Deseori mă cheamă marea . Îmi vrea privirea care să o străbată pană dincolo de lacrimi! Îmi vrea surasul care să îi înfioare cutezanţele şi visele. Îmi vrea epiderma pe care să rătăcească fără oprelişti: să se strecoare , să guste , să cante. Aţi ascultat vorbele mării, ale valurilor, ale nisipurilor? În singurătate, goi de vorbe, de ganduri, de amintiri, de trecut şi chiar de prezent? Cu picioarele în nisip, străbătuţi de fiorul tăcerii absolute? Doar voi cu marea? Cu valul? Cu depărtarea? Cu Soarele? Cu luminile …. Sunt dureros de frumoase valurile! Aţi plans vreodată din cauza frumuseţii? Gustul acelor lacrimi ţaşnite din bucurie? Bucuria frumuseţii. Să plangi din cauza frumuseţii! Mă cheamă din nou marea! Mă cheamă din nou valul! Să-i urmăresc paşii, să-l văd cum se răsfaţă spulberand nisipul, desenand doar ceea ce simte el. Întalnirea valului cu plaja mi-au oferit dintotdeauna gustul sărutului adevărat. Şi după toate astea să -mi las trupul scăldat de val şi privirea să străbată uimită împărăţia norilor. Să nu mai ştiu unde mă aflu: sus, jos… Pierdută în frumuseţe! Împlinită de armonia naturii!
musica: Marie Laforet , Los Incas. ‘Rio abierto’
