să-şi bucure şi el ochii la minunea suavă şi tandră ce se trece acum.

Mătasea aşternutului, de culoarea nisipului, se transformă pe loc într-o binecuvântată oază, în care cele două trupuri, sub lumina filtrată de meşterul timp, capătă  o strălucire aparte.

Domnica se înalţă, urmându-i cu întreaga fiinţă trupul. Buzele, limba lacomă de mister, degetele delicat răsfirate, pielea uşor umezită, şuviţele libere de agrafe şi legături se avântă  în tulburătoarea aventură carnală, la care, până mai ieri, nu visase. Faţă în faţă cu trupul, simte numai iubirea, ce-o urmăreşte şi-i luminează cărările spre senzaţii necunoscute. Fără sfială, femeia, abia născută, sărută şi-şi gustă iubitul în vâltoarea închipuirilor pe care rafinatele curtezane le ţes ca ofrande costisitoarelor senzaţii.

Vrăjit de frumuseţe, dorinţă, Alecu se lasă  purtat de tot ce i se oferă, ameţitor, suav, când trupul ei tremură asemeni corzilor de vioară ce-şi susură cântarea sub arcuşul iubirii. Fiecare porţiune de pielea catifelată, parfumată  îl ameţeşte mai tare, dar se smulge din vrajă, încă ameţit  şi se-avântă la prada docilă, răscolind-o cu buzele, limba, palmele şi degetele, cercetându-i capacanele pe care, voit sau nu, femeia i le presară în cale. Fericit, îi simte căldura iar, când Domnica se prinde liană de trupul lui, abia de mai are vreme să croiască vreun gând despre femeia lui, că toaca de la mănăstirea Prodrom sună adânc, grav în lemn şi fier.

♣Fragment din viitorul roman♣

Zâmbesc

Şi merg mai departe

Oceanul Atlantic, dincolo de munţi

Floare şi fruct

Case

Mai aproape de Atlantic

La ţară…

Plantaţii de argan

Essaouira

Pisicile aşteaptă şi ele apusul

Pescăruşii adulmecă apusul

Apusul pe Atlantic, intonat de glasul imamului ce pluteşte dincolo de zidurile moscheilor

Ultima dimineaţă la Essaouira

Imaginea cu care s-a încheiat o vacanţă de… vis.