Monthly Archives: June 2009

Răsărit de…vis!!!

Despre vise??? Oare cine ar putea să traseze linii ferme despre visele pe care le avem în timpul nopţii? Încerc să aştern aici, pe pagină, un vis recent. Cel mai recent! Cel din noaptea care a trecut… Subiectul? Răsăritul de soare Unul din acele vise care pot fi “povestite” cu har doar de un pictor binecuvântat.Eu încerc doar să punctez: modest!   Răsăritul de ... vis! Undeva… înconjurată de munţi!  Linişte , eu cu mine însămi, nici o altă prezenţă. O lumină albă , crudă ce se prelinge peste toate!  Ochiul percepe calm liniştea albă , când deodată , alb de uimire  încearcă să cuprindă, să imortalizeze o multitudine de senzaţii colorate. De dincolo de munţi  valuri uriaşe de un roşu intens se sparg pe piatra muntelui. Se pierd şi se topesc unele în altele şi se duc la vale , acoperind întreaga lume.  Ochiul , înspăimântat de atâta culoare ,  fixat într-o infinită nemişcare, încearcă să imortalizeze amintirea-culoare. Iar când totul e roşu, încet , într-o mişcare lentă , de după munte , se prelinge, rotund, un cerc perfect ce mângâie fiecare piatră de munte, iar muntele se înfioară şi suspină… Ochiul fotografiază fidel nuanţe şi o întrebare pluteşte de la el către culori: e adevărat ceea ce văd? e posibil aşa ceva?  Muntele străluceşte… Un roşu intens presărat cu stele portocalii, cu petale galbene … Roşu, portocaliu, galben… Amestec incredibil! Cine poate picta astfel de culori??? Ochiul e ameţit… Lumina albă , devenită roşie, galbenă, şi ,ca şi cum nu ar fi fost de-ajuns, totul se transformă în milioane de diamante şlefuite impecabil… Sunt minuscule, apoi din ce în ce mai mari şi se revarsă peste munte. Îl acoperă de sus şi până jos: dumnezeiască strălucire!! Şi iarăşi , într-o sublimă mişcare apare din nou de după munte! Un  disc uriaş , un diamant cu infinite carate… Alb străluceşte intens…  Doi sori: unul roşu-galben şi unul alb.…  Se apropie delicat unul de altul şi într-o supremă bucurie se contopesc , se unesc, se iubesc.  A răsărit Soarele!  Sunt copleşită de  frumuseţe!  Am visat!  Nici mie nu-mi vine să cred că am visat aşa… A fost un vis  pe care m-am grăbit să-l povestesc aici, cu modestele mele vorbe… Un astfel de Răsărit nu se poate descrie suficient de bine… El doar se simte!

Să fiţi, iubiţi!

Floare de cactus

De câteva zile o simt cum vrea să ţâşnească spre lumină, spre viaţă. Şi chiar dacă are o existenţă  atât de scurtă, ei nu-i pasă! Floarea de cactus se bucură că există… Important e că respiră, că se răsfaţă la soare…

IMG_7310

Un zâmbet pe care ni-l adresează…

IMG_7316

Din ipostaza asta pare că vrea să ne transmită ceva…

IMG_7321

Şi-a pus cactusul o floare la …ureche!

IMG_7325

Acum , aşa , îmi pare  că tot zâmbeşte…

O seară frumoasă şi nu vă mai întristraţi , ne şopteşte floarea de cactus !


De vorbă cu Luciana Stanciu

Una dintre bucuriile ce dăinuie în inima fiecăruia dintre noi, indiferent de ceea ce facem în viaţă, e  aceea că reuşim să  punem aripi viselor noastre. La ediţia Bookfest, 2009, la standul grupului editorial SemnE-Artemis, am avut bucuria să stau puţin de vorbă cu Luciana Stanciu, realizatoarea emisiunii Lux Planet , o tânără jurnalistă care reuşeşte să conducă o echipă de tineri inimoşi din cadrul Globaleuromedia.

Virusul dependenţei

Adormisem! Devreme. Mi se întâmplă rar să mă culc atât de devreme. Aseară, pe la ora şapte, după un duş bun am adormit ca un prunc. Fără vise! Unii oameni numesc un astfel de somn: buştean. Eram apărată de liniştea camerei mele, vântul adia puţin şi sunetul blând al fiecărei fâşii al jaluzelei interioare mă legăna uşor în spaţiul meu. Eram însă cu telefoanele  lângă mine. Şi unul din ele a sunat. Prima dată mai uşor, apoi din ce în ce mai tare. Nu ştiam dacă e noapte sau zi. Am răspuns cu acea voce în care tonalităţile nu erau limpezi şi clare. Simţeam că limba îmi e grea. Încercam să mă trezesc. Auzeam ca prin vis tot felul de scuze, căci eu  spusesem deja că încerc să mă trezesc. Mă scuzam şi eu… Am cerut un termen de graţie: un minut…. Am aprins veioza şi am oftat… Era o prietenă. O fiinţă pe care o văd destul de rar. Un om, la care atunci când apelez , spune întotdeauna : “Prezent!” O femeie singură. Una din nenumăratele femei singure. Am asigurat-o ( şi chiar nu era de complezenţă) că sunt bucuroasă că m-a sunat. Îi promisesem chiar la lansarea ultimei cărţi , că voi trece pe la ea. Mă simţeam cumva vinovată că încă nu o făcusem. Prin urmare chiar m-am bucurat că m-a sunat. I-am simţit însă glasul încărcat de tristeţe. Nu vă voi spune povestea ei… Nu are sens! Însă  sunt revoltată, aproape că îmi vine să iau aerul la palme… Cum e posibil ? De ce suntem atât de dependenţi unii de alţii? Adunam în minte calităţile ei şi nu reuşeam să îi înţeleg tristeţea, depresia, insomniile… Vorbea coerent, logic  şi nici măcar ea nu reuşea să priceapă. Cu atât mai puţin ea! O poveste des întâlnită. Ea îi spune iubire! Eu nu reuşesc să o conving de contrariu.  O fiinţă bolnavă de iubire…Tristă! Şi când tocmai îmi explica cum îi mai e, sună mobilul ei şi aud conversaţia prin telefon … M-am uitat la ceas. Era  ora zece.  Era mama lui care  o ruga să vină să stea cu ea , că îi e rău.  E singură! Feciorul ei  e plecat peste mări şi ţări. Iar fiica ei e în vacanţă în Grecia. Şi ea, prietena mea, care e bolnavă de tristeţe, care are insomnii severe, care munceşte foarte mult, a trebuit să se îmbrace şi să plece la acea bătrână să stea noaptea cu ea. Înainte de a termina conversaţia cu mine m-a întrebat printre hohote de plâns:” Oare ce are femeia asta cu mine de mă chinuie? Feciorul ei  m-a chinuit ani buni, acum are pe altcineva, cînd vine în ţară abia dacă mă salută…” Fără să vreau vocea îmi devine metalică şi o întreb : ”  Spune-mi, ţi-ai recuperat banii pe care i-ai dat împrumut?”  Ofează şi îmi răspunde: ” Nu, nici vorbă!” Tac…  Îşi adună vorbele, printre suspine:” Ştiu! Sunt o proastă! ”  Îmi simt vocea limpede când îi spun: “Sună-mă mâine seară  şi încearcă să dormi câteva ore în noaptea asta… Chiar dacă o să o petreci cu o bătrână capricioasă şi nu în braţele unui bărbat.”  O simt că încearcă să surâdă , când mă întreabă din nou:” Păi, cum să fac…?”  Respir şi vorbele scapă aproape vesel, sănătos:” Păi să o Fac_i! “ M-am dat jos din pat şi am ieşit pe balcon. Am privit lung,  în zare… E atât de complicat de găsit un remediu prin care unii dintre noi să se vindece de microbul dependenţei…? Poate ne spune totuşi Patricia Kass câte ceva despre iubire , de astă dată în tonalităţi de jazz…


Despre linii şi culori

Am cunoscut-o cu puţin timp în urmă. Ne-am împrietenit rapid. E din stirpea acelor femei care adună bucuria de a trăi în privire. Dar mai ales ştie să zâmbească. A venit în România să ajute… Pictând! O cheamă Ioana Wiesenthal şi mâine va fi vernisajul unei expoziţii de pictură . De fapt , azi…

IMG_7304

IMG_7305

IMG_7306

Marţi, 23 iunie, 2oo9, sala Madrigal, hotel InterContinental, ora 11.

Câteva imagini de la vernisaj. O expoziţie de pictură realizată cu ajutorul copiilor de la Asociaţia Sfântul Stelian( preşedintă : IRINA DRĂGOI), sub îndrumarea directă a Ioanei Wiesenthal, care a donat Asociaţiei un număr de 15 picturi. Să sperăm că joi, la ora 17, când e anunţată  începerea licitaţiei , se vor vinde cât mai multe picturi, astfel încât Asociaţia să-şi poată continua proiectele.

DSC00857

O pictură care mi-a stârnit un viu interes. A fost ” colorată” de un copil.

DSC00860

DSC00862

O lucrare realizată de Ioana Wiesenthal

DSC00876

Ioana Wiesenthal

DSC00877

Valeria Seciu prezintă evenimentul cu vocea ei tulburătoare.

DSC00880

Câţiva dintre copiii artişti  ai acestei fundaţii.

Un eveniment la care s-au legat noi prietenii şi un alt prilej special pentru mine.

O seară frumoasă!




La căderea cortinei…

Iată că a venit momentul când  vă pot dezvălui câteva impresii culese , dar mai ales simţite de mine în perioada cât a durat Bookfest 2009. Au fost zile tare obositoare, dar în acelaşi timp, eu, personal am avut foarte multe de învăţat. Am cunoscut oameni deosebiţi, am participat la câteva lansări ale unor căţi apărute la editura SemnE- Artemis: Dincolo de tăcere, Jurnal de poet de Theodor Răpan, Emilia, încotro? de Smaranda Jelescu, Arhivarul clipei de Eusebiu Ştefănescu, ca să enumăr doar câteva dintre ele. Am stat alături de cartea mea şi am avut bucuria să văd că cei, care treceau prin dreptul standului de la pavilionul 16, se opreau şi întrebau despre carte. Nu au fost mulţi, dar au fost…

DSC00845

E adevărat că anul acesta participarea la eveniment a fost mai redusă , dar ” dragi pesimişti” , nu vă grăbiţi să cântaţi prohodul CĂRŢII. Oamenii iubesc cărţile, vor să citească, mai ales … în vreme de criză…  Şi pentru asta autorii , editurile, distribuitorii , ar trebui să se afle în aceeaşi echipă şi să îi servească cu pricepere şi profesionalism pe cititori. Off! Şi dacă şi elitele s-ar afla mai mult prin mulţime! Nu de alta, dar numai acolo poţi găsi seva exprimării artistice! Şi dacă ar dispărea şi “spaima” că cineva ar putea să uzurpe … faima altcuiva, atunci ar fi cu adevărat mulţumită şi Arta. Sper să nu am ocazia să  mai remarc înţepături inutile, orgolii exacerbate ale aceloraşi personaje care de ani buni cred că vor împărăţi lumea… Şi nu pot să nu spun că la o lansare de carte e important AUTORUL, Cartea , Editura şi în general întreaga echipă care a contribuit la apariţia respectivă.  Iar invitaţii care vorbesc la lansări ar trebui să nu uite acest aspect. În fond, nu ei sunt cei mai importanţi în acel moment. Unii autori se simt uneori frustraţi, căci nu toţi au farmecul  unei Emilia Popescu, sau Smaranda Jelescu sau Eusebiu Ştefănescu, care ar fi putut să fie doar ei cu cartea şi cu cititorii fără nici o problemă, căci evenimentul oricum ar fi fost reuşit. În fine, scriu şi eu aşa ca o simplă cititoare care mă simt destul de aiurea când îi văd pe unii cum se înţeapă fără nici un rost… Altminteri, în ceea ce mă priveşte , vreau să mulţumesc editurii SemneE-Artemis care manifestă încredere în mine şi sper ca acest dialog cu editura să dea roade  evidente. Să fim sănătoşi şi iubiţi!


Penultima zi de bookfest 2009

Zilele astea, de când s-a deschis bookfest 2009, am văzut, am cunoscut , dar mai ales am învăţat … Dar despre impresii, nu acum! Vă ofer câteva imagini surprinse cu telefonul. La standul editurii SemnE -Artemis, au avut loc în fiecare zi lansări de carte. Azi am avut bucuria să o cunosc  pe eroina din Încotro Emilia?  Actriţa Emilia Popescu.  Autoarea textului: Smaranda Jelescu.

DSC00832

Emilia Popescu, Irina Petrescu , Smaranda Jelescu

DSC00833

DSC00834

Domnul Ştefan Dulu alături de Smaranda Jelescu şi Emilia Popescu

DSC00836

Aşezat pe un scaun, Paul Everac, iar la microfon Liviu Tudor Samoilă

DSC00839

Cartea şi afişul

Mâine, în ultima zi de bookfest , la standul SemnE-Artemis, o altă lansare: Eusebiu Ştefănescu, Arhivarul clipei…

Interesantă chestia asta cu clipa…

Noapte bună!