Ieri am fost martora unui eveniment : căsătoria unor prieteni. Pe ea, pe Luminiţa, o cunosc de ani buni. În urmă cu o lună, m-a sunat şi mi-a spus:” Te vreau alături de mine în biserică. M-am hotărât: mă mărit!” Am acceptat cu drag şi a fost un eveniment special. O nuntă la care s-a râs mult şi care nu a respectat câtuşi de puţin desfăşurările clasice. Şi , pentru că nimic nu e întâmplător, am întâlnit oameni care citiseră cărţile mele. Luminiţa le recomandase. Am vibrat de emoţie alături de corul catedralei Sfântul Dumitru şi am căutat noi înţelesuri la slujba propriu-zisă, susţinută de patru preoţi. Pentru Luminiţa şi Cristi: casă de piatră sau în orice caz dintr-un material rezistent!
Lumânările care au ars alături de noi în catedrala Sfântul Dumitru.
Şi cum e sâmbătă, nu mă lasă inima să nu vă rog să urmăriţi acest film. Poate vă mai descreţeşte puţin frunţile. Guillaume şi Olivia au cinci ani si se iubesc… Lui îi place de ea , pentru că ea îl găseşte foarte frumos. Sunt adorabil de …maturi!
Sunt versuri pe care le-am citat la rândul meu din cartea doamnei Sanda Niţescu , Cafe, apărută la editura Cartea Românească. O microtipologie a cafenelelor pariziene , după cum se arată în însuşi titlul cărţii.
Sigur că fiecare lectură constituie o bucurie , dar dincolo de plăcerea lecturii e şi acea cantitate informaţională de care avem , cu toţii, atâta nevoie. Despre Sanda Niţescu vă voi spune doar atât: e o Artistă care pictează imagini şi cuvinte. Pictează şi scrie. Scrie cu acea experienţă pe care o capeţi atunci când studiezi atent chipuri, gesturi, locuri, când analizezi parfumuri … Trăieşte de ani mulţi la Paris. Cunoaşte diferenţa dintre flaneur( termen apărut prin sec. XIX şi pus in lumină de Walter Benjamin în Parisul sec.XIX) şi badaud ( termen explicat de Victor Fournel). Flaneur e acel călător ,stăpân pe sine, în timp ce badaud e absorbit de lumea înconjurătoare, emoţionat de gesturile ei spontane şi naturale. După cum vă imaginaţi ,acele locuri unde se bea cafeaua la Paris, sunt pictate de artistă cu abilitatea celei care locuieşte de ani buni la Paris. Parfumul unei lumi apuse ,la care unii dintre noi încă mai aspiră, o prezentare simplă, nesofisticată , ne aduc sub ochi cele mai cunoscute locuri unde se bea cafeaua. Celor care iubesc această licoare le va face plăcere , cu siguranţă, să descopere o adevărată filozofie şi mai ales poveştile care se ţes la adăpostul parfumului de cafea. Până la urmă, cafeaua e un pretext genial al artistei de a picta fizionomii, de a desena , de a asculta frânturi de conversaţii şi de a şi le nota într-o agendă ca un detectiv. La Paris se bea cafea în acele locuri pe care unii le-au văzut în filme, alţii au citit despre ele şi alţii le-au vizitat , iar din când în când amintirea lor creează un nou imbold de a le mai vizita… Toujours et toujours! În aceste locuri se bea: deca (cafea fără cofeină), deca -noisette(cafea fără cofeină în care se pune un strop de lapte), cafe (cafea neagră espresso), deca -allonge( ceaşcă mare de cafea fără cofeină, diluată), double-express(cafea neagră espresso dublă), cappucino(cafea cu lapte sub presiune presărată cu cacao). Mai aflăm că locuitorii cartierului Saint-Germain-des- Pres dau acea atmosferă germanopratină. Sunt descrise acele locuri de cartier, întreţinute de marocani, cu o atmosferă specifică şi locurile devenite legendă, istorie. Amintesc LES DEUX MAGOTS
Sau Le Cafe de Fleur…
Şi pentru că suntem în Saint -Germain -des -Pres şi pentru că doamna Sanda Niţescu a amintit de celebra librărie La Hune, ocazie cu care l-a citat pe Blaise Cendrars, nu cred că strică să urmărim şi acest filmuleţ , existent pe mult folositul youtube.
Iar eu vă urez să degustaţi o cafea specială în oricare din aceste locuri şi dacă nu e posibil să ajungeţi prea curând pe acolo , chiar şi o cafea făcută cu pasiune acasă îşi are strălucirea ei.
A fost o zi din-aia sau din alea : de dăm cu stangu-n dreptul si tot nouă ne sare ţandăra. Dac-am văzut eu cum stă treaba, ce mi-am zis: “ Apucă-te de scris! ” Dar nu înainte de a asculta puţină muzică. Un fado, un parfum de jazz şi o melodie superbă: Rosa Branca.
Despre vise??? Oare cine ar putea să traseze linii ferme despre visele pe care le avem în timpul nopţii? Încerc să aştern aici, pe pagină, un vis recent. Cel mai recent! Cel din noaptea care a trecut… Subiectul? Răsăritul de soare… Unul din acele vise care pot fi “povestite” cu har doar de un pictor binecuvântat.Eu încerc doar să punctez: modest! Răsăritul de ... vis! Undeva… înconjurată de munţi! Linişte , eu cu mine însămi, nici o altă prezenţă. O lumină albă , crudă ce se prelinge peste toate! Ochiul percepe calm liniştea albă , când deodată , alb de uimire încearcă să cuprindă, să imortalizeze o multitudine de senzaţii colorate. De dincolo de munţi valuri uriaşe de un roşu intens se sparg pe piatra muntelui. Se pierd şi se topesc unele în altele şi se duc la vale , acoperind întreaga lume. Ochiul , înspăimântat de atâta culoare , fixat într-o infinită nemişcare, încearcă să imortalizeze amintirea-culoare. Iar când totul e roşu, încet , într-o mişcare lentă , de după munte , se prelinge, rotund, un cerc perfect ce mângâie fiecare piatră de munte, iar muntele se înfioară şi suspină… Ochiul fotografiază fidel nuanţe şi o întrebare pluteşte de la el către culori: e adevărat ceea ce văd? e posibil aşa ceva? Muntele străluceşte… Un roşu intens presărat cu stele portocalii, cu petale galbene … Roşu, portocaliu,galben… Amestec incredibil! Cine poate picta astfel de culori??? Ochiul e ameţit… Lumina albă , devenită roşie, galbenă, şi ,ca şi cum nu ar fi fost de-ajuns, totul se transformă în milioane de diamante şlefuite impecabil… Sunt minuscule, apoi din ce în ce mai mari şi se revarsă peste munte. Îl acoperă de sus şi până jos: dumnezeiască strălucire!! Şi iarăşi , într-o sublimă mişcare apare din nou de după munte! Un disc uriaş , un diamant cu infinite carate… Alb străluceşte intens… Doi sori: unul roşu-galben şiunul alb.… Se apropie delicat unul de altul şi într-o supremă bucurie se contopesc , se unesc, se iubesc. A răsărit Soarele! Sunt copleşită de frumuseţe! Am visat! Nici mie nu-mi vine să cred că am visat aşa… A fost un vis pe care m-am grăbit să-l povestesc aici, cu modestele mele vorbe… Un astfel de Răsărit nu se poate descrie suficient de bine… El doar se simte!
De câteva zile o simt cum vrea să ţâşnească spre lumină, spre viaţă. Şi chiar dacă are o existenţă atât de scurtă, ei nu-i pasă! Floarea de cactus se bucură că există… Important e că respiră, că se răsfaţă la soare…
Un zâmbet pe care ni-l adresează…
Din ipostaza asta pare că vrea să ne transmită ceva…
Şi-a pus cactusul o floare la …ureche!
Acum , aşa , îmi pare că tot zâmbeşte…
O seară frumoasă şi nu vă mai întristraţi , ne şopteşte floarea de cactus !
Una dintre bucuriile ce dăinuie în inima fiecăruia dintre noi, indiferent de ceea ce facem în viaţă, e aceea că reuşim să punem aripi viselor noastre. La ediţia Bookfest, 2009, la standul grupului editorial SemnE-Artemis, am avut bucuria să stau puţin de vorbă cu Luciana Stanciu, realizatoarea emisiunii Lux Planet , o tânără jurnalistă care reuşeşte să conducă o echipă de tineri inimoşi din cadrul Globaleuromedia.
Adormisem! Devreme. Mi se întâmplă rar să mă culc atât de devreme. Aseară, pe la ora şapte, după un duş bun am adormit ca un prunc. Fără vise! Unii oameni numesc un astfel de somn: buştean. Eram apărată de liniştea camerei mele, vântul adia puţin şi sunetul blând al fiecărei fâşii al jaluzelei interioare mă legăna uşor în spaţiul meu. Eram însă cu telefoanele lângă mine. Şi unul din ele a sunat. Prima dată mai uşor, apoi din ce în ce mai tare. Nu ştiam dacă e noapte sau zi. Am răspuns cu acea voce în care tonalităţile nu erau limpezi şi clare. Simţeam că limba îmi e grea. Încercam să mă trezesc. Auzeam ca prin vis tot felul de scuze, căci eu spusesem deja că încerc să mă trezesc. Mă scuzam şi eu… Am cerut un termen de graţie: un minut…. Am aprins veioza şi am oftat… Era o prietenă. O fiinţă pe care o văd destul de rar. Un om, la care atunci când apelez , spune întotdeauna : “Prezent!” O femeie singură. Una din nenumăratele femei singure. Am asigurat-o ( şi chiar nu era de complezenţă) că sunt bucuroasă că m-a sunat. Îi promisesem chiar la lansarea ultimei cărţi , că voi trece pe la ea. Mă simţeam cumva vinovată că încă nu o făcusem. Prin urmare chiar m-am bucurat că m-a sunat. I-am simţit însă glasul încărcat de tristeţe. Nu vă voi spune povestea ei… Nu are sens! Însă sunt revoltată, aproape că îmi vine să iau aerul la palme… Cum e posibil ? De ce suntem atât de dependenţi unii de alţii? Adunam în minte calităţile ei şi nu reuşeam să îi înţeleg tristeţea, depresia, insomniile… Vorbea coerent, logic şi nici măcar ea nu reuşea să priceapă. Cu atât mai puţin ea! O poveste des întâlnită. Ea îi spune iubire! Eu nu reuşesc să o conving de contrariu. O fiinţă bolnavă de iubire…Tristă! Şi când tocmai îmi explica cum îi mai e, sună mobilul ei şi aud conversaţia prin telefon … M-am uitat la ceas. Era ora zece. Era mama lui care o ruga să vină să stea cu ea , că îi e rău. E singură! Feciorul ei e plecat peste mări şi ţări. Iar fiica ei e în vacanţă în Grecia. Şi ea, prietena mea, care e bolnavă de tristeţe, care are insomnii severe, care munceşte foarte mult, a trebuit să se îmbrace şi să plece la acea bătrână să stea noaptea cu ea. Înainte de a termina conversaţia cu mine m-a întrebat printre hohote de plâns:” Oare ce are femeia asta cu mine de mă chinuie? Feciorul ei m-a chinuit ani buni, acum are pe altcineva, cînd vine în ţară abia dacă mă salută…” Fără să vreau vocea îmi devine metalică şi o întreb : “ Spune-mi, ţi-ai recuperat banii pe care i-ai dat împrumut?” Ofează şi îmi răspunde: ” Nu, nici vorbă!” Tac… Îşi adună vorbele, printre suspine:” Ştiu! Sunt o proastă! “ Îmi simt vocea limpede când îi spun: “Sună-mă mâine seară şi încearcă să dormi câteva ore în noaptea asta… Chiar dacă o să o petreci cu o bătrână capricioasă şi nu în braţele unui bărbat.” O simt că încearcă să surâdă , când mă întreabă din nou:” Păi, cum să fac…?” Respir şi vorbele scapă aproape vesel, sănătos:” Păi să o Fac_i! “M-am dat jos din pat şi am ieşit pe balcon. Am privit lung, în zare… E atât de complicat de găsit un remediu prin care unii dintre noi să se vindece de microbul dependenţei…? Poate ne spune totuşi Patricia Kass câte ceva despre iubire , de astă dată în tonalităţi de jazz…
