Monthly Archives: October 2013

Al treisprezecelea adevăr al aromânilor: Iubirea- Vrearea

nu-sunt-faimos-dar-sunt-aroman-383497l” Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, un film realizat și regizat de Toma Enache oferă spectatorului, fie și fără origini aromâne, un prilej de smerită reflecție vizavi de valori perene precum originea și tradiția de cultură și limbă. Cine sunt și de unde vin aromânii? Cum se percep ei  în raport cu alte neamuri? Întrebări ivite la fiecare inflexiune de zbor(cuvânt). Realizat în limba aromână, filmul are o distribuție alcătuită din aromâni. Cu entuziasm și emoție, actorii se străduiesc să ofere o bucată de suflet, ajutați de un scenariu scris cu har de… poet. Zâmbete, lacrimi, bucurii umbrite de tristeți funciare într-o alchimie balcanică, nu de puține ori contradictorie. Chipul aromânului capătă  strălucire când sufletul i se hrănește cu muzica tradițională, misterioasă și exotică, debordând de vitalitate și forță. Prima imagine sesizată de spectatorul curios să cunoască esența aromânilor înfățișează un Soare – de la Vergina, poate același descoperit pe mormântul lui Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare- chintesență de noblețe și lumină. Filmul are capacitatea de a fi receptat în mai multe chei, într-o libertate poetică însoțită de visul (Yislu)- găsirea esenței aromâne- unui tânăr regizor revoltat de resemnarea celor vârstnici trădați de istorie și de cameleonismul  balcanic. Deși conflictul între generații, respectiv între tată și fiu, este clasic, în filmul lui Toma Enache capătă valențe noi din cauza dramei aromânilor constructori, cu vocații de arhitecți, care nu au avut putința să-și conserve limba și la nivel instituțional, ci numai în familie, așa cum se întâmplă de sute de ani. Filmul oferă momente de grație, iar auzul tresare la rostiri sobre, uneori aspre, rotunjite și catifelate totuși de vocale lipite la început de cuvinte spuse într-o sală de judecată, într-un spital, într-o biserică sau la o înmormântare, într-un cimitir. Regizorul Toni Caramușat își caută drumul, purtând cu sine zestrea ancestrală. Cu exuberanța unui vis călăuzitor-  oare nu așa visează artiștii ?!- dorește să o întâlnească pe aleasa inimii sale, ARMÂNAMEA păstrătoare de esențe. Dar să nu povestesc… Filmul mustește de simboluri și ar trebui văzut nu numai de aromâni, ci și de români. M-a emoționat artistul orb, clarvăzător mai iscusit decât cel care vede. Vizionat  în această după-amiaza la Digiplex Băneasa, filmul m-a convins că zidește punți între oameni mai eficient și mai rapid decât un proiect sau o înțelegere politică, nu de puține ori nerespectată. Dovadă că artistul are un har care lipsește omului politic. “Nu sunt faimos, dar sunt aromân” ( “Nu hiu faimos ama hiu armân”) reprezintă și o emoționantă desfășurare de solidaritate a aromânilor de diferite profesii, metamorfozați în actori. Aceiași oameni inimoși pe care i-am cunoscut și eu: de exemplu, Aurica Piha sau cei din corul de la Societatea Culturală Aromână( Sutsata Culturală Armână) și încă alții. Iar bucuria a fost și mai rotundă la cele două-trei cadre cu sculptorul Mihai Tugearu și grupul de aromâni de la aceeași societate culturală, care au participat  anul trecut la lansarea unei cărți cu niște îngeri moscopoleni…
Despre tehnica filmului specialiștii au a-și spune opinia, eu exprim satisfacția spectatoarei emoționate de un eseu cinematografic plin de poezie și forță, dedicat unui neam vrednic de tinie(respect).
Chapeau, Armâname!

Advertisements

Portret

“Anestezistul se remarcă prin frumusețea sculpturală a capului împodobit cu păr des, alb-mătăsos, sprâncene perfect negre, magistral îmbinate, luminate de priviri alternând între albastru- deschis și albastru-închis, în succesive pase de reverie și vis. Solemna gravitate a unui astfel de albastru, botezat pictural de Kandinsky, supraterestru, produce o puternică intensitate luminoasă, nu numai pe chip, ci și pe întreaga lui făptură. Doctorul care urmează să-i vegheze somnul indus, în timpul operației, îi sugerează asemănarea cu o carte deschisă, scrisă cu cea mai fină peniță, care îndeamnă la o lectură totală.”