Ori laie, ori bălaie ?!

Dimineaţă însorită! Cafeaua mă aşteaptă cuminte şi caldă. Îi respir parfumul. Zâmbesc leneş și-mi zălogesc gândul cu starea de bine. Deși va fi o zi complicată. Câteva telefoane îmi confirmă: ce-mi doream, nu e posibil. Promisiuni neonorate. Privesc ceașca și, din când în când, mă uit pe fereastră. Încă devreme, strada pare deja asaltată de maşini. Roți scrâșnite și claxoane. Îmi simt  cuta de pe frunte. Heiii!!! Vezi ce faci! Fii, atentă! Sorb din cafeaua parfumată. Respir. Adânc. Nu deschid televizorul: nu vreau să mai știu nimic. Mă îmbrac rapid şi gata, direct la service, să pun roţile de iarnă. De câteva zile încerc, dar nu reuşesc din cauza cozilor infernale.  Afară, constat că e frig, iar eu m-am îmbrăcat cam subţire. Nu mă mai întorc, mi-e lene. Drumul până la service se dovedește  un soi de Odisee. Când reuşesc să ajung, mă întreb unde parchez. Curtea plină, în stradă nu e posibil. Reuşesc să mă strecor totuși. Aud însă pe cineva:” încă o p…. ! s-o vezi cum parchează!” Reuşesc,  chiar dacă stresată de priviri vigilente ale unor exemplare de daci cărora le zâmbesc dulce. Opresc motorul și cobor. Iau un bon şi mi se spune că am de aşteptat vreo două ore. Minunat! Numai că după treizeci de minute, mă simt îngheţată. Îmi iau o cafea caldă şi dau drumul la motor. Ascult muzică şi zâmbesc! Afară, maşinile se iau la trântă şi gata-gata să se iște un război. Aştept să-mi vină rândul. Privesc chipurile mecanicilor şi ale şoferilor: nimeni nu zâmbeşte. Îngheţaţi, trişti, morcoviţi. Timpul trece, îmi vine rândul și dau să plec. Altă poveste cu ajunsul  acasă. Cât de complicat devine orice fleac… S-a făcut ora prânzului și ziua continuă să fie nesfârșită. Îmi fac un ceai. Mă gândesc la alb. La zăpadă. Pufoasă, mirosind a rece, strălucitoare, scârţâind sub picioare. Sau la vâlvătaia dintr-un cămin şi la copaci zgribuliţi sub şuba lor albă. Cuta de pe frunte dispare. Ce puii mei! Era imposibil să nu zâmbesc. Albul mă cuprinde. Simt zăpada! Gust zăpada! Cald şi rece! Laolaltă. Nu-i nici laie, nici bălaie! Privesc în jur, ca să-mi salut îngerul! E bine. Și e numai aşa.


P.I.Ceaikovski-Uvertura


Advertisements

5 responses to “Ori laie, ori bălaie ?!

  1. O zi “normala” pentru tine. Cat timp pierdem pentru schimbat niste simple roti ! Stiu, mi s-a intamplat si mie, dar nici chiar asa.Ce-mi place, insa, e ca stii si vrei sa zambesti. Asta spune multe despre tine. Ma bucur ca am avut ragazul sa te citesc !

  2. Buna seara, Liana!Să îți mai spun ceva. Fiecare zi e o dovada de absurd (exemplul cu schimbatul rotilor devine rizibil). Suntem agresați la tot pasul. Cum ne putem apăra sănătatea mintală?Țipând, vociferând, ocărând în dreapta și în stânga? Apelând la logică,la bun-simț? Da, așa ar fi normal într-un spațiu firesc. Noi nu trăim însă într-un spațiu firesc. Și mă întreb:ce să fac? Vreau să mă bazez pe reperele mele. Mă simt sănătoasă și nu am motiv să nu fiu recunoscătoare că pot gusta din minunile singurei mele vieți. Îmi place să râd. Râsul e oxigenul și viața mea. Conștientă de anomalii, nu fac decat să le conștientizez și să stau departe- pe cât posibil-de sursele care mă pot infecta. În concluzie, mă bucur că exist! Sunt recunoscatoare! Și sigur, mă bucur că mă citești și înțelegi.

  3. Tocmai in postul asta sa ma regasesc! Te citesc aproape zilnic, insa ma las dusa de apatie, ma declar sufocata si ies de aici, cu un oftat de neputinta… Asta mi se putea intampla si astazi, insa am simtit mai mult ca alte dati nevoia de a-ti impartasi convingerile… Azi mi-am dat seama de cand nu am mai ras… Cred ca de cand a palit lumina soarelui,de cand a venit toamna, de cand e iarna peste tot…
    Si anul asta e o iarna ciudata, in fata careia ma simt neputincioasa… Au mai fost si altele, la fel de cenusii, de inecate in deziluzii si dezgust, dar asta le intrece pe toate.
    Si daca as avea impresia ca numai eu simt asa, as fi mai linistita. M-as considera, in continuare, un alt fel de suflet si o alt fel de constiinta… Dar suntem multi… Iar unii stiu sa rada! E un bun model si un bun exemplu! Imi fagaduiesc sa il urmez!

    PS Daca e permis PS-ul intr-un astfel de mesaj… Sa ma ierti ca pe blogul tau, vorbesc despre mine… Eticheta spune ca nu e permis… Dar uite ce dor mi-a fost sa mai vorbesc, mai ales cand stiu ca nu vorbesc singura… Era vorba despre mine sau despre noi?!

  4. Draga mea,Pe canapeaua Catiei, comunicarea, dorința de dialog nu impun etichete sau reguli. Vezi, eu scriu aici și sunt puțini cei care imi spun și ei, la randul lor ceva (fie despre ei,fie despre subiectele abordate aici). Urmăresc însă statistici și constat că există niște cititori. Gândul mă face să continui. Nu e în zadar. Sigur că poți să scrii ce simți că trebuie să vina spre mine sau spre prietenii noștri de blog. Chiar m-am gandit în câteva rânduri la tine: doamna elegantă, suavă pe care am întalnit-o pe frumoasele meleaguri nemțene. Știi, îți împărtășesc un mic secret: o femeie frumoasă nu trebuie să uite cât valorează. Un astfel de gând va goni deziluzie și dezgust provocate de conjuncturi efemere. Soarele cerne mereu lumina sa de catifea, zăpada imaculată acoperă meleaguri de basm pe care ai șansa să le cuprinzi cu privirea. Zi de zi. Numai dacă te gandesti la toate astea și adaugi alte și alte bogății pe care le duci cu tine zi de zi, cu siguranță simți căldura unui zâmbet. Și n-ai cum să nu zâmbești minunii ca ești…

  5. Iti multumesc! Suntem atat de dependenti de marturisirile celor din jur… Avem atata nevoie sa ne verificam in alte minti si in alte suflete… Se pare ca tu stii asta si o aplici atat de firesc, incat totul pare sa se simplifice.
    Ai venit la mine – si cand spun “la mine” nu ma gandesc la orasul in care locuiesc, ci si la sufletul meu -, facand sa sa se reaprinda niste vise de care nu m-am putut apropia niciodata. Daca as crede in intamplari, as spune ca ai fost o intamplare fericita… Macar pentru ca mi-ai amintit de mine, asa cum ai facut si azi…, macar pentru ca ma chemi sa te citesc si sa ma verific in ceea ce spui… Cand voi reusi mai mult decat atat, vei fi printre primii care vor afla. Printre ei si Anca… Faptul ca ne vorbim si ca ne place sa ne vorbim, i-o datoram!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s