Monthly Archives: July 2017

Un răspuns

Anumite întrebări primesc, uneori,  răspunsuri la intervale mai lungi sau mai scurte. Nimic nou sub soare. Ni se întâmplă! De câte ori, în miezul unei discuții, nu v-ați surprins formulând un răspuns la o mai veche întrebare la care, chiar dacă ați avut replică, abia după o vreme simțeați că s-a copt un răspuns. Într-o astfel de cheie mi-ar fi drag să deslușiți esența a ce voi scrie aici.

De când am început să scriu mi s-a pus întrebarea:“ Ce te-a determinat să te apuci de scris?“  De fiecare dată, răspunsul a fost parțial, generat de starea sau conjunctura momentului. Cum a început să mă frământe întrebarea, am tânjit, la rândul meu, după un răspuns cuprinzător. Așa se face că, zilele trecute, vorbeam cu poeta Clara Mărgineanu și m-am auzit spunându-i:

Vine vremea, când ne stabilim priorități. Simplu. Motivați și hotărâți. S-a întâmplat și n-am avut nicio spaimă față de incertele perspective financiare ale viitorului. Nu mi-a mai păsat. O astfel de atitudine se contura, după ce ani buni, modelul meu îl constituise un melanj armonios între performanțe profesionale și financiare (atât cât permitea spațiul autohton). Timp de aproape treizeci de ani am experimentat modelul amintit, cu seninătate și încredere, în diverse domenii de activitate, de fiecare dată, luând-o de la zero în aceeași abordare constructivă. Pas cu pas, etapă cu etapă, s-au derulat proiecții slow motion ale unor construcții bine finisate, căci vocația de constructor a reprezentat întotdeauna lozul câștigător. De exemplu, anii petrecuți la catedră, chiar și în desfășurarea lor absurdă și nebunească, impusă de regimul totalitar comunist, m-au împins să evadez cu elevii mei într-o lume diferită de cea bolșevică, o lume cu repere sigure și demne după care tânjeam. În acel univers visat și dorit, mă străduiam să-i ghidez pe adolescenții acelor vremuri. Când am simțit că nu le mai puteam fi de folos, deoarece schilodirea sufletului românesc se desăvârșea, m-am oprit. Am luat-o de la alt capăt: am intrat prin concurs în sistemul editorial al anilor  80’. Corectura iar, mai târziu, redactarea unor cărți pentru copii m-au adus însă mai aproape  de chipul hâd al cenzurii comuniste, căreia un umor ales și demn îi putea veni de hac, amorțindu-i cumva vigilența lemnoasă. A urmat uriașa stupoare provocată de implementarea în cultura anilor ’90 a unei “originale” democrații de budoar care m-a împins spre alt PUNCT, chiar dacă parcursul editorial fusese presărat cu proiecte utile, duse la bun sfârșit. Dintotdeauna demisia demnă, înaintată la timp, a constituit măsura potrivită de igienă morală. După, s-a prefigurat provocarea unei posibile lumi concurențiale, bazată pe libera inițiativă: am demarat un proiect de afaceri, generat de o idee novatoare în spațiul românesc, dovedită, ulterior, necesară și de succes. Istorie. După câțiva ani dinamici, plini de speranță, am constatat că sistemul mă țintuiește din nou, obligându-mă să bat pasul pe loc și nu numai. De aceea, clipa providențiala, în care am decis să nu mai fac parte din nicio echipă, să nu mai am niciun șef, să rămân cu mine însămi în fața paginii word, se dovedește și azi, după zece ani de scris, o gură permanentă de oxigen ce restabilește firescul și normalitatea, fie chiar și numai între copertele unor cărți. Scrisul, printre multe altele, reprezintă o forță capabilă să stabilească punți între oameni. Grație cărților avem posibilitatea de a cerceta trecutul și de a pricepe prezentul, astfel încât să putem construi viitorul, oricum s-ar numi el. Prin urmare, fără a ne încărca bagajul pe care-l purtăm, Sisifi mai senini sau mai triști, să admitem că, oricât de mic e rolul pe care-l interpretăm, se cuvine să lăsăm în urmă o scenă curată. Îmbietoare. Restul, deja știm: orgoliu și deșertăciune.                                             

                                                                                                                   CM   

                                                                                                           30 iulie, 2017

[24- 30 noiembrie, 2003]
O imagine din altă viață… :))
    

 

 

 

Advertisements

Încă o clipă salvată

Grație poetei și jurnalistei de cultură CLARA MĂRGINEANU.

http://ultima-ora.ro/catia-maxim-prin-scris-se-pot-construi-punti-durabile-intre-oameni-si-timpuri/

Mulțumesc!