Îşi freacă fruntea de parc-ar dori să alunge dihonii. Închide ochii. Simte, sub călcâie, perna răcoroasă aşezată, de fiecare dată, în acelaşi loc.
Zâmbetul, inconfundabilul ei zâmbet…
Rareori, a dormit mai mult de două nopţi, lângă o femeie. Cu ea a fost altceva: simplitatea fiecărui gest şi aparenta ei nepăsare faţă de desele lui toane l-au incitat deşi, cu timpul a învăţat să o priceapă, constatând că îi convine lipsa ei de reacţie. Când a cunoscut-o, era aşa speriat de femei, încât se ferea să se complice cu vreuna. Numai gândul că ar putea fi martorul cine ştie cărei efuziuni romantice, îl oripila cât să-şi ia suficiente măsuri de precauţie, ca nu cumva una mai slabă de înger să se îndrăgostească de el. Nu-i vorbă, nu prea îi era greu să fie distant și închis, fie în misterul tăcerii, fie în disperarea unui surâs îngheţat. De câte ori făceau… dragoste- naiba ştie de ce femeile preferă cuvântul ăsta- realiza că nu are ce pierde dacă îi spune și el la fel, ca o dovadă de inocentă concesie. De fiecare dată însă, revenea primul cu picioarele pe pământ, iar imboldul era să se depărteze rapid, amintindu-şi, mereu, de vorbele unui prieten magician, care părăsise lumea, la fel cum apărea în spectacole: încălţat cu pantofi negri de lac, îmbrăcat cu pantaloni şi vestă din stofă neagră lucioasă, cămaşă imaculată, papion roşu, pelerină neagră, căptuşită cu mătase roşie. Ultima imagine, un chip surâzător, lângă un joben negru satinat și stingher. Cum să uite că, la fiecare pahar cu vin, prietenul magician rostea cu amărăciune: “Fratele meu, nu zăbovi lângă nicio femeie, oricât de grozavă… Altfel, te mănâncă de viu!”
Privirea… De unde vine privirea ei ?
Când s-au întâlnit prima oară, părea pierdută în caruselul ameţitor de lumini multicolore din uriaşa capitală. Lui, ţăranului, încântat de imagini vii cu vaci picotind pe câmpii verzi şi cuminţi, nu i-a plăcut niciodată capitala şi, ori de câte ori, trebuia să vină la Paris, îl apucau durerile de cap. De fiecare dată, privirea i se rănea de ziduri fracturate și cenuşii sau înegrite de praf şi timp. Iar, când culorile deveneau roşii și albastre exprimau aceleași vise bolnave din imaginile graffiti, executate cu un soi de voluptate perversă, exclusiv, în locuri private sau ilegale. Aceleași oribile staţii de metrou sau de autobuz care produc disconfortul vandalismului. O ţigară! Dacă nu adoarme, măcar să facă ce i s-a interzis. Aprinde veioza, caută pachetul de ţigări, uitat ca din întâmplare, pe noptiera de lângă pat, un binecuvântat baldachin, comandat la Maracheck, copia oarecum reuşită a celui în care s-au iubit, într-o posibilă și reală stare. Zâmbeşte. Îi vin în minte Medina şi vila Riad Al Mamoune. Așa cum e, gol, se îndreaptă spre uşa dinspre terasa întunecată. O deschide, să respire aerul rece de octombrie înverzit încă. Trage fumul, adânc, în piept. Vorbele ei, de fiecare dată, fie îl mângâiau cu moliciuni de catifea, fie îl înţepau ironic şi incisiv. Mai cu seamă, când furia clocotea sub aparența ei delicată şi calmă. Simțea cum, sub gingaşa ei epidermă, clocoteau energii deloc confortabile pentru un bărbat care are nevoie de scurte evadări, menite să-i facă şi mai plăcute desele retrageri solitare, când nici o femeie nu e potrivită sau folositoare, cu excepţia mamei de nouăzeci de ani, aproape oarbă cu care trebuie să ia masa de prânz, în fiecare sâmbătă, când se întâmplă să nu zboare cu deltaplanul sau să pornească în căutare de himere cu una din cele patru motociclete la care veghează ca la ochii din cap. De cele mai multe ori, privirea ei mângâia. O dată însă, a surprins ceva ce nu i-a plăcut şi a fost cât pe ce să plece, căci nu suporta să o mai ştie lângă el. Ea l-a simţit şi s-a retras în carapace. El însă i-a surprins durerea și s-a simțit jignit. Apoi s-a înfuriat. Cum naiba să nu-şi dea seama că e aleasa, singura cu care dorește să petreacă câteva zile de vacanţă? Nu, chiar el i-a spus de un milion de ori că mai mult nu se poate?! De fiecare dată, părea să înţeleagă. Sau l-a minţit? Când i-a mărturisit că îl iubeşte, s-a grăbit însă să adauge că e problema ei. O durere surdă îl face să-şi simtă pielea de găină. O ultimă ţigară sau o ultimă femeie…! Viaţa rămâne la fel. Mâine dimineaţă, dacă buletinul meteo anunţă pentru următoarele zile vreme bună, zboarăăăă…! Printre cei mai pufoşi nori cumulus, aliniaţi în grup sau solitari. Cu Micul Prinţ în buzunar, sufletul nu mai vrea decât să zboare. Dacă, de fiecare dată, oricare joc devine pierzător…