Pleoapele flutură delicat asemeni unor aripi abia născute. Trupul se modelează după conturul aşternutului mătăsăs. Fiecare fibră se relaxează şi desenează un zâmbet auriu ce va lumina întreaga zi. Gândurile încearcă să se îmbulzească la uşa conştiinţei. Nu deschid ochii. O mică stratagemă, menită să prelungească clipa hotărâtoare dintre somn şi trezie. Nu vreau să-mi simt încă trupul. Îl las în mătasea aşternutului. Să strâng toate gândurile în mănunchi şi să le duc mai departe de mine. Sunt hotărâtă să ţin doar pentru mine Clipa asta! Să fie doar a mea! Să n-o împart cu nimeni: nici măcar cu propriile gânduri. Cu siguranţă că ar devora-o! Aşa că mă concentrez asupra acelui zâmbet auriu. E singurul care contează Acum! El e cel care va desena întreaga mea zi. Las pleoapele să se răsfeţe în zbaterea lor lină… Las trupul să se risipească în căldura viselor coapte , las aşternutul mătăsos să -mi mângâie epiderma cu degete de catifea… Privesc apoi sufletul meu. Atent, minuţios . Chiar riguruos! Ce straniu mi se pare totul! E ca şi cum nu l-aş cunoaşte! Se uită la mine şi zâmbeşte: curat, deschis! E ca un un prunc abia născut! E fără amintiri, e mic, e delicat! Şi tot zâmbeşte. Mă înfioară o asemenea imagine. Dar îmi aduc aminte că e opţiunea mea. Exercţiul meu de ani de zile. Îl privesc şi mă înduioşează aşteptarea, dar mai ales ochii lui. Îmi spun că mă aşteaptă să îl iau cu mine, acum la începutul unei noi zile. Acum când mă trezesc din noaptea care abia a trecut. Mă aplec şi îl culeg ca pe o floare. Doamne, cât e de fragil! Voi avea mare grijă de el! Îl voi purta cu mine şi îl voi privi mereu… Ştiu de ce anume are nevoie. Respir adânc şi pleoapele se deschid . Lumina soarelui invadează dormitorul şi liniştea din casă e leagănul în care mă mai răsfăţ. Preţ de câteva minute! Apoi mă trezesc. Sunt fericită! O nouă zi! Un zâmbet auriu! Un suflet prunc! Un exerciţiu efectuat de multă vreme! Ceva menit să îmi reamintească de bucuria fiecărei zile, de şansele pe care le am, dar mai ales de acel prunc ce are bucuria să se nască în fiecare dimineaţă.
Să fiţi, iubiţi!
Anumite elemente se vor mai schimba, dar ideea cam asta ar fi.
plantă a cărei sevă vine din rădăcina comunicării.
(editura Univers, colecţiile Cotidianul) am avut sentimentul că mă aflu şi eu acolo, în mijlocul pădurii, că mângâi scoarţa mestecenilor , că mă încânt de parfumul de răşină de la copacii tăiaţi pentru lemne . Eram şi eu acolo în acea cabană simplă , lipsită de confort, dar atât de caldă! Mirajul aprinderii focului în sobă, flăcările care străluceau şi încălzeau cele mai ascunse unghere ale încăperii, micul dejun stropit din belşug cu parfum de cafea şi pâine prăjită, m-au transpus într-un cadru după care tânjesc. Poate că nu numai eu! Cartea e magia libertăţii şi a singurătăţii. Numai când eşti singur poţi fi liber! Scriitorul norvegian Per Petterson utilizează vorba simplă, cu înveliş rece, dar cu miez cald. E poate cea mai limpede imagine a sufletului bărbatului nordic. Nu se pierde în culori rozalii, în fundiţe şi zâmbeţele mediteraneene (utile şi ele, doar acolo unde e mult Soare). Citind romanul La furat de cai, mi-am adus aminte de vremea tinereţii, când tânjeam la modul cel mai concret după un asemenea model. Trond Sander, bărbatul care povesteşte, leagă prezentul de trecut cu migala cu care un pescar pasionat îşi confecţionează el însuşi plasa de pescuit. Nu-i vorbă, că şi Trond pescuieşte păstrăvi din lacul aflat în apropiere de cabana lui. Am citit cartea cu ochii sufletului şi am auzit cuvintele lui Trond Sander spuse grav, dar plăcut în acelaşi timp. Aproape că m-am îndrăgostit de acest personaj, aşa cum făceam în tinereţe, când îmi croiam tot felul de modele. De ce La furat de cai? Evident că e vorba de o cheie magică, care deschide porţile cele mai ferecate ale sufletului. Trond şi prietenul lui din copilărie vor să alerge cocoţaţi pe cai. Singura modalitate e să îi ia(fure) de la un bogătaş. Doar atât cât să -şi vadă visul cu ochii. E o acţiune complicată, care se soldează pentru adolescentul Trond cu nişte căzături extrem de dureroase, iar pentru prietenul lui cu o dramă în familie. E ceva ce îl va urmări toată viaţa pe eroul cărţii. Ceva de care nu poate să scape nici măcar în izolarea pe care şi-a ales-o. La furat de cai e o incantaţie, ceva menit să ne aducă dorinţele din vis în realitate. Lectura acestui roman m-a readus în atmosfera tinereţii, dar mai ales mi-a reamintit de acele modele umane după care tânjeam în peisajul de la Porţile Orientului. Prin urmare sper că veţi înţelege de ce am preferat o asemenea abordare a lecturii. Cei care vor fi interesaţi să citească acest best-seller , vor găsi numeroase cronici pe internet. Eu am preferat să scriu despre ce anume stare mi-a provocat această lectură: o radiografie fierbinte a tinereţii permanente a sufletului. Un suspin după inocenţa pierdută. O oglindă măiastră a sufletului de bărbat. Un scriitor căruia sper să i se traducă şi alte cărţi:
