Monthly Archives: December 2008

Calendar

A fost un început de martie al acestui an.  A fost o idee, pentru care îi mulţumesc Loredanei Pascal şi Adrianei Petrescu. Habar nu aveam ce e acela un blog , dar mai ales ce poate să facă el pentru mine, Catia Maxim. De fapt habar nu aveam ce o să fac eu  însămi. Nu eram foarte convinsă că voi continua să scriu.  Mă gândeam că romanul Încă un pas , apărut în 2007,  e doar aşa… un accident. O chestiune care  se întâmplă multora dintre noi.  Sincer: ştim bine că scrisul ademeneşte pe mulţi oameni. Nu toţi avem poveşti de spus? La puţin timp după apariţia acestui blog, a urmat lansarea celei de-a doua cărţi Clipe salvate. Abia după lansare am sesizat acea hotărâre de a continua să scriu. Mărturisesc că mi-a fost frică. Dar cum nu vroiam să mă invadeze o asemenea reptilă, mi-am limpezit privirea şi am devenit mai conştientă de  şansa mea. Căci aşa văd eu dorinţa de a scrie, de a deveni o scriitoare citită şi mai ales înţeleasă ( cu bunele şi relele): ca pe o şansă specială.  Simt că am dobândit o comoară  pe care vreau să o cercetez până în cele mai ascunse cotloane. E un soi de rămăşag pe care-l fac cu mine însămi: să merg până la capăt. Un prieten îmi spunea la un moment dat, glumind, dar câtă dreptate  avea: ” ai grijă! scrisul e  pentru tine  ca un orgasm…”  De fapt  e  o lumină strălucitoare printre luminile amestecate ale existenţei de zi cu zi.  Şi pentru ca totul să curgă lin a venit şi a treia carte Ghici pe cine iubesc eu , care va fi lansată în primăvara lui 2009. Iar zilele astea am început un alt roman. Sincer îmi doresc  să descopăr cele mai interesante locuri pe harta Catiei Maxim.  Iar aici, Pe canapeaua Catiei, să pot povesti tuturor prietenilor mei despre aceste întâmplări. Chiar şi celor care nu-mi sunt prieteni!  Acest blog îşi doreşte să construiască cu acele cuvinte care să ne apropie,  în ciuda tuturor diferenţelor. Şi pentru că suntem la sfârşitul anului, de fapt la un alt început, nu pot decât să vă mărturisesc bucuria imensă că sunt cu voi şi că vă pot transmite cele mai  sincere urări de sănătate şi să vă umpleţi de iubirea celor apropiaţi.  Dar mai ales  să vă bucuraţi de acea Lumină ce vine de acolo Sus!img_5449

SĂRBĂTORI FERICITE!


Advertisements

Inima casei…

Era micuţ-micuţ , când m-am mutat aici . De fapt au fost doi. Însă numai el a rezistat! Acum e înalt şi sigur că se va mai înălţa. Cândva, bunica mi-a spus o poveste legată de vorba că un copac ar fi sufletul casei. Sunt convinsă că e aşa! Acolo, la casa bunicei, aveam în grădina imensă un nuc. Avea peste o sută de ani. Îmi amintesc că de nenumărate ori am vorbit cu el. Copacul din curtea casei mele e deja mare. E un brad tuia. I-am pus şi lui hăinuţă de sărbătoare.

.

dsc00590 CRĂCIUN FERICIT!

Vorbele inimii

Avem cu toţii calendarele noastre: zile când se impun anume sublinieri, zile aurii, zile cenuşii. Şi mai sunt şi acele zile în care ne oprim din fuga noastră cu sau fără rost şi ne mai tragem puţin sufletul. Nu mai e nevoie să insist asupra ideii că sfârşitul şi începutul unui an au încrustări diferite de la om la om. Pentru mine anul calendaristic are trei momente decisive: naşterea, moartea şi învierea. Şi pentru că sufletul meu a fost mântuit de taina botezului, am învăţat în timp că toleranţa e singura mea modalitate de a înţelege, de a accepta , de a nu blama. Creştinismul meu în măsura în care am reuşit să pricep acest termen, se raportează la conceptul de toleranţă, hrănit şi el de la singura sursă de lumină a fiinţei umane: IUBIREA! Sigur că pot înţelege şi accepta şi alte manifestări, chiar dacă la un moment dat consider că nu mă regăsesc în ele. Dar liberi fiind, putem alege. Pentru a putea însă alege, e necesar să cunoaştem. Şi ca să cunoaştem trebuie să mergem pe calea adevărului, în măsura în care acesta ni se revelează. E complicat acest demers , dar avem fiecare un Înger (indiferent de apelativele pe care le poate avea pentru unii sau alţii) şi el ne spune ” Da” sau ” NU”. Şi pentru că azi e o zi în care pentru noi, creştinii, ceva se pregăteşte , simt acea stare de linişte care mă face să am încredere în mine şi în ziua de mâine. Iar gândul că peste puţin timp vom simţi bucuria Naşterii lui Isus, mă face să sper că încă mai avem loc cu toţii sub soare, indiferent de cât de diferiţi suntem unii de alţii. Simt că abia acum, la acest soi de maturitate la care mă aflu, a venit momentul la care să spun simplu, natural, acele cuvinte care de fapt mă definesc: Isus e reperul fundamental. E rădăcina din care pornesc viaţa şi înţelegerea mea. Nu e o dogmă. E prietenul meu cel mai fidel şi mă cutremur de sfială la gândul că mă acceptă, mă tolerează şi de cele mai multe ori mă lasă să mă conving singură, pe pielea mea de ceea ce eu însămi am nevoie. E copleşitoare senzaţia de prezenţă permanentă a acestui izvor nesecat de Iubire pentru noi toţi. Şi chiar nu mai contează ( cel puţin în cazul meu) poveştile care se tot spun pe seama lui. Le ascult şi eu , fără să-mi astup urechile, încerc să le pricep şi apoi cu zâmbetul pe buze mă uit din nou la EL şi-i simt căldura cu care mă învăluie. Şi dacă simt că în dialogul meu cu El nu mai e nevoie de alţi tălmăcitori , e şi pentru că la un moment dat i-am citit vorbele scrise pe o filă din sufletul meu:” Nu-ţi fie frică! Mergi pe calea cunoaşterii atât cât poţi! O să greşeşti de multe ori cu siguranţă! O să cazi, o să te ridici! Ascultă şi ia aminte la tot ce e în jurul tău! Dacă nu înţelegi , întreabă! Dacă nu ai răspunsuri, aşteaptă! Un singur lucru îţi cer: să nu urăşti! Iubeşte cu toată fiinţa ta şi eu voi fi alături de tine! Nu mă alunga , căci strălucirile sunt efemere. Dar mai ales gândeşte-te cât de liber poţi vorbi cu mine… Şi ştii de ce? Pentru că eu sunt IUBIRE… Eu nu strâng lumea într-o dogmă rece, rigidă şi ameninţătoare. Eu îţi ofer LIBERTATEA!
Mâine vom simţi sper cât mai mulţi dintre noi, bucuria naşterii lui. Speranţa că noi, oamenii, vom înţelege ce înseamnă să murim şi să ne naştem… Deşi de multe ori în viaţa asta efemeră, ni se întâmplă toate astea ! Mâine vom simţi bucuria infinită a NAŞTERII.

SĂRBĂTORI FERICITE!

Să fiţi, iubiţi!




Rugăciune

Ştiu! Mi se întâmplă deseori să greşesc! Ceva a rămas neschimbat în personalitatea mea … Pare că acea fetiţă de odinioară se ascunde mereu după câte o uşă şi când nu sunt suficient de atentă o zbugheşte mânată de o teribilă curiozitate. Ştii şi tu acest lucru! Dar tot la fel de bine ştii că nu e vorba de o curiozitate sterilă, ci mai degrabă o nevoie umană de …certitudini. Te uiţi mustrător la mine! Eşti trist… Da, uite şi eu sunt la fel! Zilele astea m-am tot gândit! Te-am simţit lângă mine şi parcă îţi ghiceam întrebarea arsă de vorbele nerostite. Şi totuşi te-am auzit: ” Oare ce să mai fac ca să te conving că Eu sunt singurul în măsură să te alin? Eu sunt armonia…Tu nu ai nevoie decât de mine şi vei zâmbi liniştită. Şi dacă tot vrei să cauţi ceva, atunci caută numai în tine! Acolo sunt răspunsurile.” Mă uit la TINE şi văd că încă mă priveşti! Hai, nu mai fii trist! Ştii bine că te iubesc! Sigur că nu e suficient! Dar iti spun un mare secret: fetiţa de altădată nu mai există. Am alungat-o! Se impunea! Ei da, acum pot să mă uit la TINE şi să rostesc simplu: DOAMNE, DUMNEZEULE, CE BINE CA ESTI!

Edit today: Am încercat să-mi amintesc visul din noaptea care abia a trecut. Am strâns pleoapele , dar imaginile erau disparate. Oftând uşor am deschis ochii şi cine credeţi că era alături de patul meu? Fetiţa de altădată! Stătea cu picioarele încrucişate pe bucata de covor de lângă pat şi privirea îi era parcă înfiptă  în textura covorului. M-am sculat şi i-am ridicat delicat bărbia către mine. Vroiam să o privesc în ochi. S-a uitat la mine şi m-am cutremurat. Nu am fost în stare să scot un cuvânt. Am luat-o de mână şi am intrat împreună în bucătărie. I-am încălzit puţin lapte, iar eu mi-am făcut o cafea. Apoi am trimis-o în lumea ei, nu înainte de a-i spune că lumea de AFARĂ nu e bună pentru ea. Şi că cel mai bine pentru ea e acolo, în lumea ei de basm. I-am mai spus că îi preţuiesc libertatea, dar nu mai pot risca să o las afară. În fond ea operează cu alte realităţi. Nu ştiu dacă a înţeles corect ce i-am zis, dar după ce şi-a băut ultimul strop de lapte , s-a uitat la mine , mi-a zâmbit şi a zbughit-o pe uşa pe care apoi am închis-o. Am rămas cu ceaşca de cafea în faţă şi m-am uitat la fila de calendar. 23 decembrie , o floare galbenă şi următoarea însemnare: Există şi o parte bună în orice se întâmplă; la fel şi în orice persoană. Străduieşte-te să o găseşti şi viaţa ţi se va părea mai frumoasă.
Am respirat adânc şi m-am ridicat de la masă. Am privit soarele şi am ştiut că nu voi mai căuta decât în ape limpezi. E o metaforă , dar o putem descifra şi astfel vom reuşi să nu  mai facem prea multe rele.  Să ne  iubim fără să  ne fie teamă de propria noastră libertate. De fapt LIBERTATEA NU E O HIMERĂ! Ne-a fost dăruită cu iubire de însuşi Dumnezeu!

O zi minunată!

Mic elogiu al blandeţii

stphane-audeguy-mic-elogiu-al-blandetii-mic-tratat-pentru-deliciul-intelectualilor-poza-t-p-n-2-1349Profesor de istoria artelor şi cinematografie la un liceu din Hauts-de-Seine(Paris), Stéphane Audeguy este un autor căruia i s-au acordat mai multe premii pentru cărţile sale.
Mic elogiu al blândeţii(editura Nemira, 2008) tratează câteva aspecte esenţiale ale noţiunii de blândeţe.

Autorul îşi intitulează cartea mic tratat prentru deliciul intelectualilor. Scrisă cu simplitate, dar pontos, cu un umor implicit, într-un stil pe care l-aş numi subtil nuanţat, specific francezului cent pour cent. Blândeţea e explicată în mai multe contexte, într-o înlănţuire de registre ce se întrepătrund în complexitatea existenţei umane: literatură, muzică, economie, istorie etc. Amintesc câteva…

Pornografia blândeţii
Pornografi ai blândeţii sunt cei care servesc tuturor alienaţilor iluzia că vor putea trăi blândeţea, fără a se supune ei înşişi unui act de violenţă, în momentul în care s-ar desprinde din alienare.

Termenul pur apare ca un cuvânt în care nimeni n-ar trebui să aibă încredere, deşi se bucură de credit. Viaţa compune. Purii autentici se sinucid de tineri. E o perfecţiune, dar e lipsită de sens… Artiştii care cochetează cu puritatea sunt sterili. Eroarea provine din confuzia ce se face între compromis şi compromiteri.

Extrem de interesantă mi s-a părut explicaţia referitoare la realismul literaturii. Se consideră a fi o prejudecată- eu aş numi-o viclenie pur şi simplu- faptul că o operă e mai valoroasă cu cât ea reflectă mai intens latura sordidă a existenţei umane, lăsând la o parte partea sănătoasă a omului, de fapt însăşi creativitatea cu care a fost înzestrat.

Apropierea dintre tehnica scatului- modularea sunetelor pentru a înlocui cuvintele unui cântec– şi jazz m-a făcut să înţeleg mai bine unul din motivele pentru care iubesc atât de mult jazzul.

Pertinentă şi de bun-simţ mi se pare argumentaţia referitoare la Sexe. Unii artişti, din dorinţa de a ieşi în faţă, expun lucrări ce invită la reflecţie. Autorul nu are încredere în asemenea lucrări şi explică şi de ce: ia ca exemplu un artist care a expus fotografia unui sex masculin în erecţie şi a intitulat-o Originea războiului. O nuanţă feministă nu scapă neobservată: natura feminină ar fi “bună şi blândă”, iar masculinul “rău, deloc drăguţ, mârşav”. O asemenea “alegorie” trimite însă la “blândeţea” respectivei imagini iar, instinctiv, gândul percepe senzaţia de catifelat la pipăit, iar  autorul conchide surâzând- îmi imaginez- oferind cititorului sinonimul cuvântului testicule, cărora în Evul Mediu li se spuneau doulcettes.
Iată doar câteva exemple dintr-un tratat al blândeţii ce relaxează spiritul, oferindu-i posibilitatea de a specula constructiv la nesfârşit, de fapt de a crea.
Stéphane Audeguy, autor interesant şi proaspăt, oferă cititorului câteva perspective lipsite de dogme şi prejudecăţi.


Epistolă către îngerul meu sau despre prietenie

Dragul meu Înger,

Ştiu că nu eşti supărat pe mine, chiar dacă eu nu ţi-am scris până acum. Ştii foarte bine că te port mereu cu mine şi,  când avem timp,  stăm de vorbă. Îmi amintesc că ,odată mai demult, ai fost puţin supărat pe mine şi de atunci eu nu mai fac nimic de capul meu, fără să te consult şi pe tine. M-ai convins că dorul meu de libertate trebuie asumat şi mai ales armonizat cu nevoile celor din jur. Ce grea a fost lecţia asta! Acum îţi scriu, ca să îţi mulţumesc încă o dată, pentru că zilele astea ai fost alături de mine şi de o foarte bună prietenă care se află în spital. Aseară mi-ai şoptit că ai zburat la îngerul ei, acolo , la spital şi l-ai scuturat puţin de umeri … Era speriat, săracul! Năzdrăvan cum te ştiu, ai reuşit totuşi să-i dai şi tu puţină speranţă şi atunci, Îngerul prietenei mele s-a ridicat şi a alungat mai uşor spaimele care-l năpădiseră şi pe el. Aseară vocea prietenei mele era veselă şi ea se simţea mult mai bine. Tu erai la fel de bucuros şi mi-ai şoptit ştrengar la ureche: ” Să vezi că în câteva zile va ieşi din spital. M-am împrietenit la cataramă” – de unde oi fi învăţat tu să vorbeşţi aşa?- ” cu îngerul prietenei tale şi acum e la fel de zglobiu ca mine . Mi-a promis că va ieşi cu Daniela din spital şi ea se va bucura de dragostea minunatei ei familii şi împreună vor petrece sărbători cu adevărat luminate.” Pentru o astfel de veste nu pot decât să îţi spun că sunt …ei, da… fericită! Sper să te conving să nu te depărtezi niciodată de lângă mine şi să îmi laşi veşnic surâsul pe buze. Mai ales , atunci când e greu!

O zi minunată!

Catia

PS : Paşi spre îngerii noştri




Parfumul aventurii

***
A
VENTURÁ
, aventurez, vb. I. Refl. A întreprinde o acţiune riscantă, primejdioasă. – Din fr. aventurer.

Definiţia unanim acceptată de majoritatea dicţionarelor ne oferă o palidă imagine a conţinutului de semnificaţii ale cuvântului ales. Fiecare avem o atitudine faţă de cuvinte. Le cunoaştem înţelesul, pe unele le iubim, pe altele le dispreţuim. Fie le folosim, ostentativ, fie le şoptim când nu ne aude nimeni etc. Mă gândesc la un Dicţionar al Catiei. Încep cu prima literă a alfabetului din primul cuvânt a cărui definiţie am postat-o la început. O definiţie însă nu are calitatea de a acoperi harta cuvântului. Mai bine vă “spun ” o poveste.  A fost odată, pe când nu ştiam ce înseamnă cuvântul. Nici nu eram în stare să-l rostesc, deși îi simţeam parfumul. Îl respiram. Cum mai târziu, adulta a început să iubească constant parfumul Channel 5. Mă atrăgea, în chip irezistibil. Mai târziu am apărut probleme… Un pic înciudată, că din jur îl dispreţuiau sau în cel mai bun caz îi acordau cote de risc și de primejdie. Îl ocoleau. Multă vreme n-am priceput de ce ai mei nu acceptau înțelesurile mele, căci îl apreciam cuminte…. Străbăteam ţinuturi mirifice sau cărări din pădure. Cui nu-i place pădurea? Cine nu a gustat liniştea plină de vorbe dintre copaci? Sau cine nu a simţit fiorul luminii magice dintre frunze? Și cine nu a simţit mirosul cărării pustii? Cui nu i-a  fost un pic teamă de jocul de lumini şi umbre? Cine n-a exersat teama?  Pentru mine au consituit imboldul spre aventură. Aliată fidelă a fost curiozitatea. Cu cât simţeam că educaţia- şcoala, familia, societatea- încercau să mă înghesuie în tipare, cu atât creştea dorul de aventură. Un dor pe care nu mi l-am liniștit niciodată, de vreme ce viaţa mea a fost aventură. Norocul însă nu m-a părăsit iar, ce s-ar fi putut transforma în primejdie şi risc, a devenit un liant. În timp, am învăţat să construiesc aventuros….Recunosc.  Atrasă de magia necunoscutului, de frumuseţe, de poezie, de opţiune, de nevoia de a cunoaşte. Pe un drum străbătut în mine pentru mine. Teamă și risc asumate… Căci se pot întâmpla şi chestiuni neplăcute. Când începe aventura? Din clipa în care riscurile sunt asumate. Conştient. Altminteri, nu are haz. Asumată, ca un sport periculos pentru unii, vital pentru alţii. Ce este totuși aventura? Oxigen. Aerul proaspăt de dimineaţă. Așa cum bunica mă învăța ca în fiecare dimineață să las așternutul la aerisit și o vreme fereastra deschisă.