Prin Durres

Chiar dacă toamna se află la ultima suflare, încă e plăcut de stat afară, aproape de adierea mării. Văzute sau numai ghicite, mulțimi de tufișuri urmate de păduri de stejar, fag și pin vestesc sunete de viețuitoare și păsări. Dar și un regal de vulturi și șoimi familiari ținutului. Mai presus de toate, o seară petrecută aproape de munte și mare răscolește și tulbură prin cântul de pescăruș trufaș, răpus de iubire .
– Dragă prietene, veneam spre voi și mi-a ieșit în cale o ceată de țigani de vârste și culori amestecate. Însuflețiți de viață și voie-bună. Mi s-a oprit răsuflarea. O pirandă mlădioasă și ochioasă s-a desprins din grup, s-a pironit în fața mea și, încet, și-a scos ghiocul ce-l avea la brâu…
Ismail, zâmbește. Rostește în albaneză:
– Miresme, arome. Diverse, variate, amestecate. Alchimie, magie. Rumelia. Ținutul meu, al tău, al turcului, al țiganului, al grecului. Musulmani, creștini. De toate felurile. O Rumelie misterioasă și magică. Din păcate, prea firav cunoscută de Occident. Da’, mai bine să luați loc, tu și huzmichiarul tău, ca să-nchinăm un pahar de bun-venit în casa asta.

– fragment din romanul “Îngerii din Moscopole. Povești îngemănate” în curs de apariție

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.