A fost un început de martie al acestui an. A fost o idee, pentru care îi mulţumesc Loredanei Pascal şi Adrianei Petrescu. Habar nu aveam ce e acela un blog , dar mai ales ce poate să facă el pentru mine, Catia Maxim. De fapt habar nu aveam ce o să fac eu însămi. Nu eram foarte convinsă că voi continua să scriu. Mă gândeam că romanul Încă un pas , apărut în 2007, e doar aşa… un accident. O chestiune care se întâmplă multora dintre noi. Sincer: ştim bine că scrisul ademeneşte pe mulţi oameni. Nu toţi avem poveşti de spus? La puţin timp după apariţia acestui blog, a urmat lansarea celei de-a doua cărţi Clipe salvate. Abia după lansare am sesizat acea hotărâre de a continua să scriu. Mărturisesc că mi-a fost frică. Dar cum nu vroiam să mă invadeze o asemenea reptilă, mi-am limpezit privirea şi am devenit mai conştientă de şansa mea. Căci aşa văd eu dorinţa de a scrie, de a deveni o scriitoare citită şi mai ales înţeleasă ( cu bunele şi relele): ca pe o şansă specială. Simt că am dobândit o comoară pe care vreau să o cercetez până în cele mai ascunse cotloane. E un soi de rămăşag pe care-l fac cu mine însămi: să merg până la capăt. Un prieten îmi spunea la un moment dat, glumind, dar câtă dreptate avea: ” ai grijă! scrisul e pentru tine ca un orgasm…” De fapt e o lumină strălucitoare printre luminile amestecate ale existenţei de zi cu zi. Şi pentru ca totul să curgă lin a venit şi a treia carte Ghici pe cine iubesc eu , care va fi lansată în primăvara lui 2009. Iar zilele astea am început un alt roman. Sincer îmi doresc să descopăr cele mai interesante locuri pe harta Catiei Maxim. Iar aici, Pe canapeaua Catiei, să pot povesti tuturor prietenilor mei despre aceste întâmplări. Chiar şi celor care nu-mi sunt prieteni! Acest blog îşi doreşte să construiască cu acele cuvinte care să ne apropie, în ciuda tuturor diferenţelor. Şi pentru că suntem la sfârşitul anului, de fapt la un alt început, nu pot decât să vă mărturisesc bucuria imensă că sunt cu voi şi că vă pot transmite cele mai sincere urări de sănătate şi să vă umpleţi de iubirea celor apropiaţi. Dar mai ales să vă bucuraţi de acea Lumină ce vine de acolo Sus!
SĂRBĂTORI FERICITE!
Pe canapeaua Catiei 
Ma bucur atat de mult, draga Catia, ca te-am descoperit, asa cum esti sau de fapt, mai bine zis, cum te percep si inteleg eu din tot ceea ce am citit. Din punctul meu de vedere te-am descoperit minunata si deosebita, cu un stil inconfundabil si admirabil. Scrii cu mult curaj si abordezi subiectele pe cat de transparent, pe atat de delicat.Sincer, am citit pana acum, stii bine, “Inca un pas” si parerea mea despre carte a fost putin impartasita pe blogul meu. Astept “Clipe salvate” si cu siguranta, dupa ce o voi citi, imi voi exprima starea creata de magia scrisului tau. Ceea ce vreau sa-ti mai spun e ca, “Inca un pas” a fost citita de inca 5 persoane dragi mie si care, deasemeanea, si-au exprimat admiratia pentru felul in care scrii.
Ma bucur ca am ocazia sa citesc pe canapeaua Catiei.
Liana, cuvintele tale ma obliga si ma emotioneaza! Imi dau oxigenul de care am nevoie,fara a ma umfla prea tare in plamani.E respiratia normala,dar vitala a continuitatii a ceea ce am inceput.Si chiar daca e tare complicat sa fac sa ajunga la cititori cartile mele,nu voi dispera.Stii cum am reusit pana acum? Au citit intai prietenii si apoi ei au recomandat la alti prieteni si tot asa… Orice semnal bun sau rau imi mai descopera o bucata de drum.
Iti urez un sfarsit de an linistit,alaturi de Ralu si de cei dragi tie,iar cand vii pe aici, da-mi de stire. Ar fi frumos sa bem un ceai sau o cafea impreuna. Sa fii, iubita!
Un An Nou cu realizari in liniste si impacare, cu tine insati si cu ceilalti! Sa ai un drum neted cu o priveliste minunata in toate calatoriile tale, oricare ar fi ele, inauntrul tau sau aiurea, in univers!
Sunt fericita ca ne-am cunoscut si ca pot citi despre tine aici, chiar daca nu intotdeauna pot scrie si eu … Te asigur ca sunt aici aproape zilnic si ca ma simt intotdeauna bine pe “canapeaua” ta.
Multe ganduri bune!
LA MULTI ANI!
Ieri ma gandeam la tine,Adina. Am intrebat-o si pe Mihaela ce mai stie despre tine. Faptul ca ne-am cunoscut nu e fara rost. Dialogul cu tine deseneaza un peisaj de la belle epoque. Sunt rare fiintele care se mai pastreaza ele insele intr-o lume care ne vrea pe toti aliniati la …”valorile” prezente. Faptul ca mai sunt fiinte ca tine care privesc cu un ochi atent acolo,inauntru,imi da speranta ca inca mai e posibil ca cei care-si imagineaza ca ne pot manipula sa nu aiba posibilitatea sa ne lipeasca pe frunte eticheta EXPIRAT.Si daca tu poti ramane in sfera acelor valori despre care deja ai scris cate ceva aici, Pe canapeaua Catiei, eu nu pot decat sa fiu bucuroasa ca te-am cunoscut.
Iti urez un sfarsit de an impregnat cu parfumul unui inceput promitator. Iar FEMEIA Adina sa aiba zilnic acele confirmari care sa o faca sa spuna “Ce bine e sa fii femeie!”.LA MULTI ANI!
La multi ani, draga Catia, si un 2009 cu multe cuvinte care sa apropie!
Sa fii, iubita! La multi ani!
“Acest blog îşi doreşte să construiască cu acele cuvinte care să ne apropie, în ciuda tuturor diferenţelor.” Bine zis, draga Catia !
Îţi mulţumesc pentru trecerile tale constante!