“Convorbiri cu Mircea Daneliuc” de Alexandru Petria, un îndreptar de morală

Pentru veleitari, preadoritori să sară pârleazul numai în ogrăzi sclipitoare, decorate cu swarovski confundate- de o medie cam anemică spiritual- cu diamante, formularea din titlu  poate fi desuetă și prea puțin vandabilă. Mi-o asum. Căci, după ce am lecturat “Convorbiri cu Mircea Daneliuc” de Alexandru Petria, am  avut certitudinea unui onest și savuros parcurs( două sute de pagini), spre repere ale verticalității umane și artistice, indiferent de vremuri și decidenți politici și politruci culturali. În ordinea deloc aleatorie.

Convorbirile scriitorului Alexandru Petria cu regizorul/scriitor Mircea Daneliuc pot fi analizate și receptate din mai multe perspective. Personal, am optat pentru formularea din titlu, pentru că la morală simt că stăm RĂU. Apropo și de oful peren al “stimabilului” conațional, Trahanache. Lectura “Convorbiri cu Mircea Daneliuc”, recentă apariție editorială Adenium, lansată la Gaudeamus 2013, oferă cititorului un subtil rendez-vous  cu doi protagoniști care dovedesc ascuțime a minții, umor, abilități și finețuri de chirurgi, amândoi excelenți piloți, relaxați totuși într-un periplu bărbătesc printre timpuri și oameni. Scriitorul(poet și prozator) bistrițean, Alexandru Petria întreabă, comentează, uneori povestește și despre sine, iar regizorul/prozator Mircea Daneliuc răspunde cum și dacă vrea, cu o politețe însă și un respect exemplare. Lectura m-a stârnit, dincolo de profitul documentar, să comit un exercițiu de imaginație(vizuală), în timpul căruia i-am privit pe protagoniști, așezați, de o parte și alta a mesei, face to face. Alexandru Petria, satisfăcut de țigară, Mircea Daneliuc, de o cafea tare și aburindă, scrutându-și interlocutorul, înainte de a-i răspunde, fie apăsat, fie pontos. O carte cu întrebări și răspunsuri rotunde cât o viață, despre vremuri, oameni, filme și cărți. Nu  rezum și nu dezvălui întrebările lui Alexandru Petria sau răspunsurile lui Mircea Daneliuc, deoarece aș comite o greșeală susceptibilă de manipulare. Cel mai sănătos, cum adesea se spune, m-aș bucura- prietenii știu că nu stric orzul pe gâște- dacă veți citi cartea. Apoi, nu mai am nici o îndoială că veți judeca singuri… Nu vă veți plictisi și nu veți regreta că ați rupt o felie subțire din timpul vostru și ați dăruit-o unui scriitor bistrițean care încă mai speră și unui regizor/scriitor atât de… special. Ambii de toată isprava! Iar cartea ar tresări de plăcere după lectura Cititorului care îi respectă și-i iubește pe scriitori. În felul lui special! Care lipsește din simțurile și instinctele instituțiilor bugetare, numite culturale și fără obiect al muncii. Ca să-l parafrazez un pic pe Domnul Mircea Daneliuc.

N-aș încheia fără a spune că lectura“Convorbiri cu Mircea Daneliuc” de Alexandru Petria mi-a prilejuit și bucuria unor mai vechi gânduri pentru care nu aveam vorbele potrivite, tatonate totuși de când mă străduiesc și eu să învăț a scrie: ” … cinematograful e un fel narativ aparte; în general, orice se poate povesti, și o catedrală, și făcătoarele de baie a lui Seurat, mă tem că și Mondrian. Totul răspunde unei apăsări atavice a omului  de a asculta relatări… Numai că filmul are ceva foarte special, trebuie să te deștepte cineva ca să vezi acest lucru. Deși vine din literatură, și literatura îi datorează destul, mutual, încât nu există scriitor mare care să nu ascundă un cineast, chiar nemanifestat, dar și invers. Deci, literați, cinematizați-vă. Sau filmați-vă cu telefonul.”
(pag. 15)