Monthly Archives: March 2008

Ideea de cuplu ucide sau face sa infloreasca iubirea?

Marturisesc ca atunci cand mi-a venit ideea cu acest blog, nu aveam un plan bine pus la punct , dar mi-am zis ca nu strica sa intru si eu in acest ocean necunoscut si chiar daca o sa ma balbai putin , nimeni nu o sa se supere pe mine. Evident ca dupa cateva zile au inceput sa vina si ideile . De fapt totul a fost generat de reactiile voastre , atatea cate au fost. Eu raman optimista dintotdeauna.
Am vrut sa discutam in concret pe marginea unei teme dezbatute in cartea mea de debut: Inca un pas. Si pentru ca intreaga actiune se desfasoara in cadrul unui cuplu , ma gandesc ca uite, ar fi cazul sa dezbatem si acest subiect: un el si o ea , casatoriti de 18 ani , care la un moment dat sunt scurtcircuitati de stimuli puternici ce vin dintr-o lume exterioara, de care practic nici unul nici altul nu au avut habar. Adrian si Smara au dus o existenta siameza si la un moment dat sunt in situatia de a reconsidera totul. Au deschis poarta cetatii…E momentul in care Smara evalueaza intreaga situatie:”Poarta cetatii a fost deschisa si lasata asa:trecatorii fara adapost sau nu, curiosii, intr-un cuvant oamenii de pe drum s-au putut uita, au putut intra, vor putea fura, vor putea distruge, vor putea orice. Ea se va retrage intr-o incapere micuta, stiuta doar de ea si va veghea de acolo. De un singur lucru va trebui sa aibe grija: sa ramana intreaga cetatea.”(pag.66)
Sintetizez sub forma unor intrebari: puteau Adrian si Smara sa evite tot ceea ce s-a intamplat? Daca ar fi continuat starea lor de…hibernare ar fi fost la fel de frumosi? Existenta lor siameza
( doi soti care sunt impreuna tot timpul) putea sa le ofere starea de mister si inefabil cu care iubirea se hraneste ?

Advertisements

Am mai salvat niste clipe!

Dupa o iarna care ne-a stresat pe toti deopotriva, soarele primaverii a rasarit din nou pe strada noastra. Si ca bucuria sa fie deplina am mai facut ceva: „ am mai nascut o carte”. Are doar cateva zile si a aparut la editura Nicol. Se numeste Clipe salvate si va fi difuzata in centrul de librarii Bucuresti. Pe www.universulcartii.ro poate fi accesata si comandata.
Este povestea clipelor frumoase, care pot deveni absolute. Este povestea sufletelor noastre care uneori simt nevoia sa sparga tiparele in care sunt adesea inghesuite. Scurte povestiri in care FEMEIA si BARBATUL sunt de pe aceeasi planeta.
Si astfel sper sa mai fac un pas catre… viitorii mei cititori. Si daca voi reusi sa comunic cu voi , voi continua… E ca un pact pe care-l fac cu mine insami, dar evident ca cititorul este cel care hotaraste pana la urma…

Ce ne facem cand prejudecatile atarna ca niste haine grele pe noi?

Suntem cu toții tributari educației și mediului din care provinem. De o asemenea constatare nu putem face abstracție. Mă tot gândeam azi la vorbele unui domn care are un comentariu pe blog. Domnul în cauza făcea o constatare de bun-simț și anume că și femeile își înșală partenerii. Evident că nimeni nu se poate erija în lup moralist. În fond un bărbat își înșală (folosesc un termen pe care majoritatea oamenilor îl acceptă, deși personal am o altă teorie) partenera cu o altă femeie, nu? Sunt situații și situații. Romanul Înca un pas prezintă cazul unui bărbat însurat . Când o cunoaște pe Corina , Adrian ăi spune că este însurat și că nu are probleme majore în căsnicie. E foarte clar, nu? În acel moment viitoarea amantă are toate datele problemei . Și totuși nu ia în seamă decât interesul ei… Nu-mi judec personajele. Merg doar pe logica evenimentelor. Dar  Corina e amanta care detestă nevasta. Atât de tare, încat la un moment dat vrea să-i ia locul.
Ce face Smara , nevasta care are o anume viziune despre familie și mai ales despre căsătorie? M-a fascinat zbuciumul ei :  împărțită între educația  de la bunica și de de la mama ei și o realitate care îi arată că nu e suficient ce a învățat. Oricum, constată ca știe prea puțin și  că ani buni a avut parte de himere. Basmul pe care ea , nevasta cuminte , cea care nu a văzut decât  bărbatul de lânga ea se risipește tocmai când nu se asteptă. Moment, cu atât mai dramatic , cu cât deși instinctul o învață ce să facă, duce povara educației și se lovește de prejudecațile mamei ei, ființa de care se simte așa de legată. O mamă care o întreabă: „cum e chestia asta cu iubirea pentru cineva și făcutul dragostei cu altcineva ?” Smara explică, dar suferă că mama ei nu pricepe :”Eu, în acest moment, nu am decât un bărbat care se numește soțul meu, dar nu mă iubește. Ce pot să fac ?  Lăsând la o parte că nu am vocația lacrimilor, vreau să-mi probez  feminitatea. Cum?  Raportându-mă  la un bărbat.” (pag.211)  E momentul, când mamă și fiică realizează prapastia dintre ele. Smara încearcă destul de tarziu să învețe un abecedar care i-a fost ascuns de  educație plină de prejudecăți, căci tinerețea i-a fost populată  de gărgăuni , cum spune la un  moment dat cu umor.
Și, îmi vine să pun și eu întrebarea: cum ne manifestăm libertatea, voința, dorințele ? În ce masură, educație, prejudecați și restricții ne frâng sau nu aripile?

Cum supravietuim variatiei in cuplu?

Adeseori bunica imi spunea ca un barbat adevarat «insala» cel putin o data in timpul unei casnicii. Considera ca e normal si firesc, iar cand suratele ei spuneau ca sotii lor sunt niste sfinti, zambetul ei fermecator parca spunea ca totul e un secret bine ascuns.
Misterul este cautat permanent. De noi toti! Barbatii au traditie (era sa zic clasa, in sensul bun… evident). Este in firea lor de razboinici-vanatori sa cucereasca noi teritorii, sa isi demonstreze ca pot, sa isi confirme faptul ca sunt mereu atractivi, interesanti pentru FEMEIE. Fiecare utilizeaza ceea ce are in dotare: bani, masini scumpe, umor, inteligenta. Sunt adorabili atunci cand vor sa straluceasca pentru o femeie. De obicei una proaspata, cu mistere si necunoscute inca nestrabatute de ei.
Ce fac insa partenerele lor? Cum reactioneaza ele, atunci cand afla?
Smara, eroina romanului meu, a ales sa ramana langa barbat. Adrian ii spune la un moment dat ca daca vor trece peste toate astea vor avea o casnicie mai puternica. Astazi m-am gandit sa luam in calcul si alte exemple. Cuplurile mondene, vedetele, celebritatile.

1. Mioara si Petre Roman –
2007 a fost anul in care cei doi au divortat. Ea a dezvaluit amanunte destul de intime din viata cuplului, in timp ce el s-a afisat cu mult mai tanara cantareata Silvia Chifiriuc. Sotia alege despartirea. Evident ca au existat tot felul de speculatii. Dar aici suntem pe un blog, pe care incercam sa construim solutii…
2. Madalin si Adriana Voicu Intre el si sotie s-a produs o bresa in care s-a conturat silueta unei alte femei. Pictorita Carmen Olteanu. Madalin Voicu nu a divortat de sotie. Madalin a ramas implicat in viata de familie.
O astfel de optiune seamana cu cea aleasa de eroina mea? E cumva speranta ca ceva se va schimba sau doar o acceptare (as indrazni sa spun un compromis util) a unei situatii de cuplu inteligent. Sau daca nu va place termenul, sa spunem “modern”?
3. Bill si Hillary Clinton – Ne aducem aminte incidentul cu “pata” de pe rochia Monicai, negarea presedintelui. Apoi toata mizeria care a urmat. Dar Hillary a ramas langa sot. Aventura lui nu a durat mult. Astazi apar in fata tuturor ca un cuplu fericit. O casnicie care a supravietuit.
Ce ar fi facut oare Hillary daca sotul ei ar fi iubit-o pe acea tanara?

Asadar trei cupluri si toate din politica. Trei optiuni diferite : divort, separare, supravietuire. Modele pe care omenirea le exerseaza de mii de ani. Si asta din nevoia noastra a tuturor, caci nici doamnele nu sunt scutite de asemenea cautari, de a ne intregi imaginea ideala din…bucati. Un soi de mozaic. Nu vreau sa revolt pe nimeni, dar nici nu vreau sa ne mai imbatam cu apa chioara…
Si totusi atunci cand mustim de iubire, putem sa facem ceea ce nici nu putem banui. Iubirea ne da forta sa rezistam. Expresia aceea minunata pe care am auzit-o tot la bunica mea: «Nu-mi da Doamne cat pot duce!», vine din forta pe care fiecare o avem in noi, dar de care unii nu sunt constienti ca o detin. Iubirea poate sa faca minuni, chiar daca pana la urma se transforma si ea in altceva. In altceva, dar nu in URA.

Ce facem cand cuplul devine un triunghi?

– Adrian, spune-mi, te rog, tu ai o iubita?

O inspaimanta propria ei voce! De vorbe ce sa mai spuna? Ce naiba tot incearca sa faca? O spaima uriasa o apuca de gat… Simte din nou ca nu mai are aer… Se strange in ea! Noaptea s-a lasat peste statiune. Prin fereastra camerei se vad luminitele care se aprind una cate una. Este intuneric şi o tacere grea. Timpul se scurge in valuri uriase: ca ale unui ocean, fara calendar, fara nici o ordine. . . Cu propriul ritm, dupa propriile reguli. Si, vocea lui, nefiresc de limpede si de clara:

– Da, iubesc o alta femeie!
—-

Stau unul langa altul, aproape stransi cu disperare in dreptul singurei ferestre de la camera hotelului si sorb linistiti din berea rece… In aer pluteste o atmosfera intima, calda…. Ciudat! Nu exista ranchiuna, ura, poate doar o strangere de stomac, dar despre asta nu trebuie sa stie Adrian! Mai intai sa vada, sa se lamureasca. Se uita in mod ciudat, admirativ la el! Pentru ea conteaza enorm starea de limpede, adevarul. . . Intotdeauna ambiguitatile, jumatatile masura i-au taiat o aripa! Adevarul isi are avantajele lui enorme! Ustura(cum avea vorba bunica ei), doare, dar iti da convingerea ca esti viu, ca existi! (fragment Inca un pas)

Vorbeam despre concedii petrecute in doi, vacante in care ea , sotia (uneori si sotul) afla ca sotul (sotia) iubeste o alta femeie (barbat). Cum se percepe o astfel de situatie? Cum reactionam?

Smara, eroina cartii mele, afla un astfel de adevar si speriata, naucita incearca sa inteleaga mai intai. Afla pas cu pas ca de fapt il iubeste pe Adrian. Nu e manata de orgolii si mai ales nu uraste. Simte in permanenta ca iubeste. E ametita de suvoiul in care e tarata de evenimente si incearca din rasputeri sa nu se lase prada disperarii. Caci totul pare a se impotrivi iubirii ei.

Cum reactionam insa noi toti in astfel de situatii? Putem sa intelegem ce fel de femeie e eroina din Inca un pas? E cumva un personaj atipic?

Si fiindca vorbim de Smara, de roman si de situatia infatisata acolo in paralel cu cele din realitate, va invit si la un concurs. Premiul: un roman Inca un pas. Castigatorul va fi ales dintre cei ce comenteaza aceasta insemnare, aici , pe blog pana miercuri, iar anuntarea sa va avea loc joi, 20 martie.

Va astept cu drag si emotie opiniile si. . . hai sa vorbim !

Catia Maxim, Smara și prima vacanță în doi

Catia Maxim face încă un pas. Online, pe un blog care  se vrea special. De întâlnire și dialog. Un loc, unde să povestim pe teme care ne afectează viața, într-un mod sau altul.

Azi, vă invit să o cunoașteti pe Smara – eroina din romanul de debut: Încă un pas.

 “Smara are de  multe ori impresia că traiește evenimente stranii, fără contur precis. Aproape dureroasă senzația că trebuie să deseneze mereu, mereu, forma lor. Clipă de clipa, cu creionul în mână, trasează, reface, încearcă o imagine mai clară a evenimentelor prin care trece, pe care uneori le traiește, alteori le sare, le ocolește, căci propria spaima nu o lasă, nu-i permite  să le trăiască deplin și până la capăt. Are peste patruzeci de ani – zâmbește și se întreabăde ce femeilor le e frică de vârsta lor?-  și se simte bine. Se acceptă. Chiar dacă nu e cum și-ar dori. Cel puțin încearcă. În ultima vreme a evitat să mai priveasca înapoi, s-a tot ferit de  un demers pagubos și ostenitor.”

 M-aș bucura de un dialog : Vacanța în doi. Unde ați fost ultima oară în doi? Și ce amintire deosebită aveți? :))