Monthly Archives: December 2011

“Mânca-v-ar Raiul, să vă mănânce!”

Spunea părintele Cleopa
Vorbe pe care le putem rosti, din toată inima, ascultând corul de  maici al mănăstirii  Cămârzani [Fălticeni], lăcaş a cărui biserică a fost înălţată, în secolul XIX de un boier, pe nume Morţun, pe proprietatea sa…

Advertisements

Cronica romanului Între timpuri

Mi se întâmplă, uneori, când răsfoiesc diverse pagini pe internet, să am bucuria şi să găsesc materiale interesante despre ceea ce scriu. De  astă dată, pe un blog  pe care-l citesc cu plăcere, o cronică a romanului Între timpuri (TracusArte 2010), semnată Dumitru Augustin Doman, cu un titlu emblematic  Un bărbat traversează România de la capitalism la socialism şi înapoi la capitalism

O cronică la obiect, al cărei autor a manifestat şi  disponibilitatea delicată de a puncta alternanţa dintre caracterul normal şi italic al literelor şi, nu în ultimul rând, semnificaţiile unui astfel de marcaj al timpului…

Cronica poate fi citită în întregime Aici sau  Aici  sau Aici

Stări… impresii…

    *Toulon*
Am trimis o scrisoare pe adresa lui Moş Crăciun.

Fântâna de pe Boulevard de Strasbourg*Toulon*

Mediterana la Sablette

Suflă Mistralul

Saint Mandrier

Vineri, 8 decembrie, am pornit-o spre locurile ce au inspirat povestirea Zburătorul, un soi de periplu afectiv “prin timpuri” medievale- La Cadière d’Azur- ce a culminat cu un popas la Evenos, biserică înălţată de cavaleri templieri.

De atâta linişte, mi se părea că”aud” gândurile Anei, eroina povestirii Zburătorul [Clipe salvate, 2008]

Drumuri, paşi, amintiri, personaje…


Chez Mariana

De fiecare dată, când revin din vacanţă, mă gândesc la următoarea: nu din cauza scurtului răgaz pe alte meleaguri ci, pur şi simplu, pentru că un detaliu, o culoare sau altceva nedevoalat pe de-a-ntregul, mă fac să simt o altă viitoare dată.
Aşa că, până ce incontrolabilul à la prochaine [peut-etre], va dispare, las imaginile să povestească despre vacanţa petrecută la cea care, de patruzeci de ani, îmi e aceeaşi bună prietenă… Iar, dacă e să denumesc în vreun fel vacanţa, cel mai potrivit ar fi să-i spun: Chez Mariana, chiar dacă chez-ul desemnează, mai cu seamă, La Cote d’Azur, mângâiată de valurile spumoase, alb diafane ale Mediteranei, infinit de albastre, locurile, plajele nisipoase, pietrele mai mari sau mici, dăltuite de marea tăcută sau înfiorată de Mistral. Aerul, uşor înţepător, pescăruşii solitari, îmbătaţi de libertate, răsăriturile sau apusurile ce dau fiori, palmierii de diferite forme sau mărimi! Copaci, străzi, case, oameni…Vapoare… Amintiri, impregnate de miresmele desuete ale aceluiaşi Chanel 5, de care epiderma nu se mai poate lipsi…

Cu Mariana la Sablette

Porte d’Italie la Toulon

Străzi în Toulon

Parfum de toamnă

Noaptea în Toulon

La taclale… La Grotte aux Fondus.

Atmosfera din preajma sărbătorilor: obiceiuri, zâmbete, amuzament…

    Urmează

Încă un pas…

O călătorie de mii de mile începe cu un pas.

Laotse

Similitudini

Alba-neagra rămâne ceea ce e, cu adevărat: o mârşavă escrocherie,  tolerată de visătorii naivi, la câştiguri facile şi rapide.
Fie că utilizează capace cu burete, fie trei cărţi de joc- din care una câştigătoare, gen damă de inimă roşie şi încă două, negre necâştigătoare- dealer-ul, cel ce face cărţile nu-şi doreşte să câştige nimeni- cu excepţia lui- dintre cei ce pariază, fie că se bazează pe noroc sau hazard, fie pe informaţii servite sub formă de gogoşi pufoase şi dulci.
Nu însă, despre regulile unui joc ce-mi repugnă, vreau să amintesc, ci să-i punctez filozofia ce rezultă din singura lui raţiune, escrocheria. E simplu! Faţă în faţă, se găsesc doi indivizi: aşa-zisul altruist ce-şi oferă, pe gratis, ajutorul, în a-şi pune umărul la urnirea, din loc, a norocului chior şi cel ce pariază, mizând, cu încredere, pe un posibil câştig.

Privesc, în jur, şi observ cum alba neagra s-a răspândit precum ciuma şi riscă să devină cancerul fără remediu.
Cum  însă Pe canapeaua Catiei, nimeni nu joacă alba neagra, mă gândesc, cu groază, ca simplu cetăţean, cum o să procedez la viitoarele alegeri, cu cele cinci sau şase buletine de vot în faţă, servite de politicieni scamatori ce seamănă aşa de bine cu dealerii de la colţ de stradă, în faţa cărora naivi se mai opresc, să înghită, cu voluptate masochistă, jocul alba neagra?

                                                                ♦♦♦

Iau însă distanţă de  încrâncenarea cotidiană şi plec, într-o scurtă, dar binevenită vacanţă, din care sper să revin armonioasă şi  puternică. 
Să ne revedem cu bine! :))