Tehnica aşteptării

Nu-mi amintesc să mai fi măsurat timpul în felul ăsta! Cu  nerăbdare şi smerenie, speranţă şi teamă! Un amestec cu gustul sălciu. La răscruce de gânduri şi vise, când trupul şi sufletul cochetează cu nemurirea, silită să aştept, în vâltoarea unor interogaţii şi spaime, doresc să gust, din nou, bucuria dimineţilor cu miresme de pâine prăjită şi cafea aburindă. Cu sufletul ciopârţit de teama că timpul mă fentează, deşi eu am fost fair, singura opţiune rămâne aşteptarea măsurată cu paşii răbdării, iar realitatea rămâne suportabilă dacă îmi fur din suflet o amintire pe care s-o aştern pe-un colţ de canapea…

Essaouira este un port situat pe coasta Atlanticului, la nord de Agadir, vest de Marrakech şi sud de Casablanca, înălţat“în milocul deșertului și al vântului, acolo unde nu era nimic“, graţie unui sultan care a apelat- pe la 1700 – la un arhitect francez, să-i construiască oraşul cu turle albe, sărutate de soare şi pescăruşi, cu străzi înguste, întortocheate şi cotloane magice unde răsar locuinţele sau micile palate riad ce dezvăluie, fără ostentaţie, conceptul islamic despre femeie şi grădină…

Îmi amintesc de serile, când magicianul, din apropierea vremelnicei locuinţe de la Dar Loulema, mă învăţa cum să respir vise sau îmi spunea cu oarece uimire, că de vreme ce-mi place locul, de ce să nu rămân acolo, măcar câteva luni, cât să scriu o carte…

… să privesc luciul straniu al oceanului, să pricep susurul sau vuietul valurilor şi deznădejdea muezinilor… Tăceam, îl ascultam, lacomă de senzaţii şi culori şi, când mi-a mărturisit că bucur locul cu chipul meu de berberă, am avut revelaţia că, dintre toate fantasmele de femeie, aceasta ar fi cea mai neobişnuită şi ar putea avea ca posibilă tălmăcire: o viitoare carte.

.