Vine lume de departe

Şi flăcăi din alte sate
S-asculte muzică bună
Ca io le cânt din inimă.

(Bate vântul frunzele)

Bună dimineaţa, 2012,
Privesc la Soare, gust din Lumină, cu gânduri, frumos dospite şi înmiresmate, zâmbete moştenite, din anul ce s-a sfârşit şi inimă plină de cântec.
Aseară, printre stele pâlpâitoare, acasă, în cuibul căptuşit de speranţe, am urmărit la televizor, concertul extraordinar, din 27 noiembrie, de la  Sala Palatului, susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Balkanic Explosion. Mărturisesc, am invidiat, pozitiv, spectatorii care-au participat la un eveniment de excepţie, un soi de Iluminism al muzicii, exprimare plenară, firească şi naturală a muzicii ce împacă, măiastru, diferenţele, de orice natură.

Ave Maria, Tango Toledo, Balerina, Lacrimă de bucurie  mi-au frământat inima şi m-au bucurat, aşa cum numai sufletul poate să o facă.

Artişti, aduşi din toată lumea au improvizat, genial, sau au redat cu acurateţe, din muzica şi folclorul balcanic, aşa încât a fost floare la ureche să străbat munţi şi ape, păduri şi anotimpuri sau să mă opresc, înmărmurită, să simt cum o să simt, când vine primăvara. Ce să spun despre magica melodie Ederlezi(versuri Goran Bregovic) ce palpită la venirea primăverii şi slăveşte sărbătoarea Sfântului Gheorghe, la prietenii sârbi? Varianta rostită şi dansată de Rona Hartner m-a făcut să mai beau un strop de vin.

Omul e dăruit cu instinctul muzicii ce, atunci când e rostită întru iubire şi preţuire de viaţă, până şi Diavolul- alt apropiat lui-  se opreşte din lucrarea sa, să-şi ascundă privirea şi să plângă, netulburat.

Aseară, am avut sentimentul că armonia şi sunetul sunt infinite: sumedenie de instrumente, mai mult sau mai puţin”compatibile” au visat şi s-au bucurat unul de altul, în jocul  permanent de-a nemurirea. 

Melodiile, în premieră, cât şi surpriza de a-l urmări pe Alexander Lipan(chitară), alături de tatăl său, m-au făcut  să mai notez, în inimă, altă bucată pe care nu o ştiam, în care şi-a pus vocea violoncelistul Adrian Naidin.

Trei ore de Muzică! M-am învârtit pe o pistă circulară, în caruselul unui an, pe care mi-l doresc şi vi-l doresc, doldora, de vise, speranţe şi bucurii cotidiene .

Carusel- creație, orchestrație și voceOvidiu Lipan Țăndărică

LA MULŢI ANI!



4 Responses to Vine lume de departe

  1. Muzica ! Vezi, si eu am scris despre muzica, in prima zi din an. De ce ? Pentru ca ea ne leaga si ne aduce impreuna, mai mult ca orice pe lumea asta ! Este darul cel mai de pret pe care ni l-a facut D-zeu. Oamenii fara muzica in suflet sunt tristi, chiar asa … sunt tristi si goi ! Sa ne bucuram, asadar, scumpa prietena, impreuna ! Pentru un an deosebit, cu un vals in suflet sau orice fel de muzica ! La multi ani !

  2. @ Pentru tine,
    “Sufletul ei ramâne pe un teren solid, în lumina soarelui ce-l hrăneşte cu căldură. Va continua să meargă, singură sau cu cineva alături, cum destinul va hotărî. Nu va face nimic împotriva ei şi, cu atât mai puţin, împotriva celorlalţi, nu se va opune, nu se va încrâncena, nu va urî, căci sufletul ei va fi acelaşi, chiar dacă….” [Încă un pas ,Bucureşti, 30 octombrie, 2005]
    La mulţi ani :) )

  3. La multi ani, suflet frumos!

  4. La mulţi ani, Mirela! :) )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s