Monthly Archives: February 2015

Îngerii din Moscopole. Povești îngemănate

IMG_1738                                                  -Biserică din Moscopole-

Cu cât mă depărtez de Moscopole, locul copilăriei și al primei tinereți, ținutul, cu livezi și grădini împrejmuite cu garduri de piatră cioplită, își dezvăluie de sub munții de piatră spulberată palatele de marmură înconjurate de curți pavate cu plăci pătrate de piatră și cișmelele cu apă cristalină. În primele clipe ale dimineților, în spatele pleoapelor lăsate ca o perdea, în dosul căreia rescriu visele, prind viață imagini cu stradele înguste și pietruite, împodobite cu fântâni și șipote cu apă rece. Demn de poveste, la întâia mișcarea de baghetă, sufletul magician animă stradelele numite sukaki și proiectează pe marginea timpului femei care ies din casele lor palate, gătite cu straie de verlur și brocart. Strălucind de nestemate, moscopolenele pășesc, cu stil și eleganță, mândre de pantofii lor cu flurii și mahmudele. Când însă perdeaua se ridică și mă trezesc din visare, viața nu se mai așterne după măsura învățată de la muma sau maia: bunica din partea tatei sau bunica mea din partea mamei. Pe amândouă le țin minte la fel: cu priviri agere și senine, de statură potrivită, slabe, înveșmântate în negru, cu rochii până la genunchi, legate cu o poală curată peste ele, cu batic negru pe cap. Deosebiri mai mici erau totuși între ele. De exemplu, muma era mai aprigă, maia mai blândă. Amândouă însă mă iubeau și-mi spuneau: vrută shi mushată nipoată. Simt că trebuie să fac o pauză. Privesc spre fereastră. Zâmbesc. Indiferent de odiseea îndurată, n-am să mă agăț de trecut ca de o corabie eșuată. De fapt, nu contează cum au dezertat anii, de vreme ce azi număr cu seninătate treizeci. Deunăzi, citeam că, deși chipul și trupul frumos se trec, femeia învață să-și păstreze grația. Să mă întorc însă la cele două bunici…

[Însemnări din caietul Liei Ceagani, Viena, ianuarie – aprilie 1800]

Advertisements

Îngerii din Moscopole. Povești îngemănate

****

Întâmplări venețiene

Casa lui Cosma, cu un etaj, are parterul la mică distanță de apă: împărțit între un depozit de mărfuri și o porțiune mai mare destinată atelierului și magazinului de bijuterii. Numai etajul servește de locuință. De curând amenajată, clădirea desfășoară la fiecare colț torreselli, turnuri pitice, etalându-și fațada cu arcade mici, împodobită cu basoreliefuri, cercuri sculptate numite tondi și, evident, nelipsitele creneluri.
La puțin după sosirea lui Mitru, în cea mai spațioasă încăpere de la etaj, înconjurați de dezordinea firească din toiul amenajării, așezați pe două fotolii îndreptate spre șemineul de marmură, Cosma și Mitru urmăresc tăcuți, în timpul binevenitei pauze, focul ițit de doi bușteni din stejar. Privind flăcările, Cosma se bucură în sinea lui că paleții cu lemne de fag, stejar, carpen și salcam, aduși din Carpați au fost aranjați în depozitul de la parter și poate să răsufle ușurat la gândul că trecerea prin prima sa iarnă venețiană o să se încheie cu bine. Cu un pahar în mână, plin pe jumătate cu Pinot Grigio, un vin proaspăt, cu aroma domoală, Cosma se grăbește să-i spună huzmichiarului său, că negustorul moscopolean, de la care l-a cumpărat, i l-a recomandat pentru prospețimea răcoroasă a strugurilor recoltați devreme.….

O poveste adevărată

Alături de ceilalți invitați: cu  Adriana Petrescu la evenimentul “Marea schimbare și invitații ei”