Loredana mi-a trimis acest banc şi sper să vă amuze şi pe voi.
- Cum te numeşti? întreabă medicul
- Popopopa Mamamamarin.
- Eşti bâlbâit?
- Nu, tata era bâlbâit, iar ăla care mi-a scris certificatul de naştere era un cretin.
O seară frumoasă!
Să ne amuzăm puţin
Bancul zilei
Si pentru ca tot primesc bancuri, care mai de care mai plin de…invataminte, m-am gandit sa adaug aici, pe blog, o noua categorie: Bancuri. Si chiar acum va posta, prietena noastra Cristina, urmatorul banc. Nu de alta , dar o zi are si vorbe intelepte si glumite de tot soiul.
Sa radeti sanatos!
Caveau de la Huchette
“Aerul racoros al noptii le sfichiuie obrajii si ii face sa se stranga involuntar unul in altul. Se tin de mana ca doi adolescenti si pasii lor strabat strazile, care intre timp au devenit mult mai animate. Lumini multicolore se impletesc si o rumoare calma si vesela strabate trupul orasului. Isi zambesc unul altuia si o caldura ciudata ii invadeaza. Ce contrast izbitor! Obrajii sfichiuti de racoarea unei nopti de sfarsit de toamna si un izvor de caldura care ii invadeaza prin cele mai ascunse cotloane. Rece si cald, simultan! Zambet si lacrima! Lumina si intuneric!
- Rue de la Huchette?
- Da, iubire! Imediat vei vedea despre ce e vorba.
Se opresc in fata unei cladiri a carei piatra pare innegrita de trecerea timpului.Deasupra intrarii, cu litere de-o schioapa scrie: Caveau de la Huchette.Urca cele cateva trepte lucind de trecerea anilor si se opresc in fata unui ghiseu, unde Claude plateste intrarea pentru doua persoane si apoi lasa hainele, undeva la o garderoba si intra intr-o sala imensa, amenajata cu un ring de dans, cu o mica scena pentru orchestra, cu niste instrumente inghesuite unul intr-altul si cu un soi de banci, ca niste lavite, pe langa pereti, pe care stau perechi, venite sa guste muzica de jazz si sa danseze…Se fumeaza si se beau bauturi luate de la un barulet special amenajat, undeva in spate.
Claude o prinde mai hotarat de mana pe femeia putin dezorientata si o ghideaza elegant catre un spatiu mai putin aglomerat. Gasesc doua locuri libere si se aseaza intre niste tineri care le zambesc amabil.E posibil ca cineva sa-si imagineze povestea lor? O femeie matura intalneste in urma unor dialoguri pe un chat frantuzesc un barbat. Fiecare pleaca din orasul in care locuieste si hotarasc sa se intalneasca la Paris si sa traiasca o poveste de cateva zile macar. O scurta vacanta luata dupa patruzeci de ani!
-Cherie, ma duc sa iau ceva de baut si revin in cateva minute…Ce vrei sa bei?
-Habar nu am!
- Bine, zambeste el indulgent…O sa iti aduc ceva, totusi…
Ramasa singura, incepe sa urmareasca tot ce se petrece in jurul ei. Pe fetele oamenilor vede dorinta de a se simti bine, zambetele lor sunt luminoase si se simte rumoarea , nerabdarea starnita de asteptarea muzicii.In cateva clipe apar trei tineri mulatri si un alb mai in varsta, un francez, care, cu o voce baritonala, anunta de la microfon ca peste cateva minute cei trei mulatri, care vin de la un teatru din Brooklyin, vor canta jazz si se va putea dansa. Aplauzele izbucnesc vesel, intr-un ritm accelerat.Oamenii sunt grabiti.Vor sa asculte muzica si sa danseze.Claude apare si el zambitor cu doua pahare cu gin si lamaie. Ii ofera unul Smarei si dupa ce ciocnesc vesel, le aseaza intre ei pe un raftulet micut, situat intre cele doua locuri pe care le-au ocupat. Barbatul o prinde de mana si, fara sa mai scoata un cuvant , o saruta usor pe gat……………….
Nu mai scot nici un cuvant si se lasa in voia dansului, golindu-si mintea de toate gandurile, azvarlind cat mai departe propria lor identitate. Acum, in acest moment, sunt doi oameni, un barbat si o femeie care cauta un strop de senin cu propriile lor forte, incercand sa isi creeze singuri o bucurie adevarata. Clipele trec si ei tot danseaza, zambindu-si in permanenta si cuibarindu-se unul intr-altul. Cat e de bine! Cand simt ca picioarele nu ii mai asculta, se opresc si, tinandu-se in continuare de mana, se intorc la locurile lor, unde ii asteapta cele doua pahare de gin cu lamaie.Beau cu pofta cateva inghitituri, dupa care, osteniti si usor transpirati, se lasa pe spatarul tare si incomod al lavitei pe care s-au asezat si, cu ochii intredeschisi, asculta muzica de jazz, ce rasuna atat de maiastru in sala imensa a acestei pesteri…Caci Caveau de la Huchette e, dupa cum ii spune si numele, ca un soi de pestera, aflata undeva la subsol, unde e mai multa racoare decat sus, unde intunericul dens este strabatut de lumini rosii si albastre, ce vin de la becurile ascunse in plafoniera de lemn din tavan. Si cand simt ca s-au umplut de muzica si de starea de bine, se ridica , se indreapta catre garderoba si refac drumul catre hotel.” ( Inca un pas, pag.151-154)
Intrebari puse la inceput de saptamana
Prietena mea Loredana m-a invitat sa raspund la aceste intrebari. Hai sa vedem:
1.Ziua cea mai frumoasa? Cand facem un bine.
2.Lucrul cel mai usor? Sa facem un rau.
3.Cel mai mare obstacol? Noi insine.
4.Cea mai mare greseala? Orgoliul.
5.Cauza rautatilor? Mandria nemasurata.
6.Cea mai mare infrangere? Cand nu mai putem iubi.
7.Prima necesitate? Zambetul.
8.Eroare? Fuga din fata adevarului.
9.|Cel mai mare defect? Minciuna.
10.Persoana cea mai periculoasa? Omul prost.
11.Cel mai urat lucru? Frica de noi insine.
12.Cel mai bun remediu? Umorul.
13.Protectia afectiva? Iubirea de sine.
14.Cele mai necesare persoane? Oamenii inteligenti.
15.Sentimentul cel mai frumos? Optimismul.
Si acum il invit si eu pe domnul Daniel Todoran-Rares sa ne spuna ce variante de raspuns are.
Art Jazz Club si Clipe salvate
A fost pe 16 aprilie! O dupa-amiaza placuta, petrecuta in mijlocul unor prieteni. S-au spus vorbe, s-a ascultat muzica . Poeta Clara Margineanu a patronat acest eveniment cu eleganta care o caracterizeaza. Adriana Petrescu, specialist imagine si artista, Mihaela Pustea , care a prezentat de altfel si cateva din lucrarile ei, au semnat cu sufletul cele cateva minute in care au prezentat cartea. La eveniment au participat aproape aceeasi cititori care o cunosc pe autoare inca de anul trecut , cand a aparut romanul Inca un pas. E un sentiment special( si asta nu din cauza unui orgoliu ieftin) sa constati ca ai deja cativa cititori care iti sunt fideli. Optimismul ma indeamna sa cred ca dorinta de comunicare, element de baza al acestui demers , va fi astfel realizata. Multumesc inca o data pe aceasta cale tuturor celor care au fost alaturi de autoare si de ale ei Clipe salvate.
Catia Maxim
Nota bene!
Cand am inceput sa scriu, si asta cu putin timp in urma, nu am avut in minte decat dorinta de a exprima ceva. In acel moment, in urma cu un an, am scos la lumina idei si sentimente pe care, cine stie, poate ca le aveam depozitate in mine de mai multa vreme. Am realizat la un moment dat ca nu sunt suficient de echidistanta cu personajele mele, ca pe unele le indrageam, pe altele nu le intelegeam, pe altele…Dar nu am mai avut cum sa mai schimb ceva. Era deja un lucru implinit. Inca un pas aparuse deja. Apoi au venit si comentariile: unele mai bune, altele critice. Si e bine ca a fost asa, caci doar asa am putut sa continui.
Dar peste toate astea a existat o idee, o presupunere pentru unii, o certitudine pentru altii: si anume ca ar fi un roman autobiografic. M-am gandit serios la aceasta constatare si m-am intrebat si va intreb: are vreo importanta??? Oare atunci cand te hotarasti sa comunici, nu tocmai asta faci? Exprimi ceva, o idee care pana la urma e ceva personal. Evident ca Inca un pas e un punct de vedere pe care mi-l asum. Evident ca povestirile din Clipe salvate exprima si ele o anume viziune. In mod cert ca voi continua sa scriu. Si daca astea sunt elementele realitatii, atunci chiar nu mai conteaza unde se termina realul si unde incepe fictiunea.
Catia Maxim isi doreste din toata inima sa devina o scriitoare pe care cei care o citesc sa o indrageasca. Asta e cel mai important! In rest, personajul real din viata de zi cu zi….
Lansare de carte
Si iata ca a venit momentul in care Clipe(le) salvate vin catre voi. Miercuri, 16 , aprilie, ora17 , la Art Jazz Club (langa Galeriile Orizont) sunteti invitati alaturi de poeta Clara Margineanu, artista Mihaela Pustea, specialista in imagine Adriana Petrescu, sa ascultati cateva vorbe despre aceasta carte . O lansare care se doreste a fi simpla, naturala , fara reguli obositoare. Doar un scurt ragaz de reflectie, intr-o dupa-amiaza ce se doreste a fi plina de armonie.
Catia Maxim
Am mai salvat niste clipe!
Dupa o iarna care ne-a stresat pe toti deopotriva, soarele primaverii a rasarit din nou pe strada noastra. Si ca bucuria sa fie deplina am mai facut ceva: „ am mai nascut o carte”. Are doar cateva zile si a aparut la editura Nicol. Se numeste Clipe salvate si va fi difuzata in centrul de librarii Bucuresti. Pe www.universulcartii.ro poate fi accesata si comandata.
Este povestea clipelor frumoase, care pot deveni absolute. Este povestea sufletelor noastre care uneori simt nevoia sa sparga tiparele in care sunt adesea inghesuite. Scurte povestiri in care FEMEIA si BARBATUL sunt de pe aceeasi planeta.
Si astfel sper sa mai fac un pas catre… viitorii mei cititori. Si daca voi reusi sa comunic cu voi , voi continua… E ca un pact pe care-l fac cu mine insami, dar evident ca cititorul este cel care hotaraste pana la urma…
