Monthly Archives: January 2009

O zicere

Omul, dacă ar trăi nu 70, ci  700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap.

Grigore Vieru

Advertisements

Lupii contemporani

În ultima vreme, am traversat experienţe ce m-au făcut să-mi pun adesea întrebarea:”Pe cine să crezi? Frica.” De fapt, o citez pe Julia Kristeva, o scriitoare franceză,originară din Bulgaria, mai puţin cunoscută. Se mai întâmplă însă şi la case mai mari, nu? Cum bine ştim, celebritatea ţine mai degrabă de alte criterii decât cele strict literare. Julia Kristeva a scris un roman pe care l-am străbătut cu pas atent. Bătrânul şi lupiisemn carte vers(editura Univers, colecţiile Cotidianul ) reprezintă o alegorie a lumii contemporane. Unele cronici consideră că lupii ar fi comuniştii. Personal, cred că alegoria îi vizează pe cei mult mai răi decât comuniştii. Cartea are un mottou din Ovidiu:” Mi-am pus în gând să povestesc metamorfozările fiinţelor în forme noi.” Oamenii suferă transformări de la o zi la alta şi nu ar fi ceva din cale-afară de trist, însă lumea contemporană are o predilecţie tot mai evidentă pentru latura animalică în care, starea de graţie numită suflet, tinde să dispară cu desăvârşire. Lectura acestui roman m-a făcut să pricep  încă o dată că anumite poziţii, anumite interese îi fac pe oameni să devină diferiţi de menirea lor iniţială. Subiectul e un pretext. De asemenea locul unde se petrece actiunea- Santa Barbara- şi personajele. Un pretext al autoarei de a-şi argumenta teza conform căreia elementul politic, interesele financiare sunt cele care primează într-o lume devenită o imensă junglă, în care lupii dau năvală, iar oamenii trăiesc alături de ei şi de cele mai multe ori devin asemeni lor. Singurul care reuşeşte să reziste e Profesorul, personaj emblematic, din ce în ce mai izolat, sfârşind într-un spital, unde e tratat de Vespasian, un lup rafinat. Moartea Profesorului e extrem de dubioasă, cine însă mai ţine cont de aşa ceva, într-o lume în care totul se poate aranja, conform intereselor lupilor? Cine sunt lupii? Dacă e să răspund, eu, cititorul, care am deja o anume idee încolţită aş putea să cred că toţi cei care se strecoară viclean în viaţa noastră, încearcă să ne manipuleze şi să croiască o lume ajustată după INTERESUL LOR. Cred că îi ştiţi şi voi.
Bătrânul şi lupii m-a captivat prin stilul delicat feminin şi sensibilitatea cu care e scris. Câteva exemple: Alba, personajul feminin pregăteşte”mâncarea aşa cum unii fac dragoste: cu pricepere şi indiferenţă.”(pag.46) Dozarea? ” Chestie de stare de spirit, gustul este un capriciu de femeie imprevizibilă. “(pag. 47 ) Tatăl lui  Stephy Delacour, jurnalista născută în Santa Barbara, care investighează moartea Profesorului, e omul care  şi-a trăit izolarea “care în realitate era o umilinţă, ca pe o alegere: cu spatele drept, cu privirea plină de necazurile acestei sărmane ţări şi totuşi atât de hotărât încăt părea că zâmbeşte în permanenţă…”(pag.146) Extrem de emoţionantă mi s-a părut relaţia tată-fiică. Cu ocazia morţii Profesorului, jurnalista Stephy îşi aminteşte de tatăl ei, mort în urmă cu ani de zile. Tatăl ei îl cunoscuse şi fusese prieten cu Profesorul. Realizează abia acum, când Profesorul nu mai e că singurul cu care a dialogat, a fost tatăl ei şi constată, cu amărăciune, că unul dintre cuvintele sterpe sau goale- s-o citez pe autoare- este a comunica. Amintesc o întâmplare altminteri nostimă, de n-ar fi teribil de tristă: jurnalista Stephy avea un iubit, evident însurat care, atunci când pleca cu ea în vacanţă, îşi ruga nevasta să-i scrie câte o scrisoare în fiecare zi. O citea, o punea în buzunarul şortului şi mângăia cu măiestrie gambele şi picioarele amantei, spunându-i că dragostea ar trece prin talpa piciorului. Nu uita să-şi pipăie, din cînd în când scrisoarea din buzunar iar, ea, amanta îşi întindea, senzual, degetele înspre epistolă.
Revin la elogiul făcut tatălui dispărut: un tată care şi-a iubit fiica deschis”fără judecată, fără calcul, fără cerere.”
Bătrânul şi lupii, roman despre lupi care, cu cât mai perfizi, cu atât mai nevinovaţi se arată în aparență. Privire de miel şi bot de lup...

Mântuire

Ieri dimineaţă, eram pe undeva, aproape de Biserica Icoanei şi m-am oprit, bucuroasă că am răgaz să aprind câteva lumânări. Multă lume! Până şi curtea largă a bisericii era aglomerată. Am aşteptat să pot intra în biserică. Cu gândul să cumpăr lumânări. Înăuntru, am reuşit să găsesc un loc de unde să îl aud şi să îl văd pe preot.  Vorbea părintele Ioan Popescu, paroh al bisericii. Despre mântuire! Vorbe simple, pe înţelesul tuturor. Cu glas ferm și plin de înţelegere amintea că: 1. Cel mai apropiat sinonim pentru cuvântul mântuire e eliberare. 2. Mântuirea presupune eliberarea. 3. De ce e necesar să ne eliberăm? Pentru simplul motiv că am fost creaţi liberi, dar adesea devenim sclavi şi ne băgăm singuri capul sub jug. 4. Suntem creaţi LIBERI , avem şansa să ne bucurăm de plăcerile acestei vieţi, fără însă a deveni sclavii, robii lor. Dependenţa de o anume plăcere ne răpeşte libertatea. Plăcerea devenită drog creează premisa sclaviei…

 

Un strop de inocenţă

Un peu d’innocence, Isabelle Boulay

O melodie pe care vă invit  să o ascultăm împreună! Un mesaj demn de luat în seamă.

J’ai envie de partir avec lui, ailleurs
Je crois qu’il m’aime, il me l’a dit, d’ailleurs
Quand il est près de moi je respire
Je sais que je peux tout lui dire
Il me comprend
On se fait des plans un peu fous, on rit
Si le monde est pas fait pour nous, tant pis
On n’ose pas se parler d’avenir
On n’sait pas le temps qu’il nous reste
Pour la tendresse
Laissez-moi un peu d’innocence
Donnez-moi un jour de vacances

Entre toutes vos guerres et vos affaires urgentes
Et si rien ne peut vous attendrir

J’ai au moins le droit de choisir
Entre votre planète
Et mes étoiles filantes d’adolescente

Quand mon cœur est triste il m’emmène danser
Il arrive à me faire quand même planer
Quand c’est lui qui a mal je l’entoure

De mes bras et il s’endort
Tout contre moi
Laissez-lui un peu d’innocence
Donnez-lui un jour de vacances

Entre toutes vos guerres et vos affaires urgentes
Et si rien ne peut vous attendrir
Il n’a pas besoin de choisir
Entre votre planète
Et mes étoiles filantes d’adolescente

Entre toutes vos guerres et vos affaires urgentes
Et si rien ne peut vous attendrir
J’ai au moins le droit de choisir
Entre votre planète
Et mes étoiles filantes d’adolescente

Text şi muzică: Daniel Deshaime

Furtuna

Vineri,23 ianuarie! O seară ploioasă, ceva nedefinit între iarnă şi primăvară. Strada Constantin Mille, nr.16, Teatrul Mic. Intru! Am un soi de sfială, de fapt de regret că nu mă mai duc la teatru atât de  des  ca altădată. Multă lume: critici de teatru, poeţi, oameni de cultură. Îmi ocup locul şi aştept nerăbdătoare. O văd pe Cătălina Buzoianu. A mai slăbit! În rest e neschimbată. Se sting luminile şi începe… Furtuna de William Shakespeare. Traducerea de Ioana Ieronim. Am citit piesa, am văzut spectacolul , în urmă cu ani de zile la teatrul Bulandra. Realizarea de acum e în memoria Ginei Patrichi. Cătălina Buzoianu, doamnă a  SPECTACOLULUI de teatru cu măreţia şi strălucirea lui nativă, a construit şi de astă dată o catedrală. Aşa am văzut eu acest spectacol, regizat de doamna Buzoianu Cătălina. O catedrală construită cu pasiune, cu migală. Aş numi acest spectacol Roadele toleranţei. Iertarea finală , pe care ARTISTUL (prefer să-l consider pe Prospero un artist mai degrabă decât un om de …ştiinţă) o oferă din toată inima tuturor celor care au comis erori după erori, e poate piatra de temelie a întregii construcţii. O multitudine de simboluri ne sunt oferite picătură cu picătură. Nu suntem agresaţi. Creatorul de artă (mă gândesc la întreaga echipă atât de bine coordonată de regizoare) nu ne bruschează. Adevărurile , oricât de crude ar fi, sunt  exprimate limpede, cu un zâmbet imperceptibil. Dar cea mai precisă coordonată a spectacolului mi s-a părut CURAJUL. Exact! Textul lui Shakespeare a fost un pretext. Genial, e adevărat! Dar dincolo de text irump adevărurile lumii în care trăim. Grupuri mai mult sau mai puţin restrânse, secte, partide, armate, politicieni, filozofii obscure tind să înghită lumea în care trăim. Insula lui Prospero e undeva pe lângă Mediterana… Ce minunată e culoarea Mediteranei, dar cât de şocante sunt evenimentele care se petrec pe continentele ce înconjoară Mediterana! Spectacolul se desfăşoară între OGLINZI. Imense, pline de unghiuri, lumini şi străluciri ce se schimbă de la o secundă la alta. Ne vedem pe noi în ele, se văd personajele în ele şi totul se desface ca un evantai: imagine după imagine. Scenografia:Dragoş Buhagiar. Sunt multe teme, multe simboluri, dar toate sunt  ordonate de mintea strălucită a lui Prospero , ajutat de spiritul aerului , Ariel. Un spectacol uluitor. Cu actori năucitor de frumoşi! Prospero- Mihai Dinvale, Spiritul mamei( personaj inventat de regizoare, un alter-ego a lui Prospero)-Valeria Seciu, Ariel- Rodica Negrea. La aceştia se adaugă toţi acei tineri talentaţi actori, inclusiv studenta Irina Rădulescu care interpretează rolul Mirandei. Un spectacol despre umanitate, despre erorile şi ororile pe care le comit FACTORII  DE DECIZIE. Dorinţa de PUTERE hrănită cu străluciri efemere, ambiţiile personale, orgoliile  nemăsurate, nasc  dictatori. Iar dictatorii îngrădesc libertăţile personale. Pun lanţuri şi manipulează. Se aud şoapte care nu pot fi înţelese. Simboluri, simboluri… M-a tulburat profund acel ochi care se mişca rapid de-a lungul oglinzilor.  O masă, nişte scaune şi un jilţ…Am avut un moment de revelaţie şi am trăit acea satisfacţie de odinioară, când ARTISTUL exprima metaforic nişte realităţi pe care altfel nu le putea exprima. Când creaţia era încifrată şi noi beneficiarii actului de creaţie ne grăbeam să descifrăm şi astfel ne eliberam de mizeria cotidiană. Era aşa pentru că trăiam sub dictatura …comunistă. Dar iată că din nou ARTISTUL  are ceva a spune. Avem şi o explicaţie în final: un spectacol, o sumă de înscenări. Să nu cumva să uităm că vom dispare cu toţii şi ” nici un fir de ceaţă nu va rămâne în urmă.”

dsc00647Prospero şi Arieldsc00648Prospero şi spiritul Mameidsc00649 Oglinzi, oglinzi…

Ştim că ” suntem făcuţi din substanţa viselor, iar mărunta noastră viaţă este înconjurată de somn.” Mulţumesc pentru acest SPECTACOL! Iată că se mai petrec şi fapte minunate în această ţară!

Un gând şi pentru  acest 24 Ianuarie al Unirii…


Amintire

Orice întâmplare prin care trecem, pe care o trăim şi mai ales care se scrie ea singură, aşa de la sine, fără să ne străduim să o înzorzonăm cu străluciri efemere, devine o amintire. Toate amintirile mele sunt colorate viu. Nu există amintiri frumoase sau urâte, rele sau bune… Cuvintele frumos/urât, bun/rău sunt ca nişte lame de cuţit care pot provoca răni… Sigur că şi rănile pot fi utile uneori şi tot aşa , mergând pe firul acestui raţionament, am convingerea că totul e zâmbet. Apropo de răni, am văzut zilele astea un film în care un personaj spunea Enjoy your pain (bucură-te de durerea ta). Revenind la amintiri, aseară am depănat cu prietena mea ( ne ştim de vreo…37 de ani) poveşti. Vorbim destul de rar, ea e în Franţa, undeva la malul Mediteranei. Era plină de nostalgie! I-am reamintit cât de bogate suntem: fiecare avem o viaţă plină,dar mai ales avem şansa să descoperim noi ţinuturi pe harta personală. Şi mai presus de toate trăim. Suntem vii! Pentru că depănam amintiri, am vorbit şi despre una dintre …vrăjitoarele mele.  Cred că încă nu v-am spus că îmi  place să-mi cumpăr …vrăjitoare. Am o colecţie.  Fiecare vrăjitoare îşi are povestea ei. Vrăjitoarea pe care am botezat-o Catia are şi ea una. Am cumpărat-o de la o familie de francezi, arhitecţi de profesie , care sunt pasionaţi de confecţionarea de vrăjitoare… Era o seară minunată de vară, iar eu am stat la poveşti cu acei oameni. Astfel am aflat, ceea ce eu bănuiam: că vrăjitoarele nu sunt malefice. Iniţial au fost acele femei, însetate de cunoaştere, care îşi puneau tot soiul de întrebări şi care încercau să tămăduiască. Un soi de doctori… Au fost însă arse pe rug şi povestea o cunoaşteţi. Atunci când am cumpărat-o pe Catia, am mai aflat că de fapt culoarea e esenţială. Culorile calde, senine, vesele, vii, nu au cum să facă rău. Şi vrăjitoarele din casa mea sunt vesele, vii, zâmbitoare. Aseară prietena mea m-a întrebat la un moment dat :” Ce mai face Catia, vrăjitoarea?” Am zâmbit şi m-am gândit să îi fac o poză şi să-i trimit prietenei mele, o imagine direct de la sursă…

dsc00638

Să fiţi iubiţi!

Armonie

În Dicţionarul Catiei sunt câteva cuvinte, devenite de-a lungul timpului un  leitmotiv. După o zi plină, am găsit  în podul meu drag, acele clipe de linişte după care tânjesc mereu. Şi cum ascultam eu puţină muzică, m-am uitat aşa din întâmplare pe fereastră şi ce credeţi că am văzut? În dreptul becului care străluceşte puternic  lângă ferestra de la pod,  numeroase roiuri de fulgi de nea se învălmăşeau voioase în jurul luminii. Am dat perdeaua la o parte şi m-am aşezat pe o pernă chiar în faţa ferestrei. Minute în şir am urmărit dansul fulgilor. Erau  grăbiţi! La un moment dat şi-au mai tras sufletul şi au ales un ritm mai lent. La început erau mari şi aproape rotunzi, apoi au luat forma unor lăcuste şi cădeau leneş de sus. Pare că nu mai vroiau să ajungă jos.  Erau mai degrabă împinşi.  Şi pe măsură ce mă uitam uimită pe fereastră, o linişte specială punea stăpânire pe mine. Nu se auzea nici un zgomot. Oprisem şi muzica. Eram doar eu şi FULGII! Albi, răcoroşi! Veseli, apoi puţin trişti , simţind că se vor consuma în calea lor către jos. Becul de la stâlpul din faţa casei îi urmărea şi el atent, iar sticla lui părea aburită. Lumina devenise gălbuie şi aducea un plus de linişte şi armonie mişcării fulgilor de nea. Căderea lor de sus în jos, calmă, echilibrată, aproape perfectă, mi-a scris spontan gândul aici, pe blog: ori de câte ori ne uităm în jurul nostru, cu o privire ce pleacă dinlăuntru, e imposibil să nu gustăm chiar şi numai pentru câteva secunde, licoarea Armoniei!

O seară minunată!