Category Archives: Filme

Legendari și contemporani

   ” Hârșeati, azâ hi ghini/Bucură-te, azi ești bine
Ţi-i aţea bană mâni v-aș aflii / Cum va fi mâine, o să aflii
     Ş’ca’s mutrescu soarili/ Când vei privi, din nou, soarele.”
Nushi TulliuLa cutar’i (La stână)

Vineri, 27 noiembrie, la Cinema Glendale Art Cafe, am vizionat, în premieră, filmul ARMÂNII, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos, dar sunt armân/ Armânii, di la faimoșl’i Manakia, pân di Nu hiu faimos, ama hiu armân.
Genul: Documentar
Durata: 72 minute
Regia: Toma Enache
Distribuitor: Asociația Culturală “La Steaua”

D71_1373_resize                                           Foto: Florin Constantinescu
Pe un fundal muzical inspirat din sevele misterioșilor și zbuciumaților Balcani, cântecul La cutar’i interpretat de Mara&Subcarpați introduce și menține spectatorul, pe tot parcursul filmului, într-o lume legendară și tumultuoasă. Versuri și melodie sugerează, deopotrivă, visare și acțiune: Loai cârliglu, more sh-cu tâmbarea/Feciu-n sus, ân sus, cărarea…/Luai toiagul şi cojocul…
Toma Enache ne prilejuiește un interesant și rotund periplu în armânamea (lumea armânească) din vremea legendarilor frați Ianaki(1878 – 1954) şi Milton Manakia(1882 –1964), născuți la Avdella, într-o familie de păstori armâni. Cei doi frați au nemurit, în poze și filme, ţinuturile locuite de armâni.
Frații ManakiaIanaki, dedicat portretului de studio, Milton imaginilor surprinse, instantaneu, prin sate- s-au pus în slujba armânilor. La sărbători, târguri, nunţi, înmormântări… Imagini ale comunităților de armâni, realizate în perioada de pionierat fotografic și cinematografic, au avut șansa ca, după 1907, să fie imortalizate cu o cameră Bioscope 300, cumpărată de la Charles Urban & Co.
Documentarul lui Toma Enache realizează o selecție riguroasă, făcută însă din inimă, a celor mai reușite fotografii și filme ale fraților Manakia. Imaginile se deruleză pe un scenariu bine articulat. Fotografii cu o bunică, Despina, în vârstă de 107 ani, filmată în fața casei părintești, în timp ce torcea, o Horă naţională a armânilor și alte fotografii prețioase de secol XIX, desprinse din viața armânilor, fac deliciul spectatorului contemporan. Expresia, atitudinea, viața palpitând dincolo de timpuri dobândesc și mai mare valoare, datorită unui montaj profesionist.
De la legendarii Manakia, fotografi ai Curţii Otomane, care au filmat vizita lui Mehmed Reshad V la Bitolia şi Salonic, dar și fotografii oficiali ai lui Alexandru Karagheorghevici, regele Serbiei, documentarul ARMÂNII, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos, dar sunt armân reiterează parcursul armânilor și, mai ales, conexiunea sufletească: Trecut – Prezent. Inclusiv, trecerea în revistă a cercetătorilor de renume care s-au ocupat de trecutul și istoria armânilor: Gustave Weigand, Tede Khal. De la imagini din viața și trecutul armânilor până la primul film artistic realizat, de același Toma Enache, în limba armână, Nu sunt faimos dar sunt armân(situația armânilor în prezent), destinul armânilor este punctat de similare momente de agonie și extaz. Succesul de care se bucură filmul Nu sunt faimos, dar sunt armân constituie o constată și, de aceea, în documentarul Armânii, de la faimoșii Manakia…., legătura sufletească între legendarii contemporani Manakia și contemporanul Toma Enache(Nu sunt faimos dar sunt armân) este naturală și de bun simț, indiferent de ce vor gândi- poate- sau vor spune cârîitori de serviciu ai acestor timpuri.
Apreciez demersul artistic curajos al lui Toma Enache, care face pentru armâni ceea ce făceau- la vremea lor- frații Manakia. În fond, indiferent unde viețuiesc, Armânii își trag seva de la aceleași izvoare și se bucură de razele unui soare nedisicat. Întreg și Rotund. Sprijiniți de un al treisprezecelea adevăr, denumit profund și poetic: Vreare/ Iubire. Aș mai adăuga cuvântul Tinie/Respect față de familie, tradiție și limbă pe care, din păcate, copiii armâni nu au posibilitatea să o învețe și să o vorbească în școli.
ARMÂNII, de la faimoșii Manakia la Nu sunt faimos, dar sunt armân este un film plin de prospețime și naturalețe- rostit în armână și subtitrat în română-pe care îl recomand nu numai armânilor, ci și românilor. Nu strică să mai învățăm și noi, Românii, despre una sau despre alta…

Advertisements

Invitație la film

“Cârvanea armâneascâ”, un remediu împotriva uitării

Regia Pero Tsatsa
Scenariu Pero Tsatsa
Imagine Coli De Caranica
Montaj George Grasu
7 cai Muscel Dan Moșescu
Coordonator proiect Costel Farmazon
Narator Tascu Lala
Muzica Cristi Andoni
Fotografii Iuliana De Caranica

DSC01810_resizeDuminică, 10 mai, la Centrul Cultural Apa Sărată din Câmpulung Muscel a avut loc premiera filmului documentar și artistic Cârvanea armâneascâ realizat de Societatea culturală aromână(Sustsata Culturalâ Armâneascâ di București) și susținut financiar de Asociația Multiculturală “Nicu Hagi” Câmpulung Muscel.
Cu filmări realizate în ținutul de basm al Muscelului și un scenariu semnat de Pero Tsatsa, Cârvanea armâneascâ, încă un film în aromână, subtitrat în română și engleză, mai adaugă o porțiune de pod destinată cunoașterii armânamei- lumea aromânilor- despre care publicul majoritar are puține și, uneori, false impresii sau informații.
Într-o sală arhiplină, premiera a beneficiat de o prezentare de clasă susținută de jurnalistul Tascu Lala(Radio România Internațional- secția Aromână) și de profesorul Alexandru Gica. Ambii ne-au introdus, pertinent și la obiect, în lumea misterioasă, bogată în adrenalină a cârvânarilor aromâni, transportatorii de altădată din Tracia, Tesalia, Epir, Albania, Atena, Lipsca, Berlin, Italia, Viena, Budapesta.
În film se amintește despre un loc situat între Castoria și Prespa, numit Stejarii frumoși, unde apar atestați pentru prima oară vlahii chervagii, cărăușii sau chirigii cum erau numiți la noi.
Cârvanea armâneascâ stârnește emoție și curiozitate spectatorului, care pătrunde într-un tărâm al făgăduințelor presărate cu pericole la tot pasul. Armânamea bazată pe repere durabile precum tinia(respectul) față de familie, curajul și determinarea, umorul savuros, dar și frumusețea cromatică a portului tradițional, cu obiceiuri și tradiții calendaristice( Sfântul Petru și Pavel, Sfântă Măria Mare și Mică) urmate și respectate cu exactitate de ceas elvețian, alcătuiesc ingredientele filmului. Un demers mai amplu al aromânilor de a-și regândi priorități refuzate sau interzise de ideologia comunistă și nu numai.
În postură de regizor, scenarist și interpret, Pero Tsatsa, figură carismatică a armânamei, el însuși transportator(șofer) de meserie reconstituie într-o manieră oarecum boemă meseria cârvânarilor de odinioară. Caravanele de mărfuri străbăteau drumuri muntoase, nesigure, presărate cu pericole, fiind pândite de hoți(furi), haiduci la drumul mare, gata să le atace și să confiște mărfuri și banii. De aceea, cârvânari se făceau numai cei înzestrați cu mult curaj, inteligență și viclenie. Cu instincte perfecte. Însoțiți de zece catâri, temeinic organizați, cârvânarii considerau mărfurile mai valoroase decât caii lor și își apărau caravanele cu orice preț.
În calitate de spectator, subliniez importanța acestui încă un pas spre regăsirea și perpetuarea tradițiilor și obiceiurilor unei comunități al cărei destin a fost marcat de traume și spaime legate de o posibilă prăbușire în uitare. Dintr-o astfel de perspectivă, filmul Cârvanea armâneascâ constituie un remediu împotriva uitării.
Alcătuit dintr-o parte documentară susținută de vocea unui narator profesionist(Tascu Lala), dublată de un emoționant evantai de fotografii
alb-negru, unele poate realizate de Ianaki Manakia- am omis să întreb- căruia regele Carol I i-a oferit o bursă, ca să călătorească și să-și cumpere o faimoasă cameră de filmat de la Londra, filmul lui Pero Tsatsa cuprinde și un segment de ficțiune susținută de o echipă de actori. Cei mai mulți, musceleni de origine aromână. Emil Hagi deține un rol principal. Protagoniști entuziaști, spontani, emoționați de rolul vieții lor. Fără a fi actori de profesie, interpreții sunt, mai degrabă, sortiți de vrearea de armâname(iubirea pentru lumea aromânilor)
să-și joace rolul, fie și într-un film despre cârvânarii de-altădată. Într-o tonalitate nostalgică, căci tot ce-a fost pare sortit să se stingă în modernism. De remarcat sensibilitatea aromânului, ascunsă cu strășnicie în spatele, fie al unui zbor(vorbă) repezit și aspru, fie al unui moment umoristic. Consistent. Savuros. A se urmări, cu atenție, secvența cu moneda recuperată.
Cârvanea armâneascâ bucură spectatorii. Recuperează momente din viața aromânilor de altădată. Informează. Dăruie simboluri și metafore adunate și păstrate precum fotografiile vechi într-o basma a vreunei bunici(maia). De obicei, meșteră la spus basme și legende.
Cu tehnici cinematografice bine stăpânite, bazat pe un segment documentar solid, accesibil și util spectatorului profan, dar și pe o componentă artistică spontană, naturală, apropiată de natura umană, filmul Cârvanea armâneascâ prilejuiește bucurie, satisfacție și emoție, reușind să acopere intenții ale realizatorilor și protagoniștilor, grație rostirii țâșnite din alchimia ancestrală de zboruri( cuvinte) ce dau un farmec aparte limbii aromâne. Un film pe care vă invit să-l vizionați, fără prejudecăți, fără a dori să-i căutați nod în papură. Nimic nu e perfect în lumea noastră…! Însă un film despre un popor, care se străduie să-și redescopere rădăcinile și să-și păstreze limba maternă, dornic să se lămurească unde se află- pretutindeni sau nicăieri- merită suficientă generozitate. Personal, salut demersul curajos și inimos al întregii echipe care a asigurat apariția acestui film aromân.

Al treisprezecelea adevăr al aromânilor: Iubirea- Vrearea

nu-sunt-faimos-dar-sunt-aroman-383497l” Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, un film realizat și regizat de Toma Enache oferă spectatorului, fie și fără origini aromâne, un prilej de smerită reflecție vizavi de valori perene precum originea și tradiția de cultură și limbă. Cine sunt și de unde vin aromânii? Cum se percep ei  în raport cu alte neamuri? Întrebări ivite la fiecare inflexiune de zbor(cuvânt). Realizat în limba aromână, filmul are o distribuție alcătuită din aromâni. Cu entuziasm și emoție, actorii se străduiesc să ofere o bucată de suflet, ajutați de un scenariu scris cu har de… poet. Zâmbete, lacrimi, bucurii umbrite de tristeți funciare într-o alchimie balcanică, nu de puține ori contradictorie. Chipul aromânului capătă  strălucire când sufletul i se hrănește cu muzica tradițională, misterioasă și exotică, debordând de vitalitate și forță. Prima imagine sesizată de spectatorul curios să cunoască esența aromânilor înfățișează un Soare – de la Vergina, poate același descoperit pe mormântul lui Filip al II-lea al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare- chintesență de noblețe și lumină. Filmul are capacitatea de a fi receptat în mai multe chei, într-o libertate poetică însoțită de visul (Yislu)- găsirea esenței aromâne- unui tânăr regizor revoltat de resemnarea celor vârstnici trădați de istorie și de cameleonismul  balcanic. Deși conflictul între generații, respectiv între tată și fiu, este clasic, în filmul lui Toma Enache capătă valențe noi din cauza dramei aromânilor constructori, cu vocații de arhitecți, care nu au avut putința să-și conserve limba și la nivel instituțional, ci numai în familie, așa cum se întâmplă de sute de ani. Filmul oferă momente de grație, iar auzul tresare la rostiri sobre, uneori aspre, rotunjite și catifelate totuși de vocale lipite la început de cuvinte spuse într-o sală de judecată, într-un spital, într-o biserică sau la o înmormântare, într-un cimitir. Regizorul Toni Caramușat își caută drumul, purtând cu sine zestrea ancestrală. Cu exuberanța unui vis călăuzitor-  oare nu așa visează artiștii ?!- dorește să o întâlnească pe aleasa inimii sale, ARMÂNAMEA păstrătoare de esențe. Dar să nu povestesc… Filmul mustește de simboluri și ar trebui văzut nu numai de aromâni, ci și de români. M-a emoționat artistul orb, clarvăzător mai iscusit decât cel care vede. Vizionat  în această după-amiaza la Digiplex Băneasa, filmul m-a convins că zidește punți între oameni mai eficient și mai rapid decât un proiect sau o înțelegere politică, nu de puține ori nerespectată. Dovadă că artistul are un har care lipsește omului politic. “Nu sunt faimos, dar sunt aromân” ( “Nu hiu faimos ama hiu armân”) reprezintă și o emoționantă desfășurare de solidaritate a aromânilor de diferite profesii, metamorfozați în actori. Aceiași oameni inimoși pe care i-am cunoscut și eu: de exemplu, Aurica Piha sau cei din corul de la Societatea Culturală Aromână( Sutsata Culturală Armână) și încă alții. Iar bucuria a fost și mai rotundă la cele două-trei cadre cu sculptorul Mihai Tugearu și grupul de aromâni de la aceeași societate culturală, care au participat  anul trecut la lansarea unei cărți cu niște îngeri moscopoleni…
Despre tehnica filmului specialiștii au a-și spune opinia, eu exprim satisfacția spectatoarei emoționate de un eseu cinematografic plin de poezie și forță, dedicat unui neam vrednic de tinie(respect).
Chapeau, Armâname!

“Vreau să miros a femeie…”

…spunea simplu, oarecum categoric, mademoiselle Chanel, vorbind despre parfum, în pitorescul Grasse, cu Ernest Beaux(creator de parfumuri). Trăia, poate, o posibilă poveste de dragoste cu Igor Stravinsky.

Regizor: Jan Kounen, Scenariu: Chris Greenhalgh  Cu: Anna Mouglalis(Coco Chanel), Mads Mikkelsen(Igor Stravinsky),Yelena Morozova(Katarina Stravinskaya)

Un film pe care îl recomand din toată inima.

Momentele de graţie de la începutul oricărei poveşti de dragoste au provocat dinamicei, independentei Coco Chanel inspiraţia şi au marcat crearea parfumului Chanel 5 , semnat Ernest Beaux, parfumier ex-regal(colaborarea lui cu mademoiselle Chanel a durat din 1921 până în 1970).

Parfumul? Rafinat, uşor, floral, esenţă feminină combinată pentru întâia oară cu aldehide florale (senzaţii metalice  cu iz de lămâie), cu peste optzeci de ingrediente şi o dominantă: lemnul de santal.

Filmul? Punctează concepţia creatoarei despre eleganţă.

Un film ce evocă femeia, artista, omul special…

Chéri

La sfârşitul secolului XIX, în Parisul anului 1920, viaţa avea alte norme. Era perioada în care prostituatele de lux deţineau puteri speciale. La belle époque făcea posibil ca femei înzestrate cu minte şi trup- deopotrivă de frumoase- să aibă influenţă benefică asupra unor regi şi politicieni.

Chéri este un film cu Michelle Pfeiffer şi Rupert Friend, realizat după romanul Colette, cu un scenariu semnat Christopher Hampton, în regia lui Stephen Frears. Un fim care mi-a făcut plăcere să-l vizionez.

Léa de Lonval (Michelle Pfeiffer), fostă curtezană, reprezintă femeie matură, extrem de seducătoare care rosteşte, mereu, replici înţelepte, mustind de viaţă. Înzestrată cu un caracter deosebit pe care rareori îl regăsim la femeile… respectabile.

” Trupul bun rezistă mult…”  rostește eroina. Eu, aș completa că şi mintea cea bună, la fel.

Am găsit pe youtube mai multe filmuleţe , dar îl prefer pe acesta, poate şi pentru că e prezentat într-o italiană mustind ea însăşi de viaţă…

Who is 67?

Un roman : Shutter Island(2003), Dennis Lehanne

Un regizor: Martin Scorsese

Un protagonisit: Leonardo DiCaprio

Un partener de dialog: Sir Ben Kingsley

Un loc al acţiunii: Ashecliffe Hospital construit pe Shutter Island

Şi un film în a cărui atmosferă, odată pătrunşi, ne simţim ca într-o catedrală gotică…

Adam, micul prinţ

♣ Ne amăgim cu ideea cât suntem de complicate, de controversate! Dar când închidem însă pentru o clipă ochii, îngăduindu-ne să visăm, totul vine de la sine. La sfârşitul unei zile mai avem răgazul să  luăm aminte la  cerul ce ne zâmbeşte cu stele(nu vă gândiţi acum la viscolul de afară)? Cât timp rătăcim cu sufletul împăcat, luminat de cea mai îndepărtată stea  pe care sălăşluieşte Micul Prinţ? Vă  amintiţi povestea. Am mai scris despre ea. Mărturisesc că habar nu aveam că  micul prinţ are un nume. Azi-dimineaţă, devreme, vântul supărat m-a trezit brusc din somn. Mi-am făcut o cafea minunată şi am văzut un film despre Micul Prinţ, numit Adam, despre suava Beth, ce se îndrăgosteşte şi  află datorită lui, ce suflet simplu, proaspăt  şi natural  are, cum totul pare  posibil alături de un bărbat care suferă de sindromul Aspeger. Când  Adam  îi spune  lui Beth cu o naturaleţe de invidiat că probabil că Enstein, Motzart, Thomas Jefferson  au avut şi ei  aşa ceva, fata  nu mai ezită. Glumesc! Filmul Adam(2009) prezintă o poveste de iubire, simplă, nesofisticată, curajoasă, delicată. Un film despre dragoste, prietenie,comunicare. Un inginer electronist( Adam), o profesoară( Beth), autoare de carte de copii, un prieten( Harlan), părinţi. Totuşi, mă gândesc la sindromul Aspeger şi la cât de încâlcită a devenit comunicarea anului 2010.  Max Mayer, screnaristul şi regizorul fimului a pedalat însă numai pe ideea micului prinţ, numit Adam.

99 de minute m-am delectat cu o poveste  frumos împlinită, chiar dacă protagoniştii nu rămân împreună: Adam pleacă în California, Beth ajunge o  scriitoare apreciată. Prima ei carte publicată i-o trimite lui, iar când Adam, emoţionat o deschide, vede  titlul de pe copertă : Adam.

Hugh Dancy, Rose Byrne, Peter Gallagher, Amy Irving, Frankie Faison