Tag Archives: Catia Maxim

Image

Încă o lansare

Advertisements

Spre un nou roman

Miezul unui roman poate fi și relatarea unei realități. O poveste adevărată. Cu tâlc. Ca aceasta… Pe la începutul anilor 1900, pe Strada Principală din Bitolia, locuiau trei frați buni, de-același sânge. Atât diferiți însă, că nu-și vorbeau de mulți ani. Pentru a marca și mai tare diferența dintre ei, cei trei și-au schimbat numele strămoșesc. Fratele cel mare, Ianachi, se numea Danu (de la al său strămoș, celnicul Dan din Arucutina). Mijlociul, Teodor (Todi), Danide sau Danides, după cum îl strigau vechii colegi de la Facultatea de Filozofie din Atena, unde studiase cu mare râvnă, inclusiv cultura elenă. Mezinul, Alexandru, Danabași, cum îi ziceau prietenii turci (caimacami, valii, bei și pașale). Nu doar numele erau diferite, ci și casele lor, căci păstrau, intacte, istorii și destine aparte. La mijlocul străzii, casa lui Ianachi, masivă ca o cetate, acoperită cu plăci de ardezie, fusese construită de meșteri moscopoleni, după modelul casei din Moscopole. [Am descris-o pe larg în “Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate”] Casa lui chir Todi (Teodor Danide), situată la capătul străzii, nu departe de Strada Largă (Șirok-sokak), aproape de locuința lui Iconomu Cărinte, de fapt vechea casă părintească, joasă, cu două cerdacuri, în față și spate, era înconjurată de pomi fructiferi, cu boltă de viță în spate, sub care trona o masă de piatră la care, adesea, chir Todi medita. Pe aceeași parte a străzii, la celălalt capăt, înspre Piața Mare, către cartierul evreiesc, se înălțau casele lui Alexandru: două corpuri de cărămidă, acoperite cu țiglă, cu jaluzele verzi la ferestre și balconașe cochete. Ianachi Danu era negustor de cherestea (cherestegiu), Teodor Danides, filozof, iar Alexandru Danabași, furnizor al armatei turcești. Trei destine diferite. Scrise în Balcanii misterioși și frământați.

Gheorghe Danu, fiul lui Ianachi Danu, alături de soția sa, Fania Manu Magiari. [din albumul familiei Dan Telemac]

Un răspuns

Anumite întrebări primesc, uneori,  răspunsuri la intervale mai lungi sau mai scurte. Nimic nou sub soare. Ni se întâmplă! De câte ori, în miezul unei discuții, nu v-ați surprins formulând un răspuns la o mai veche întrebare la care, chiar dacă ați avut replică, abia după o vreme simțeați că s-a copt un răspuns. Într-o astfel de cheie mi-ar fi drag să deslușiți esența a ce voi scrie aici.

De când am început să scriu mi s-a pus întrebarea:“ Ce te-a determinat să te apuci de scris?“  De fiecare dată, răspunsul a fost parțial, generat de starea sau conjunctura momentului. Cum a început să mă frământe întrebarea, am tânjit, la rândul meu, după un răspuns cuprinzător. Așa se face că, zilele trecute, vorbeam cu poeta Clara Mărgineanu și m-am auzit spunându-i:

Vine vremea, când ne stabilim priorități. Simplu. Motivați și hotărâți. S-a întâmplat și n-am avut nicio spaimă față de incertele perspective financiare ale viitorului. Nu mi-a mai păsat. O astfel de atitudine se contura, după ce ani buni, modelul meu îl constituise un melanj armonios între performanțe profesionale și financiare (atât cât permitea spațiul autohton). Timp de aproape treizeci de ani am experimentat modelul amintit, cu seninătate și încredere, în diverse domenii de activitate, de fiecare dată, luând-o de la zero în aceeași abordare constructivă. Pas cu pas, etapă cu etapă, s-au derulat proiecții slow motion ale unor construcții bine finisate, căci vocația de constructor a reprezentat întotdeauna lozul câștigător. De exemplu, anii petrecuți la catedră, chiar și în desfășurarea lor absurdă și nebunească, impusă de regimul totalitar comunist, m-au împins să evadez cu elevii mei într-o lume diferită de cea bolșevică, o lume cu repere sigure și demne după care tânjeam. În acel univers visat și dorit, mă străduiam să-i ghidez pe adolescenții acelor vremuri. Când am simțit că nu le mai puteam fi de folos, deoarece schilodirea sufletului românesc se desăvârșea, m-am oprit. Am luat-o de la alt capăt: am intrat prin concurs în sistemul editorial al anilor  80’. Corectura iar, mai târziu, redactarea unor cărți pentru copii m-au adus însă mai aproape  de chipul hâd al cenzurii comuniste, căreia un umor ales și demn îi putea veni de hac, amorțindu-i cumva vigilența lemnoasă. A urmat uriașa stupoare provocată de implementarea în cultura anilor ’90 a unei “originale” democrații de budoar care m-a împins spre alt PUNCT, chiar dacă parcursul editorial fusese presărat cu proiecte utile, duse la bun sfârșit. Dintotdeauna demisia demnă, înaintată la timp, a constituit măsura potrivită de igienă morală. După, s-a prefigurat provocarea unei posibile lumi concurențiale, bazată pe libera inițiativă: am demarat un proiect de afaceri, generat de o idee novatoare în spațiul românesc, dovedită, ulterior, necesară și de succes. Istorie. După câțiva ani dinamici, plini de speranță, am constatat că sistemul mă țintuiește din nou, obligându-mă să bat pasul pe loc și nu numai. De aceea, clipa providențiala, în care am decis să nu mai fac parte din nicio echipă, să nu mai am niciun șef, să rămân cu mine însămi în fața paginii word, se dovedește și azi, după zece ani de scris, o gură permanentă de oxigen ce restabilește firescul și normalitatea, fie chiar și numai între copertele unor cărți. Scrisul, printre multe altele, reprezintă o forță capabilă să stabilească punți între oameni. Grație cărților avem posibilitatea de a cerceta trecutul și de a pricepe prezentul, astfel încât să putem construi viitorul, oricum s-ar numi el. Prin urmare, fără a ne încărca bagajul pe care-l purtăm, Sisifi mai senini sau mai triști, să admitem că, oricât de mic e rolul pe care-l interpretăm, se cuvine să lăsăm în urmă o scenă curată. Îmbietoare. Restul, deja știm: orgoliu și deșertăciune.                                             

                                                                                                                   CM   

                                                                                                           30 iulie, 2017

[24- 30 noiembrie, 2003]
O imagine din altă viață… :))
    

 

 

 

Altarul din Carcera Oarbă

editat de Tracus Arte  a fost lansat pe 9 Iunie la Societatea Culturală a Aromânilor din România
Moderator: Alexandru Gica

 

 

 

 

 

Lansare

   Vă aștept, cu drag!

“Altarul din Carcera Oarbă” lansat la Bookfest

25 Mai, Bookfest 2017

Bookfest 2017- Salon Internațional de Carte

ROMEXPO
JOI 25 Mai, ora 17 , standul Editurii Tracus Arte

lansarea romanului “Altarul din Carcera Oarbă”

Vor vorbi despre roman autoarea și invitata ei, scriitoarea Eliza Roha.