De ce …

Mângîiem scoarţa înţepătoare sau catifelată a copacilor? Gestul spontan de mângâiere a trunchiurilor de arbori e, mai degrabă, tendinţa de revenire la senzaţii primare, gest prin care încercăm să regăsim fiinţe apropiate sau pur şi simplu reacţie de apărare la izolari dictate de ritmul vieţii citadine… Să ne reauzim cu bine şi veşti minunate săptămâna […]

Mărul care s-a prăbuşit lângă mine…

Copacul cu mere, verzi şi rotunde, ascunse în răsfăţul de frunze… ! Cu  o coamă rotundă şi crengi  aplecate la pământ, sub povara fructelor împlinite. Oarecum pitic, într-o imensitate de verde, străjuia  la poarta unei liniştii ireale. Îl priveam nedumerită şi încântată, speriată  de atâta verde, de atâta linişte, mirată şi neîncrezătoare că e posibil […]

Gând răsfrânt

Miros de toamnă spăimoasă! Plopul uriaş- cât de bătrân o fi?- şopteşte frunze pe creasta vântului sau îşi adună lângă trup crengi tremurânde, sub avalanşa de galben. Verde e numai un strop în oceanul galben cu irizaţii ciocolatii. Din spatele ferestrei, simt susur suprapus pe scârţâitul trist al braţelor lemnoase, o simfonie îndrăgostită de bagheta […]

Flori şi o pădure de leurdă

Am continuat plimbarea prin ţinutul Târgoviştei şi aparatul foto a sărutat chipuri cu petale de flori răspândite prin mai multe locuri şi frunze de copaci plesnind de sănătatea verde a unei păduri magice, aproape de mănăstirea Nucet, unde am poposit mai mult. Linişte nefiresc de firească, răcoare, lumină aurie cernută cu grijă prin fiecare frunză […]

După-amiaza unui copac

…înconjurat de zăpadă… Alături de alţi copaci, sub un soare care  mai mult se ghicea, din spatele norilor groşi şi pufoşi,  mi-a dat bineţe un copac! V-am spus că privesc  plină de curiozitate copacii?  Mă fascinează limbajul lor… Copacii din bătrânul Cişmigiu îmi par copaci aristocraţi:  au clasă. Tulpina , coroana , statura  impun. Seamănă […]

Aproape de rădăcină

Îmi plac copacii ! De câte ori am ocazia, mă apropii de ei, le mângâi scoarţa, le şoptesc despre nedumeririle mele. Copacii, ca şi oamenii, îşi au istoriile lor: în ultima vreme din ce în ce mai dramatice… Să nu dăm însă vreo şansă tristeţilor neproductive, să le lăsăm să ne invadeze în vreun fel […]

Cine aude tăcerea…

Inima casei…

Era micuţ-micuţ , când m-am mutat aici . De fapt au fost doi. Însă numai el a rezistat! Acum e înalt şi sigur că se va mai înălţa. Cândva, bunica mi-a spus o poveste legată de vorba că un copac ar fi sufletul casei. Sunt convinsă că e aşa! Acolo, la casa bunicei, aveam în […]

Frunza e o floare

Am visat. Din nou! Un vis cu miros de pământ şi gust de frunză. Un vis pictat în culorile mele. Da, am şi eu culorile mele: de la roşu cuminte până la maroniul cu sclipiri de ciocolată. Şi de la galbenul copt, din nou la roşul cuminte. M-am trezit cu gustul visului pe buze şi […]