Monthly Archives: August 2016

Fragment (dintr-un roman în lucru)

Răzvrătirea devenise atât de radicală dar, oricât de dificilă era misiunea mea, nu oboseam să caut noi susținători ai ideilor mele ce, din păcate, s-au dovedit niște nefericite iluzii într-o țară siluită și furată. Radicalismul meu nu venea însă dintr-o instrucție școlară susținută,— n-apucasem să fac decât șapte ani de școală elementară, trei la Școala 35 de băieți și patru la Târgu Mureș—, ci dintr-un spirit autodidact susținut și orientat de bătrânul meu învățător, care avea grijă să-mi împrumute cărți și nu pregeta să mă îndrume și să-mi explice. Acasă la învățătorul Rizescu, mare iubitor de cărți, exista o cameră a cărților, cum îi plăcea s-o numească: o încăpere uriașă cu pereții ticsiți de istorii și povești prinse între coperte din epoci și timpuri diferite. Cărți vechi, bijuterii cum le numea, dar și cărți nou apărute, tipărite la Cartea Rusă. Sigur, după ce mi-a stârnit pofta de lectură, n-a contenit să mă îndrume ce să citesc, inclusiv, cărți apreciate și iubite de bolșevici, ca să pricep și să optez în cunoștință de cauză. Despre opțiune, Rizescu spunea adesea:”Noi, oamenii avem șansa de a alege, căci Bunul nostru Prieten ne-a hăruit cu liberul arbitru”. La început, nu pricepeam ce-o fi acel liber arbitru dar, în fața unor opțiuni, am înțeles, fără să-mi împuieze capul cu definiții pe care, oricum, le disprețuia. Într-una din acele zile dedicate cărților, m-a invitat în camera cărților și mi-a spus, zâmbind: “ Uite, acum, după ce l-ai citit pe Tolstoi, ia și astea două cărți, citește-le, să vezi și tu ce adânc poate fi sufletul unui bolșevic.“  Una se numea Apele Narinului de  N. Biriucov, cealaltă, Mama de Maxim Gorki. Le-am citit. Prima, treacă-meargă, a doua însă mi s-a părut desprinsă parcă din altă viață. Și eu mă născusem și trăisem într-un cartier de oameni sărmani și eu auzisem sirene de fabrici, dar nu-mi aminteam să fi văzut, înainte de venirea bolșevicilor, numai chipuri posomorâte de muncitori care semănau cu niște gîndaci buimăciţi de spaimă. Cât despre uriaşele carcere de piatră ale fabricilor, era clar că acel domn scriitor nu știa multe despre fabrici și, cu atât mai puțin, despre carcerele din temnițele bolșevice. Sau poate la ruși, o fi fost cum le descria el. Eu n-aveam să mă împăc însă cu aflatul lor în treaba noastră. Cartea am terminat-o totuși de citit, chiar dacă m-a înfuriat concluzia despre revoluţionarii care trebuie să facă rost de cӑrţi pe care să le dea poporului să le citească. Mai mult, m-a înfuriat o zicere desprinsă din bezna minții, cu muncitorii “duşmani ai proprietăţii particulare, care dezbină și aţâţă pe unii împotriva altora, creează ciocniri de interese și îi minte.” Adică, părinții mei, dacă aveau o casă și o grădină, trebuia să scape musai de ele și să le ofere statului la grămadă, ca să nu sufere din cauza ciocnirilor de interese. Realitatea era că în fiecare zi constatam că bolșevicii aveau spatele asigurat tocmai de cei care ar fi avut datoria să-i împiedice să răspândească molima ce avea să fie imposibil de vindecat. Peste ani, după suferințe ce parcă nu se mai curmau, aveam să constat că microbul bolșevic și apoi cancerul comunist distruseseră cu totul sufletul românului.