Ultima zi din 2011, an plin de evenimente, e la fel ca celelalte, poate, un pic mai înclinată spre reflecţie, deşi, personal, dialoghez, zi de zi, măcar zece minute cu mine însămi. Iar, cine răsfoieşte paginile blogului, aşezat comod, Pe canapea, sesizează starea, ritmul şi melodia zilelor mele.
Azi, reiterez ţinte esenţiale: să scriu din ce în ce mai bine- fără să mă întreb de voi ajunge sau nu în top- şi să rămân vie, indiferent de câte cimitire văd în jur…
Altminteri, mai am douăzeci de pagini de parcurs şi termin- azi- de revizuit Încă un pas, în vederea reeditării. Apoi, anul şi cârlanul: până la primăvară, gata şi continuarea poveştii Îngerii din Moscopole, următorul pas în timp, botezat Costa Cegani.
Să fiţi iubiţi şi să iubiţi!
Şi o melodie ce “se… pupă” cu starea de Zâmbet şi Început, indiferent de…
