Monthly Archives: November 2015

Legendari și contemporani

   ” Hârșeati, azâ hi ghini/Bucură-te, azi ești bine
Ţi-i aţea bană mâni v-aș aflii / Cum va fi mâine, o să aflii
     Ş’ca’s mutrescu soarili/ Când vei privi, din nou, soarele.”
Nushi TulliuLa cutar’i (La stână)

Vineri, 27 noiembrie, la Cinema Glendale Art Cafe, am vizionat, în premieră, filmul ARMÂNII, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos, dar sunt armân/ Armânii, di la faimoșl’i Manakia, pân di Nu hiu faimos, ama hiu armân.
Genul: Documentar
Durata: 72 minute
Regia: Toma Enache
Distribuitor: Asociația Culturală “La Steaua”

D71_1373_resize                                           Foto: Florin Constantinescu
Pe un fundal muzical inspirat din sevele misterioșilor și zbuciumaților Balcani, cântecul La cutar’i interpretat de Mara&Subcarpați introduce și menține spectatorul, pe tot parcursul filmului, într-o lume legendară și tumultuoasă. Versuri și melodie sugerează, deopotrivă, visare și acțiune: Loai cârliglu, more sh-cu tâmbarea/Feciu-n sus, ân sus, cărarea…/Luai toiagul şi cojocul…
Toma Enache ne prilejuiește un interesant și rotund periplu în armânamea (lumea armânească) din vremea legendarilor frați Ianaki(1878 – 1954) şi Milton Manakia(1882 –1964), născuți la Avdella, într-o familie de păstori armâni. Cei doi frați au nemurit, în poze și filme, ţinuturile locuite de armâni.
Frații ManakiaIanaki, dedicat portretului de studio, Milton imaginilor surprinse, instantaneu, prin sate- s-au pus în slujba armânilor. La sărbători, târguri, nunţi, înmormântări… Imagini ale comunităților de armâni, realizate în perioada de pionierat fotografic și cinematografic, au avut șansa ca, după 1907, să fie imortalizate cu o cameră Bioscope 300, cumpărată de la Charles Urban & Co.
Documentarul lui Toma Enache realizează o selecție riguroasă, făcută însă din inimă, a celor mai reușite fotografii și filme ale fraților Manakia. Imaginile se deruleză pe un scenariu bine articulat. Fotografii cu o bunică, Despina, în vârstă de 107 ani, filmată în fața casei părintești, în timp ce torcea, o Horă naţională a armânilor și alte fotografii prețioase de secol XIX, desprinse din viața armânilor, fac deliciul spectatorului contemporan. Expresia, atitudinea, viața palpitând dincolo de timpuri dobândesc și mai mare valoare, datorită unui montaj profesionist.
De la legendarii Manakia, fotografi ai Curţii Otomane, care au filmat vizita lui Mehmed Reshad V la Bitolia şi Salonic, dar și fotografii oficiali ai lui Alexandru Karagheorghevici, regele Serbiei, documentarul ARMÂNII, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos, dar sunt armân reiterează parcursul armânilor și, mai ales, conexiunea sufletească: Trecut – Prezent. Inclusiv, trecerea în revistă a cercetătorilor de renume care s-au ocupat de trecutul și istoria armânilor: Gustave Weigand, Tede Khal. De la imagini din viața și trecutul armânilor până la primul film artistic realizat, de același Toma Enache, în limba armână, Nu sunt faimos dar sunt armân(situația armânilor în prezent), destinul armânilor este punctat de similare momente de agonie și extaz. Succesul de care se bucură filmul Nu sunt faimos, dar sunt armân constituie o constată și, de aceea, în documentarul Armânii, de la faimoșii Manakia…., legătura sufletească între legendarii contemporani Manakia și contemporanul Toma Enache(Nu sunt faimos dar sunt armân) este naturală și de bun simț, indiferent de ce vor gândi- poate- sau vor spune cârîitori de serviciu ai acestor timpuri.
Apreciez demersul artistic curajos al lui Toma Enache, care face pentru armâni ceea ce făceau- la vremea lor- frații Manakia. În fond, indiferent unde viețuiesc, Armânii își trag seva de la aceleași izvoare și se bucură de razele unui soare nedisicat. Întreg și Rotund. Sprijiniți de un al treisprezecelea adevăr, denumit profund și poetic: Vreare/ Iubire. Aș mai adăuga cuvântul Tinie/Respect față de familie, tradiție și limbă pe care, din păcate, copiii armâni nu au posibilitatea să o învețe și să o vorbească în școli.
ARMÂNII, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos, dar sunt armân este un film plin de prospețime și naturalețe- rostit în armână și subtitrat în română-pe care îl recomand nu numai armânilor, ci și românilor. Nu strică să mai învățăm și noi, Românii, despre una sau despre alta…

Advertisements

Lansare la Gaudeamus 2015

Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate

Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate

Pe Agenția de Carte: despre lansare- la Gaudeamus 2015

Gaudeamus 2015

Lansare, joi, 19 noiembrie ora 15, la standul editurii Tracus Arte
Îngerii din Moscopole. Istorii îngemănate

Invitați: Ioan Buduca și Adrian Pârvu

D71_1162_resize
Vă aștept, cu drag!

 

 

Dumnezeu ne răspunde, întotdeauna, prezent

Duminică, 8 noiembrie, Asociația multiculturală Nicu Hagi în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Societatea culturală aromână București, Editura Ars Docendi și Primăria Municipiului Câmpulung au organizat o nouă ediție a dialogului român − aromân. De cinci ani, primăvara și toamna, organizatorii punctează calendarul pastoral al transhumanței, reeditând, dincolo de oameni și vremuri, tradiții și obiceiuri ale românilor majoritari și ale aromânilor minoritari, considerați de unii decidenți politici „români de pretutindeni”. O denumire superficială sau poate „doar” răuvoitoare.
În pitorescul ținut al Câmpulungului, al cărui etimon se regăsește pe o piatră funerară din Biserica Bărăția − Hic sepultus est comes Laurencius de Longo Campo, pie memorie, anno Domini MCCC /Aici este înmormântat comitele Laurențiu din Câmpulung, spre pioasă amintire, în anul Domnului 1300 − respectivul eveniment are de fiecare dată alte conotații la fel de inspirate și de binevenite. În esență, organizatorii reiterează un străvechi dialog metaforic între Carpați și Pind, între români și aromâni, în matca civilizației montane, marcată de calendarul pastoral.
Duminică, pe un fundal armonios de toamnă, mai blândă decât vremurile și oamenii, Arhanghelul Mihail și-a rotit sabia de foc, iar Arhanghelul Gavriil a fluturat, zâmbitor, un crin alb la dubla sărbătoare prăznuită de ortodoxie. Astfel că, la Biserica bolniței,„Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Asociația multiculturală Nicu Hagi și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au făcut posibilă DSC00867_resize oficierea unei slujbe în aromână, grație preotului constănțean Gheorghe Ploscaru și dascălului Racu. Plină până la refuz, străvechea bisericuță a apropiat inimile aromânilor prezenți care ascultau pentru prima oară întreaga slujbă rostită în aromână. Sentimentul deplin și emoția credincioșilor aromâni s-au înălțat, până când pereții învechiți și afumați s-au luminat feeric și picturile de pe ei, realizate de Gheorghe Tattarescu, prăfurii și patinate au căpătat o delicată aureolă. Momente deosebite. Unice. Pentru că aromânii nu au școli și nici biserici în care comunitatea lor să învețe și să vorbească în limba „de acasă”. Ca majoritară, mi se pare nedrept, deși sper ca multiplelor provocări Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia Română să le facă față, bizarul refuz de a acorda binecuvântare unei Biserici în care aromânii să aibă parte de slujbe oficiate în limba lor.DSC00880_resize                   ( Pero Tsatsa, Corina Elena Badea, Costel Farmazon)

Partea a doua a evenimentului s-a desfășurat la Centrul Cultural „Apa Sărată” Câmpulung și a fost dedicată unui grupaj de fotografii cu regina Maria− cu ocazia împlinirii a 140 de ani( 29 octombrie ) de la moartea ei, în ie și costum muscelean împodobit cu paftale executate de meșteri aromâni− prezentate de editorul Ioan Crăciun(Ars Docendi). În spiritul și litera unui permanent dialog și a comunicării între civilizații și popoare, a urmat un spectacol susținut de Rodica Voicu, Mădălin Lupu, Ansamblul Carpați și Pind, Corina Elena Badea, Pero Tsatsa, Cristian Andon, Pareia Boatsea Pindului.12191822_966091273463425_1094934129324621326_n                        (Pareia Boatsea Pindului)

Un spectacol de muzică și dans, o explozie de costume și culoare, o atmosferă plăcută, umbrită însă de o inerentă mâhnire, marcată printr-un moment de reculegere Colectiv.
După spectacol, dansul și cântul au continuat într-o modernă locație, în satul Jugur din Poienarii de Muscel într-o plăcută succesiune de trăiri depline și rotunde precum soarele de la Vergina care luminează armânamea. S-au cântat Dimândarea părintească, cântece polifonice, în vreme ce privirile au căpătat luciri tremurate, deoarece unii dintre cei prezenți și-au amintit istoriile triste ale familiilor lor originare din Albania și Grecia.
Târziu, în noapte, mi-am luat rămas-bun de la gazde și organizatori, familia Emil și Mihaela Hagi. În drum spre casă, m-am gândit la acele valori indestructibile ale armânamei: tinie (respect) față de familie, tradiție și credință. Și am realizat, din nou, că asemenea valori îi dau forță aromânului și de aceea este capabil să ducă o cruce pe fiecare umăr. Am avut, deopotrivă, și certitudinea că e vremea ca noi, românii, să revenim la valorile tradiționale, chiar și atunci când nu realizăm că le vom regăsi în chiar fibra noastră genetică.