Jazzul şi prietenia la Paris

Paşii mi s-au împletit pe aceleaşi cărări pe care le tot străbat de câţiva ani. Mai în glumă, mai în serios ( chiar a venit o propunere concretă în acest sens) să mă mut la Paris.  Am zâmbit, deşi încep să mă gândesc la o astfel de posibilitate.  Eram pe străduţele mirifice din Saint-Germain-des-Près şi am păşit cu emoţie înăuntru.

Sigur că e vorba de  Caveau de la Huchette, 5, Rue de la Huchette. Urma să înceapă un concert cu pianistul Jean Pierre Bertrand, unul dintre cei mai cunoscuţi interpreţi de boogie-woogie şi blues. În ziua următoare am respirat puţin şi din atmosfera muzeelor de pe quai Branly. Am urmărit cu interes o cronologie a jazzului mondial la  muzeul de jazz, găzduit în acel spaţiu generos de la Branly.

Şi cum Parisul e legat Nivo şi Serge Rahoerson, pe care i-am cunoscut la Caveau de la Huchette, în urmă cu un an, sigur că reîntâlnirea noastră a fost plină de emoţie. Am stat cu ei câteva zile şi am avut şansa să fiu invitată la un concert ţinut în apropiere de Paris. Acolo l-am reîntâlnit şi pe Max Hery. Dar despre acel concert îmi rezerv plăcerea de a scrie un articol separat. Întâlnirea cu Nivo şi Serge Rahoerson a fost plină de emoţie. Ne-am amuzat copios  şi am concluzionat că prietenia ca şi iubirea sunt mai savuroase de la…distanţă.
Serge şi Nivo.

Eu şi Nivo.

Amuzându-ne pe un peron de metrou.

O zi frumoasă!

Primăvară la Paris

Dacă imaginile surprinse vor reuşi să traducă o anume stare, vorbele se vor adăuga simplu,  pe măsură ce poveştile se vor împleti aici,  pe canapea.  Bine v-am regăsit!

Privirea  a surprins gândul florilor ce se doresc iubite de Soare. Să începem plimbarea prin Paris cu ele…

O  incursiune în lumea florilor e cu atât mai specială atunci când ai alături pe cineva care  ştie să vorbească despre  flori.

Iar când despre magnolii se poate vorbi la infinit, parfumul unei întâlniri se amestecă suav cu parfumul dulce-acrişor al primăverii.

Şi dacă reuşim să ne oprim , fie şi numai câteva minute, să ne bucurăm de explozia de viaţă a acestor copaci,

poate că vom reuşi să preţuim cum se cuvine  dragostea cu care ne-a fost dăruită minunea de viaţă. Am revenit acasă şi acum mă voi plimba cu voi  pe străzile Parisului.

O duminică frumoasă!

Din nou Paris !

O perioadă agitată, cu poticneli inerente, dar cu speranţa că visele prind contur real!  Şi evident dorinţa de noi întâmplări: de a le trăi, nu de a citi despre ele doar din cărţi. Îmi iau, imi dau, îmi ofer o vacanţă la Paris.

Aveţi grijă, vă rog, de blogul meu! Rămâne cu voi!

Să fiţi iubiţi!

Ghici pe cine iubesc eu? la primul bal

Multumesc celor de la pentru că mi-au oferit prilejul, duminică, 15 martie să citesc

un fragment din romanul abia ieşit de la tipar, Ghici pe cine iubesc eu? Evenimentul a avut loc( şi asta se petrece o dată la două săptămâni) la Papa la Şoni, un loc care îmi aduce aminte de parfumul studenţiei.  Sper ca pariul pe prietenie, promovat de aceşti iubitori de frumos, să fie veşnic câştigător. O voce deosebită a acestei manifestări de poezie şi muzică folk a fost poeta Clara Mărgineanu.

Mi-e trupul Primăvară!

Să respirăm parfumul Primăverii!

De câte ori mă ucideţi?

O fascinantă călătorie a unui Cavaler. Un cavaler pierdut într-o lume fără repere. O lume amestecată, o lume de păpuşi cu păpuşari mai mici sau mai mari. Dar care se respectă: au costum şi cravată şi, la sfârşitul oricărei negocieri cinice , îşi dau mâna. Acel gest de politician sinistru.Un cavaler cu inimă … Şi ce inimă! O inimă uriaşă proiectată pe un voal diafan. O inimă care e operată şi împărţită în patru bucăţi. Apoi mărunţită şi aruncată în Univers. Aşa ca o pulbere fină asemănătoare Căii Lactee…Un cavaler cu valori fundamentale: iubirea menită să deschidă până şi lacăte ruginite, onoarea apărată cu toate fibrele fiinţei lui, dragostea imensă de libertate… Acea libertate care-l face să caute cu frenezie poteci necunoscute, neumblate. Un cavaler fără cusur: cu un cal, cu o armură, cu un slujitor devotat şi o iubită diafană. Un cavaler care se mişcă demenţial în ritm de step,dansuri populare româneşti şi execută un număr de wushu(arta a războiului) cu sabia. Un cavaler  pentru care visul e însăşi viaţa lui. Credinţa lui! Un vis de care toţi ceilalţi râd. În toate timpurile şi de când lumea! O lume care a pornit de la căruţă şi a ajuns să călătorească pe Lună. O lume care a…evoluat? Mă întreb cu inima puţin strânsă. El se uită la noi şi zâmbeşte, iar în spatele lui e crucea. Prin urmare un cavaler creştin. Dan Puric, trupa Passe Partout DP, sala mare a Teatrului Naţional şi spectacolul Don Quijote. Aseară am trăit din nou sperând, zâmbind, crezând că morile de vânt

nu sunt doar vise caraghioase, iar cei ce îndrăznesc nu sfârşesc neapărat în cămaşa de forţă . Şi chiar dacă finalul spectacolului e oarecum trist , forţa visului depăşeşte acea lume a lui Cervantes şi se revarsă ca un torent peste noi toţi. Încă mai avem o şansă! Asta am văzut eu aseară pe chipul luminat al lui Dan Puric. Şi ca să nu rămânem în zona unde limitele se sfarmă ca nişte biete valuri de ţărmuri depărtate, mă gândesc că dacă ar fi trăit Caragiale şi l-ar fi cunoscut pe Dan Puric , ar fi rostit la finele acestui spectacol:” Straşnic , mon cher!”   Dar cum bine spunea pe undeva Dan Puric: lui Caragiale nu i-a trecut prin cap că persojanele lui vor deveni cu timpul umbre aproape inocente faţă de păpuşarii de acum.

Ghici pe cine iubesc eu?

Editura Semne

e-mail: difuzare@semneartemis.ro

semne_artemis@yahoo.com

Am optat pentru dimensiunea completă a celor două coperte postate aici, pentru că altfel nu ar fi fost posibil să se poată citi textele  de pe coperta patru. Romanul are  formatul identic cu cel de la Clipe salvate.

13 martie

13 martie, vineri… O zi pe care o voi ţine minte: azi a ieşit din tipografie romanul Ghici pe cine iubesc eu? Încă nu l-am văzut, dar o să se întâmple în cursul zilei. Sunt emoţionată şi evident că nu mă mai gândesc la celelalte aspecte ce ţin de organizarea ulterioară şi evident de aspectul cel mai complicat: distribuţia. Dar mă voi implica cu toată energia şi în acest subiect şi sunt convinsă că o voi scoate la capăt . Vă voi ţine la curent cu întreaga evoluţie şi sper ca această nouă carte să vă bucure sau măcar să vă aducă un spor de încredere în mine.

O zi frumoasă!

Bucură-te din plin…

Despre o bucurie esenţială în acest material !

O zi frumoasă!

Sunt trist, joacă-te cu mine!

-Desenează-mi o oaie!

Asta e tristă.

Iar asta e bătrână.

Pune oaia într-o cutie. Şi neapărat desenează şi o botniţă , ca  să    nu-mi mănâce  unica floare de pe planeta mea.

Floarea mea are spini…

- Atunci oaia nu are nevoie de botniţă, pentru că spinii o vor alunga…

- Crezi că spinii  apără floarea mea?

- Da! Eu aşa cred.

- Nu , nu e adevărat! Ţie nu îţi pasă de floarea mea, altfel ai desena botniţa pentru oaie.

Am citat din memorie câteva replici dintr-un film al cărui scenariu e bazat pe o carte . Să continui:

- De unde vii?

- De pe o planeta mică.  Sunt singur şi am în grijă trei vulcani şi o  floare minunată.  Vorbesc în fiecare zi cu ea.

- De ce ai venit aici?

- Ca să învăţ, să înţeleg.

- Pe cine ai mai întâlnit până acum?

-  Am stat de vorbă cu un şarpe şi cu o vulpe. Am domesticit vulpea şi am înţeles că ajutând pe cineva capeţi o anume responsabilitate. Am mai înţeles că nu trebuia să îmi părăsesc floarea. Iar când am nimerit într-o mulţime de alte flori, la fel de frumoase ca şi floarea mea, am priceput  că nu e unică, aşa cum am crezut eu. Sau poate că e unică, pentru că eu o iubesc…

- Un şarpe şi o vulpe… Nu cred că ai ales cel mai bun anturaj.

- Acum trebuie să plec la floarea mea. Şarpele  mi-a promis că mă va ajuta să mă întorc… Mă va înţepa şi gata.

- Te rog, nu pleca! Râzi ! Cum o să mai ştiu eu că râzi, dacă  pleci?

-  O să râd de pe steaua mea cea mică şi toate stelele vor râde… Atunci când stelele vor râde , vei  ştii că eu sunt cel care râde pe steaua mea cea mică.

Aş putea să continui…  Toate aceste replici mai mult sau mai puţin exacte se regăsesc în filmul Micul Prinţ,

realizat în 1974, producţie Marea Britanie, regia  Stanley Donen, cu : Richard Kiley, Steven Warner,Gene Wilder, Joss Ackland, Bob Fosse.