♥ Respirăm în fiecare zi un aer încărcat de stropii disperării generale. Cunoaştem realitatea pe care alţii încearcă să ne-o impună. Nimic nou sub soare! De mii de ani, aceleaşi tulburări ! Cu nota lorspecifică. Esenţa e aceeaşi: CRIZA( umană)! Au fost însă perioade şi perioade! Unele în care existau repere. Altele în care s-au şters reperele. Şi tot aşa! Istoria scrisă de oameni a fost dintotdeauna pusă sub semnul îndoielii! Nu vreau să scriu aşa în vant sau cum se spune : de florile mărului… Vreau doar să vă spun cum rezist eu! Cum de îmi pare mie fiecare zi un Început! Cum de pot zambi şi mai ales cum rad eu în hohote. Cand totul pare că se zguduie, respir adanc, zambesc şi mai ales… Să urmărim mai bine acest film!
Duminică, 26 aprilie, Strada Blănari, 21, club Iron City şi o nouă întalnire cu poezia, muzica folk şi nu în ultimul rand cu umorul lui Viorel Gaiţă. Şi tot la apus s-a întamplat ca eu să citesc finalul din Încă un pas, romanul de debut. Am ţinut să citesc acel final , apus al unei poveşti. Cuvintele din finalul romanului Încă un pas , sunt de fapt aceleaşi cu care începe noul roman Ghici pe cine iubesc eu? Am vrut în felul acesta să aduc un gand bun acelui început care a transformat întreaga mea viaţă. Dorinţa de a scrie s-a conturat atunci, în 2007, cand am debutat cu acel roman. Şi continuă… Şi tot la apus s-a mai întamplat ca trupa InDArt să accepte să citească un fragment din acest ultim roman a cărei lansare va fi pe 8 mai. Un frumos gest de prietenie, într-o perioadă în care lumea e bantuită de criza…umană.O seară în care am exersat din nou starea de bine…
Deseori mă cheamă marea . Îmi vrea privirea care să o străbată pană dincolo de lacrimi! Îmi vrea surasul care să îi înfioare cutezanţele şi visele. Îmi vrea epiderma pe care să rătăcească fără oprelişti: să se strecoare , să guste , să cante. Aţi ascultat vorbele mării, ale valurilor, ale nisipurilor? În singurătate, goi de vorbe, de ganduri, de amintiri, de trecut şi chiar de prezent? Cu picioarele în nisip, străbătuţi de fiorul tăcerii absolute? Doar voi cu marea? Cu valul? Cu depărtarea? Cu Soarele? Cu luminile …. Sunt dureros de frumoase valurile! Aţi plans vreodată din cauza frumuseţii? Gustul acelor lacrimi ţaşnite din bucurie? Bucuria frumuseţii. Să plangi din cauza frumuseţii! Mă cheamă din nou marea! Mă cheamă din nou valul! Să-i urmăresc paşii, să-l văd cum se răsfaţă spulberand nisipul, desenand doar ceea ce simte el. Întalnirea valului cu plaja mi-au oferit dintotdeauna gustul sărutului adevărat. Şi după toate astea să -mi las trupul scăldat de val şi privirea să străbată uimită împărăţia norilor. Să nu mai ştiu unde mă aflu: sus, jos… Pierdută în frumuseţe! Împlinită de armonia naturii!
Vă promiteam cu puţin timp în urmă că voi scrie despre ultima noapte la Paris. Am fost invitată de Nivo şi Serge la Marly- le- Roi, undeva în apropiere de Paris:un village. Absolut fascinant! Era o noapte senină şi căutam adresa acelui restaurant numit Le Rallye 29 ( Grande Rue Marly le Roi), unde prietenii mei aveau să susţină un concert de jazz . La un semafor, am întrebat un francez, ce aştepta şi el cu maşina culoarea verde, unde se află acest restaurant. Nu o să vă vină să credeţi, dar ne-a zambit drăgălaş mie şi prietenei mele în a cărei maşină mă aflam şi s-a oferit el însuşi să ne conducă la acel loc. Aşa că am pornit-o în urma maşinii lui pe nişte străduţe înguste, frumos pietruite . La un moment dat , a oprit în faţa unei biserici , o catedrală scăldată în lumina lunii şi oarecum dezorientat ne-a făcut semn să aşteptăm în maşină , iar el a oprit la randul lui o altă maşină şi l-a întrebat pe şofer despre locul pe care-l căutam. Eu mă amuzam copios , văzand cată forfotă se producea în jurul nostru. Tipul era extrem de drăguţ. În fine , după cateva minute s-a apropiat de maşină şi ne-a zambit adorabil, semn că ştia unde să ne ducă. L-am urmat vesele, în timp ce eu îi spuneam prietenei mele:” Vezi de ce-mi plac mie, francezii? “ După un urcuş de cateva minute , am ajuns. O stradă foarte îngustă! S-a dat jos din maşină şi a ghidat-o pe prietena mea să parcheze maşina. Am coborat şi eu si i-am mulţumit acelui bărbat simpatic, nerăbdădoare fiind sa-mi întalnesc prietenii. Mai tarziu mi-a părut rău, că nu l-am invitat şi pe el la concert. Aş fi avut cu cine să dansez. Locul unde urma să cante Serge şi Nivo avea un parfum specific jazzului: o atmosferă caldă, prietenească , ceva ce îndemna la romantism.
Imaginile vă vor convinge , sper.
Nivo , Serge şi Max Hery au fost parcă şi mai buni, dacă se poate spune aşa ceva. Realmente m-au fascinat! S-au jucat, au inventat, au imaginat sunete, linii melodice. Au cantat cu pasiune şi dăruire pentru fiecare din cei prezenţi. Au cantat şi pentru mine şi la un moment dat am simţit ceva pe la ochişori. Ştiau că a doua zi urmează să plec şi parcă le părea şi lor rău. În pauză au venit la mine la masă şi am depănat împreună amintiri. Max încerca să mă convingă să mai stau cateva zile. Locul acela, atmosfera de acolo, dar mai ales felul în care au cantat cei trei artişti a fost ceva ce iată că nu pot reda în cuvinte. Mai bine să vă mai arăt nişte poze.
Nivo şi Serge.
Max
Nivo şi Max
Şi ca să nu închei fără să ne reamintim de vocea lui Nivo, să ascultăm împreună o melodie pe care desigur o cunoaşteţi.
♣În sfarşit, lansarea romanului Ghici pe cine iubesc eu?, apărut la editura Semne, în urmă cu puţin timp a fost fixată. Bătută în cuie şi în emoţii! Eu şi ultimul meu copil vom fi vineri, 8 mai, orele 18, la sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor Romani (Calea Victoriei, nr.115)
Vă aştept să stăm puţin de vorbă, să uităm voit, acolo, printre oglinzi , de cenuşiul de Afară.
♥ Bucureşti, 2009, Despre Omul Frumos, o carte dedicată lui Iustin Parvu” grupa sangvină nepătată a poporului roman.” Nu voi puncta decat două capitole care mi s-au aşternut pe memoria sufletului. Unul se numeşte Îndrăzniţi! Un dialog între Don Quijote şi Sancho. Un dialog al Frumosului cu Lumea, moment cand Realul răneşte fiinţa. Acea clipă cand realizăm că Omul Frumos poartă cununa de spini a realităţii. Omul Frumos trăieşte un paradox cutremurător: umilinţa deplină. O umilinţă din care ţaşneşte demnitatea frumosului. Exemplul cel mai viu ? Umilirea lui Hristos… Morile de vant sunt pentru Don Quijote, acei monştri cu care el trebuie musai să se lupte. Sunt duşmanii. Realul înfrange Frumosul, care renunţă la sine, dar nu la Frumuseţe. Un alt paradox care mi-a dat fiori: criminalii , indiferent de cine sunt ei , cu o frustrare maximă îl întreabă pe Omul Frumos:” recunoşti că nu mai eşti nimic…?” Acesta răspunde simplu:” Da…” Dar nu e suficient: cel care decide , cel care conduce (de ce oare majoritatea celor care conduc sunt …bolnavi de neputinţă? sublinierea îmi aparţine) vrea mai mult şi astfel întreabă:” Recunoşti că nu există Dumnezeu?” Omul Frumos răspunde la fel de senin:” Nu , asta nu pot să recunosc!” Furia legii arbitrare nu mai cunoaşte margini şi se revarsă asupra Omului Frumos:” Cine eşti tu, bă, banditule? Eşti un nimic, bă, un număr, un bec!” Toţi martirii acestui neam au fost nişte numere, nişte becuri pe care Torţionarii le-au stins. Aiud, Piteşti, Targu Ocna… Şi totuşi trebuie să ÎNDRĂZNIM. Să-l trezim pe Omul Frumos din noi!
♣ Şi mai e şi Basmul din Carpaţi… Basmul nostru ne spune să ridicăm privirea spre stele. Dar mai ales ne spune că suntem frumoşi şi liberi. Un copil visează Raiul. Cand se trezeşte întreabă unde e acest ţinut. Nimeni nu ştie să-i răspundă. Porneşte în căutarea lui. Credinţa că visul i se va împlini îi aduce acele clipe cand , după ani de căutări, va rosti fericit:” Am văzut Raiul!” Copilul din povestea athonită( de pe muntele Athos) are un nume: Iustin…
O săptămană luminată, indiferent de cat de greu e să ţinem “cuvintele-lumanare” aprinse!
În săptămana luminată să ne aducem aminte şi de această poezie.
Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi,
Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron,
Pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul,
Femeia este inima.
Creierul crează lumina, inima naşte iubire.
Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Prin raţiune Bărbatul este puternic.
Prin lacrimi Femeia este invincibilă.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează.
Bărbatul este capabil de orice eroism,
Femeia, de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia,
Femeia are alegerea.
Supremaţia înseamnă forţa, alegerea înseamnă dreptate.
Bărbatul este un geniu,
Femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este gloria supremă,
Aspiraţia femeii este virtutea desăvarşită.
Gloria crează tot ce e măreţ, virtutea crează tot ce e divin.
Bărbatul este un cod,
Femeia este evanghelia.
Codul ne corectează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul este un vultur care zboară,
Femeia – o privighetoare care cantă.
A zbura înseamnă a cuceri spaţiul, a canta înseamnă a cuceri sufletul.
Bărbatul este un templu,
Femeia este sanctuarul.
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.
Pe scurt, bărbatul se găseşte acolo unde se sfarşeşte pămantul. Femeia, acolo unde începe cerul.
Nivo şi Serge.
Max
Nivo şi Max
