Monthly Archives: April 2009

Lansare

invitatie1

Advertisements

Gustul sărutului

Mă cheamă marea. Îmi vrea privirea, să o străbată dincolo de lacrimi. Îmi vrea surâsul, să îi înfioare cutezanţe şi vise. Îmi vrea epiderma pe care să rătăcească, să se strecoare, să guste și să cante. Cine n-a ascultat cel puțin o singură dată valuri și nisipuri? În singurătate, goi de vorbe, gânduri, amintiri, trecut şi prezent.  Cu picioarele în nisip, străbătuţi de fiorul tăcerii. Singuri cu marea, cu valurile, cu întinderea, cu Soarele, cu scânteierile. Dureros de frumoase, valurile! Cine n-a plâns de atâta frumuseţii? Lacrimi de bucurie. A frumuseţii. Mă cheamă mare și valuri, să le urmăresc, să văd cum se răsfaţă, spulberă și desenează nisip. Apropierea valurilor de plajă, gust de sărut. Cu trup spălat de valuri, privirea străbate amețitor împărăţia din nori, încât nu ştiu dacă mă aflu sus sau jos. Rătăcită de frumuseţe. Împlinită de armonie.

musica: Marie Laforet , Los Incas. ‘Rio abierto’

Ultima noapte la Paris

Vă promiteam cu puţin timp în urmă  că voi scrie despre ultima noapte  la Paris. Am fost invitată de Nivo şi Serge la Marly- le- Roi, undeva în apropiere de Paris:un village. Absolut fascinant!  Era o noapte senină şi  căutam adresa acelui restaurant numit  Le Rallye 29 ( Grande Rue Marly le Roi), unde prietenii mei aveau să susţină  un concert de jazz . La un semafor, am întrebat un francez, ce aştepta şi el cu maşina culoarea verde, unde se află acest restaurant. Nu o să vă vină să credeţi, dar ne-a zambit drăgălaş mie şi prietenei mele în a cărei maşină mă aflam şi s-a oferit el însuşi să ne conducă la acel loc. Aşa că am pornit-o în urma maşinii lui   pe nişte străduţe înguste, frumos pietruite . La un moment dat , a oprit  în faţa unei biserici , o catedrală scăldată în lumina lunii  şi oarecum dezorientat ne-a făcut semn să aşteptăm în maşină , iar el a oprit la randul lui o altă maşină şi l-a întrebat pe  şofer despre locul pe care-l căutam. Eu mă amuzam copios , văzand cată forfotă se producea în jurul nostru. Tipul era extrem de drăguţ. În fine , după cateva minute s-a apropiat de maşină şi ne-a zambit adorabil, semn că ştia unde să ne ducă. L-am urmat vesele, în timp ce eu îi spuneam prietenei mele:” Vezi de ce-mi plac mie, francezii? ”  După un urcuş de cateva minute , am ajuns. O stradă foarte îngustă!  S-a dat jos din maşină  şi a ghidat-o pe prietena mea să parcheze maşina. Am coborat  şi eu  si i-am mulţumit acelui bărbat simpatic, nerăbdădoare fiind sa-mi întalnesc prietenii.  Mai tarziu mi-a părut rău, că nu l-am invitat şi pe el la concert.  Aş fi avut cu cine să dansez. Locul unde urma să cante Serge şi Nivo  avea  un parfum specific  jazzului: o atmosferă caldă, prietenească , ceva ce îndemna la romantism.

img_6310

Imaginile vă vor convinge , sper.

img_6312

img_6316

Nivo , Serge şi Max Hery au fost parcă şi mai buni, dacă se poate spune aşa ceva. Realmente m-au fascinat! S-au jucat, au inventat, au imaginat sunete, linii melodice. Au cantat cu pasiune şi dăruire pentru fiecare din cei prezenţi. Au cantat şi pentru mine şi la un moment dat am simţit ceva pe la ochişori. Ştiau că a doua zi urmează să plec şi parcă le părea şi lor rău. În pauză au venit la mine la masă şi am depănat împreună amintiri. Max încerca să mă convingă să mai stau cateva zile. Locul acela, atmosfera de acolo, dar mai ales felul în care au cantat cei trei artişti a fost ceva ce iată că nu pot reda în cuvinte. Mai bine să vă mai arăt nişte poze.

img_6317 Nivo şi Serge.

img_6320 Max

img_6321 Nivo şi Max

Şi ca să  nu închei fără să ne reamintim de vocea lui Nivo, să ascultăm împreună o melodie pe care desigur o cunoaşteţi.


WHAT A DIFFERENCE A DAY MADE


Bărbatul şi Femeia de Victor Hugo

În săptămana luminată să ne aducem aminte şi de această poezie.

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi,
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul crează lumina, inima naşte iubire.
Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Prin raţiune Bărbatul este puternic.
Prin lacrimi Femeia este invincibilă.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează.
Bărbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia,
Femeia are alegerea.
Supremaţia înseamnă forţa, alegerea înseamnă dreptate.
Bărbatul este un geniu,
Femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este gloria supremă,
Aspiraţia femeii este virtutea desăvarşită.
Gloria crează tot ce e măreţ, virtutea crează tot ce e divin.
Bărbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corectează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul este un vultur care zboară,
Femeia – o privighetoare care cantă.
A zbura înseamnă a cuceri spaţiul, a canta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Pe scurt, bărbatul se găseşte acolo unde se sfarşeşte pămantul.
Femeia, acolo unde începe cerul.

Unde începe viaţa?

Să fim alături unii de alţii!

grupul psaltic Stavropoleos

Imagini de la Bocancul literar

Floriile au marcat o nouă întalnire la Papa la Şoni, unde s-au citit epigrame şi s-a organizat o lansare de carte: George Corbeanu, Dreptul de a sta. Evident că s-au făcut şi multe poze.

Ne învârtim în cerc

Ideea acestui material mi-a fost dată de una din recentele mele acţiuni. Vă tot povestesc despre cum mă agit eu să fac ceva în plus pentru cărţile mele. Toate bune şi frumoase! Deşi mai sunt voci care îmi şoptesc: că eu trebuie doar să scriu. Sigur! Aşa e! Nu pot demola o logică atât de solid construită. Numai că , ieşind, coborând eu , la propriu, din podul meu liniştit, constat că peisajul nu e cel care e descris în materialele bine elaborate, adică profesioniste . Aşa cum bine zice vorba aceea minunată:” Afară-i vopsit gardul şi -năuntru-i leopardul.”  Evident cu precizările de rigoare: Afară şi  Înăuntru sunt determinante locale ce nu au nimic de-a face cu podul meu liniştit. Adică cu acel moment când eu scriu. Prin urmare , socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg ,  o altă zicală ce vrea să spună că la noi, în România, nimic nu funcţionează aşa cum îşi imaginează profesioniştii. Eu una am observat chestiunea asta de multă vreme şi am privit-o ca atare. Când te loveşti zi de zi de subiecte similare , e normal să iei o decizie. Şi astfel , în urma cu ceva vreme am hotărât, aşa ca prostănacul ăla de cioban din Mioriţa , să nu mă mai iau la trântă cu nimeni. Am privit eu aşa la stele şi să ştiţi că i-am dat dreptate. Acum , vă rog să aveţi în vedere că am păstrat proporţia. Referirea mea la acest personaj se materializează numai în atitudinea lui. Evident că nu sunt mai ortomană şi nici nu am oi mai multe decât nimeni. Revenind la ideea cu scrisul, repet : scriu, pentru că vreau să comunic.  Şi cum eu sunt o fire cuminte, ascult şi sfaturile celor care contează pentru mine.  Ei bine, zilele trecute am trimis câteva mailuri pe la diverse bloguri care se ocupă de cărţi, cu rugămintea de a posta fragmente din ultimul meu roman. Recunosc că nu am reuşit  să trimit decât  câteva mailuri doar. Am o ditamai lista.  Voi continua. Apreciez  atitudinea politicoasă, promptă cu care mi s-a răspuns. Toate bune şi frumoase! Şi totuşi ceva mi-a atras atenţie. O anumită nuanţă. Rugămintea mea a fost taxată de cineva ca ciudată. Nota bene! Nu critic , nu reproşez! Dimpotrivă! Am doar privilegiul de a constata din nou că cea mai puţin bătătorită cale e tot comunicarea. De cele mai multe ori cuvântul rostit sau scris se învârte în cerc. Cât din el ajunge unde trebuie ? E ca un dansator care vrea  o parteneră şi caută încă de la la primii paşi. Priveşte în depărtare şi, pentru că nu găseşte, dansează de unul  singur.  Şi astfel se tot învârte în cerc! E soarta  cuvintelor , receptate atât de personal! Cuvântul trebuie primit ca un oaspete străin. Noi facem oficiile de gazdă (în acest sens  eu am beneficiat de ospitalitate, dar cererea mea era deja etichetată). Abia la sfârşitul vizitei putem să ştim  dacă ne-a plăcut sau nu şi, mai ales, dacă îl mai primim sau nu.  E , cred , una din condiţiile de bază care ne permite să comunicăm unii cu alţii în proporţii rezonabile. Eu însămi îmi propun zi de zi să îmi dau cu palma peste gură, mai ales la propriu, când sunt tentată să pun etichete.  So nimic nu e ciudat pe lumea asta! Nici măcar acele stări stranii despre care eu însămi vorbeam zilele trecute…Totul are o logică, o explicaţie şi o raţiune, chiar dacă eu nu sunt în stare să mi le explic. Şi pentru că toate astea trebuie să poarte un nume, aşa de dragul armoniei , al gestului înţeles şi asimilat , îi invit pe toţi cei care vor să scrie ceva  anume sau care pur şi simplu vor să posteze fragmente din scrierile lor , să vină Pe canapeaua Catiei cu încredere. Voi fi bucuroasă de oaspeţi! Calitatea scrierilor lor ţine şi de bunul simţ al fiecăruia şi mai ales de reacţia cititorilor. Sigur că am şi eu dreptul la o opinie… Nu vreau să necăjesc pe nimeni, dar scrisul e pentru mine o terapie care mă ajută atât de mult  şi căruia îi sunt atât de recunoscătoare, încât nimic din ceea ce se întâmplă dincolo de scrisul ca atare, nu îmi dă dreptul să mă supăr de ceva anume.  Prin urmare eu văd doar stelele ce sclipesc la bagheta zânei frumoase, culorile calde ce se împletesc spontan… Scrisul face posibil ca noi să devenim frumoşi şi luminoşi pe dinăuntru! Asta îmi doresc eu de la scris. Astfel am ocazia să îi răspund şi unui prieten, scriitor cunoscut şi membru al Uniunii Scriitorilor, care îmi punea deunăzi o astfel de întrebare, legată de ce aştept eu de la scris.  Sigur că bucuria ar creşte înmiit dacă scrisul meu ar face bine mai departe. Prin urmare nu pot fi atât de ingrată, încât să transform bucuria de a scrie în ceva menit să îmi alimenteze sau să-mi înfometeze orgoliul păcătos cu care m-a născut mama. Asta înseamnă că sunt în stare să primesc orice fel de observaţie legată de stilul în care scriu, cu mintea trează şi inima deschisă.

Să fiţi iubiţi cât cuprinde!