La un pas de final

Prin urmare, toamna asta m-a aflat singură cuc în casa din Grinzing, devenită mare și pustie. Nu știu de ce oare n-am schimbat-o cu alta mai mică, potrivită cu nevoile mele de-acum. Uneori, mă bănuiesc de un exces de optimism, mai ales diminețile scăldate de raze ce licăresc și se tachinează, trasând dungi sau fâșii întrerupte, apoi strălucesc pe perdeaua de tul de culoarea cristalului moale cu broderii de catifea ale căror carnații de fildeș încântă privirea. În culcușul meu azuriu-celest, cu fir de mătase urzit la război, la vremea când încă mai locuiam la Moscopole, preț de o clipă salvată, visez și mai sper. În acea clipă, chipul lui Costa mi se alătură pe perna de mătase azurie. Exact când pleoapele  întredeschise, dincolo de tremurul fin de gene, îmi îngăduie un coridor îngust cât o strâmtoare, pe unde iluzia unui obraz atât de drag se strecoară ca să-mi mistuie sufletul. Cât să-i stârnească voința de a renaște pentru o nouă zi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.