Ghici pe cine iubesc eu? se vrea relansată

Şi cărţile îşi au destinul lor. Unele au şansa să plece în cât mai multe locuri, altele se împiedică în pragul casei… Voi scrie poate , pe viitor,despre lungul drum al cărţii către cititor. Nu neapărat din raftul librăriei, cât mai ales cum ar trebui ea, cartea, pierdută printre  alte mii de titluri, să-i atragă atenţia lui, cititorului. Personal mă consider norocoasă şi chiar dacă paşii sunt mici, ceva se întâmplă totuşi. Sunt câteva librării în care romanul Ghici pe cine iubesc eu? s-a epuizat, deşi Catia Maxim nu e un autor  cunoscut. Prin urmare mi s-a propus să -l relansez. Evenimentul va avea loc joi, 30 iulie, 2009, ora 17, la librăria 95 Academiei , Calea Victoriei, nr.12 a, sector 1. Vă aştept cu mare drag pe toţi cei care doriţi să participaţi la un eveniment de suflet, să schimbăm câteva vorbe  şi, de ce nu şi despre ce anume ar trebui să mai facă un autor pentru cărţile lui?

Picture 3

Să fiţi iubiţi!

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.