O zicere

♥ Omul, dacă ar trăi nu 70, ci  700 de ani, s-ar urca lui Dumnezeu în cap.

Grigore Vieru

Lupii contemporani

Am traversat în ultima vreme experienţe care  m-au făcut să îmi pun adesea întrebarea:” Pe cine să crezi? Frica” De fapt o citez pe Julia Kristeva.  Scriitoare franceză, originară din Bulgaria. Mai puţin cunoscută , se mai întâmplă şi la case mai mari! Dar, cum bine ştim, chestiunea celebrităţii ţine mai degrabă de alte criterii decât cele strict literare. Julia Kristeva a scris un roman pe care l-am străbătut cu pas atent. Bătrânul şi lupii(editura Univers, colecţiile Cotidianul ) este o alegorie a lumii contemporane. Unele cronici consideră că lupii ar fi comuniştii. Personal cred că e mai mult decât atât. Cartea are un mottou din Ovidiu :” Mi-am pus în gând să povestesc metamorfozările fiinţelor în forme noi.” Oamenii suferă transformări de la o zi la alta şi asta nu ar fi ceva trist, dar lumea contemporană are predilecţie din ce în ce mai evident spre latura animalică, în care starea aceea de graţie numită suflet , tinde să dispară cu desăvârşire. Lectura acestui roman m-a ajutat  să înţeleg încă o dată  că anumite poziţii , anumite interese îi fac pe oameni să devină diferiţi de menirea lor iniţială. Subiectul acestui roman e şi el un pretext. Locul unde se petrece actiunea ( Santa Barbara), personajele sunt şi ele un pretext al autoarei de a-şi argumenta teza conform căreia elementul politic, interesele financiare sunt cele care primează într-o lume devenită o imensă junglă, în care lupii dau năvală, iar oamenii trăiesc alături de ei şi de cele mai multe ori devin asemeni lor. Singurul care reuşeşte să reziste e Profesorul, personaj emblematic, dar care e din ce în ce mai izolat, sfârşind până la urmă într-un spital, unde e tratat de Vespasian, lup rafinat. Sigur că moartea Profesorului e extrem de dubioasă, dar cine mai ţine cont de aşa ceva, într-o lume în care totul se poate aranja, conform intereselor lupilor? Cine sunt lupii? Dacă e să răspund , eu, cititor, care am deja o anume idee încolţită aş putea să cred că sunt toţi cei care se strecoară viclean în viaţa noastră, cei care încearcă să ne manipuleze, toţi cei care vor să croiască o lume ajustată după INTERESUL LOR. Cred că îi ştiţi şi voi. Romanul Bătrânul şi lupii m-a captivat prin feminitatea şi sensibilitatea cu care e scris. Câteva exemple: Alba , personajul feminin al romanului pregăteşte” mâncarea  aşa cum unii fac dragoste: cu pricepere şi indiferenţă.”(pag.46) Dozarea? ” Chestie de stare de spirit, gustul este un capriciu de femeie imprevizibilă. “(pag. 47 ) Tatăl lui  Stephy Delacour, jurnalista născută în Santa Barbara, care investighează moartea Profesorului, este acel om care  şi-a trăit izolarea” care în realitate era o umilinţă, ca pe o alegere: cu spatele drept, cu privirea plină de necazurile acestei sărmane ţări şi totuşi atât de hotărât încăt părea că zâmbeşte în permanenţă…”(pag.146) Extrem de emoţionantă mi s-a părut relaţia tată-fiică. Cu ocazia morţii Profesorului, jurnalista Stephy îşi aminteşte de tatăl ei, mort în urmă cu ani de zile. Tatăl ei îl cunoscuse şi fusese prieten cu Profesorul. Realizează abia acum, când Profesorul nu mai e ,că singurul cu care a dialogat, a fost tatăl ei. Şi constată cu amărăciune că unul dintre cuvintele goale e şi a comunica. Nu pot să nu vă povestesc o întâmplare nostimă, dacă nu ar fi teribil de tristă. Jurnalista Stephy avea un iubit . Evident unul însurat! Atunci când pleca cu ea în vacanţă, o ruga pe soţia lui să-i scrie câte o scrisoare în fiecare zi. O citea şi după ce o punea în buzunarul şortului, mângăia cu măiestrie gambele şi picioarele amantei. Apoi spunea că dragostea ar trece prin talpa piciorului. Şi îşi pipăia scrisoarea din buzunar. Iar, ea, amanta îşi întindea degetele senzual către epistolă. Concluzia? Suntem perfizi. Mă întorc la elogiul făcut tatălui dispărut. Un tată ce şi-a iubit fiica deschis,” fără, judecată, fără calcul, fără cerere.”

Bătrânul şi lupii e un roman , care ne ajută să înţelegem cât de perfizi sunt lupii şi cât de nevinovaţi ni se arată uneori. Privire de miel şi bot de lup!

Mântuire

Ieri dimineaţă, eram pe undeva, aproape de Biserica Icoanei şi am intrat acolo, bucuroasă  că am răgazul să aprind câteva lumânări. Multă lume ! Până şi curtea largă a bisericii era aglomerată. Am aşteptat să pot intra în biserică. Cu gândul să cumpăr lumânări. Dar o dată intrată, am reuşit să găsesc un loc de unde să îl aud şi să îl văd pe preot.  Vorbea părintele Ioan Popescu, paroh al bisericii. Despre mântuire! Vorbe simple, pe înţelesul tuturor. Cu un glas ferm, dar plin de înţelegere în acelaşi timp. Subliniez doar câteva aspecte:

1. Cel mai apropiat sinonim pentru cuvântul mântuire e eliberare.

2. Mântuirea presupune eliberarea.

3. De ce e necesar să ne eliberăm? Pentru simplul motiv că am fost creaţi liberi, dar adesea devenim sclavi şi ne băgăm singuri capul sub jug.

4. Suntem creaţi LIBERI , avem şansa să ne bucurăm de plăcerile acestei vieţi, fără însă a deveni sclavii, robii lor. Dependenţa de o anume plăcere ne răpeşte libertatea. Plăcerea devenită drog creează premisa sclaviei…

Şi pentru că acest om vorbea atât de simplu şi pe înţelesul meu, vă voi oferi, acum , la început de săptămână chiar vorbele lui:” Bucuraţi-vă de plăcerile vieţii, fără să deveniţi dependenţi de ele…”

O săptămână frumoasă!

Un strop de inocenţă

Un peu d’innocence, Isabelle Boulay

O melodie pe care vă invit  să o ascultăm împreună! Un mesaj demn de luat în seamă.

J’ai envie de partir avec lui, ailleurs
Je crois qu’il m’aime, il me l’a dit, d’ailleurs
Quand il est près de moi je respire
Je sais que je peux tout lui dire
Il me comprend
On se fait des plans un peu fous, on rit
Si le monde est pas fait pour nous, tant pis
On n’ose pas se parler d’avenir
On n’sait pas le temps qu’il nous reste
Pour la tendresse
Laissez-moi un peu d’innocence
Donnez-moi un jour de vacances

Entre toutes vos guerres et vos affaires urgentes
Et si rien ne peut vous attendrir
J’ai au moins le droit de choisir
Entre votre planète
Et mes étoiles filantes d’adolescente

Quand mon cœur est triste il m’emmène danser
Il arrive à me faire quand même planer
Quand c’est lui qui a mal je l’entoure
De mes bras et il s’endort
Tout contre moi
Laissez-lui un peu d’innocence
Donnez-lui un jour de vacances

Entre toutes vos guerres et vos affaires urgentes
Et si rien ne peut vous attendrir
Il n’a pas besoin de choisir
Entre votre planète
Et mes étoiles filantes d’adolescente

Entre toutes vos guerres et vos affaires urgentes
Et si rien ne peut vous attendrir
J’ai au moins le droit de choisir
Entre votre planète
Et mes étoiles filantes d’adolescente

Text şi muzică: Daniel Deshaime

Furtuna

Vineri,23 ianuarie! O seară ploioasă, ceva nedefinit între iarnă şi primăvară. Strada Constantin Mille, nr.16, Teatrul Mic. Intru! Am un soi de sfială, de fapt de regret că nu mă mai duc la teatru atât de  des  ca altădată. Multă lume: critici de teatru, poeţi, oameni de cultură. Îmi ocup locul şi aştept nerăbdătoare. O văd pe Cătălina Buzoianu. A mai slăbit! În rest e neschimbată. Se sting luminile şi începe… Furtuna de William Shakespeare. Traducerea de Ioana Ieronim. Am citit piesa, am văzut spectacolul , în urmă cu ani de zile la teatrul Bulandra. Realizarea de acum e în memoria Ginei Patrichi. Cătălina Buzoianu, doamnă a  SPECTACOLULUI de teatru cu măreţia şi strălucirea lui nativă, a construit şi de astă dată o catedrală. Aşa am văzut eu acest spectacol, regizat de doamna Buzoianu Cătălina. O catedrală construită cu pasiune, cu migală. Aş numi acest spectacol Roadele toleranţei. Iertarea finală , pe care ARTISTUL (prefer să-l consider pe Prospero un artist mai degrabă decât un om de …ştiinţă) o oferă din toată inima tuturor celor care au comis erori după erori, e poate piatra de temelie a întregii construcţii. O multitudine de simboluri ne sunt oferite picătură cu picătură. Nu suntem agresaţi. Creatorul de artă (mă gândesc la întreaga echipă atât de bine coordonată de regizoare) nu ne bruschează. Adevărurile , oricât de crude ar fi, sunt  exprimate limpede, cu un zâmbet imperceptibil. Dar cea mai precisă coordonată a spectacolului mi s-a părut CURAJUL. Exact! Textul lui Shakespeare a fost un pretext. Genial, e adevărat! Dar dincolo de text irump adevărurile lumii în care trăim. Grupuri mai mult sau mai puţin restrânse, secte, partide, armate, politicieni, filozofii obscure tind să înghită lumea în care trăim. Insula lui Prospero e undeva pe lângă Mediterana… Ce minunată e culoarea Mediteranei, dar cât de şocante sunt evenimentele care se petrec pe continentele ce înconjoară Mediterana! Spectacolul se desfăşoară între OGLINZI. Imense, pline de unghiuri, lumini şi străluciri ce se schimbă de la o secundă la alta. Ne vedem pe noi în ele, se văd personajele în ele şi totul se desface ca un evantai: imagine după imagine. Scenografia:Dragoş Buhagiar. Sunt multe teme, multe simboluri, dar toate sunt  ordonate de mintea strălucită a lui Prospero , ajutat de spiritul aerului , Ariel. Un spectacol uluitor. Cu actori năucitor de frumoşi! Prospero- Mihai Dinvale, Spiritul mamei( personaj inventat de regizoare, un alter-ego a lui Prospero)-Valeria Seciu, Ariel- Rodica Negrea. La aceştia se adaugă toţi acei tineri talentaţi actori, inclusiv studenta Irina Rădulescu care interpretează rolul Mirandei. Un spectacol despre umanitate, despre erorile şi ororile pe care le comit FACTORII  DE DECIZIE. Dorinţa de PUTERE hrănită cu străluciri efemere, ambiţiile personale, orgoliile  nemăsurate, nasc  dictatori. Iar dictatorii îngrădesc libertăţile personale. Pun lanţuri şi manipulează. Se aud şoapte care nu pot fi înţelese. Simboluri, simboluri… M-a tulburat profund acel ochi care se mişca rapid de-a lungul oglinzilor.  O masă, nişte scaune şi un jilţ…Am avut un moment de revelaţie şi am trăit acea satisfacţie de odinioară, când ARTISTUL exprima metaforic nişte realităţi pe care altfel nu le putea exprima. Când creaţia era încifrată şi noi beneficiarii actului de creaţie ne grăbeam să descifrăm şi astfel ne eliberam de mizeria cotidiană. Era aşa pentru că trăiam sub dictatura …comunistă. Dar iată că din nou ARTISTUL  are ceva a spune. Avem şi o explicaţie în final: un spectacol, o sumă de înscenări. Să nu cumva să uităm că vom dispare cu toţii şi ” nici un fir de ceaţă nu va rămâne în urmă.”

Prospero şi ArielProspero şi spiritul Mamei Oglinzi, oglinzi…

Ştim că ” suntem făcuţi din substanţa viselor, iar mărunta noastră viaţă este înconjurată de somn.” Mulţumesc pentru acest SPECTACOL! Iată că se mai petrec şi fapte minunate în această ţară!

Un gând şi pentru  acest 24 Ianuarie al Unirii…

Amintire

Orice întâmplare prin care trecem, pe care o trăim şi mai ales care se scrie ea singură, aşa de la sine, fără să ne străduim să o înzorzonăm cu străluciri efemere, devine o amintire. Toate amintirile mele sunt colorate viu. Nu există amintiri frumoase sau urâte, rele sau bune… Cuvintele frumos/urât, bun/rău sunt ca nişte lame de cuţit care pot provoca răni… Sigur că şi rănile pot fi utile uneori şi tot aşa , mergând pe firul acestui raţionament, am convingerea că totul e zâmbet. Apropo de răni, am văzut zilele astea un film în care un personaj spunea Enjoy your pain (bucură-te de durerea ta). Revenind la amintiri, aseară am depănat cu prietena mea ( ne ştim de vreo…37 de ani) poveşti. Vorbim destul de rar, ea e în Franţa, undeva la malul Mediteranei. Era plină de nostalgie! I-am reamintit cât de bogate suntem: fiecare avem o viaţă plină,dar mai ales avem şansa să descoperim noi ţinuturi pe harta personală. Şi mai presus de toate trăim. Suntem vii! Pentru că depănam amintiri, am vorbit şi despre una dintre …vrăjitoarele mele.  Cred că încă nu v-am spus că îmi  place să-mi cumpăr …vrăjitoare. Am o colecţie.  Fiecare vrăjitoare îşi are povestea ei. Vrăjitoarea pe care am botezat-o Catia are şi ea una. Am cumpărat-o de la o familie de francezi, arhitecţi de profesie , care sunt pasionaţi de confecţionarea de vrăjitoare… Era o seară minunată de vară, iar eu am stat la poveşti cu acei oameni. Astfel am aflat, ceea ce eu bănuiam: că vrăjitoarele nu sunt malefice. Iniţial au fost acele femei, însetate de cunoaştere, care îşi puneau tot soiul de întrebări şi care încercau să tămăduiască. Un soi de doctori… Au fost însă arse pe rug şi povestea o cunoaşteţi. Atunci când am cumpărat-o pe Catia, am mai aflat că de fapt culoarea e esenţială. Culorile calde, senine, vesele, vii, nu au cum să facă rău. Şi vrăjitoarele din casa mea sunt vesele, vii, zâmbitoare. Aseară prietena mea m-a întrebat la un moment dat :” Ce mai face Catia, vrăjitoarea?” Am zâmbit şi m-am gândit să îi fac o poză şi să-i trimit prietenei mele, o imagine direct de la sursă…

Să fiţi iubiţi!

Cuvintele…

Şi pentru că inima acestui blog bate doar la auzul acelor cuvinte menite să ne apropie sau să ne despartă constructiv, iată un argument în plus de …comunicare.

Clipe salvate

Clipe salvate, povestiri editate în primăvara lui 2008, sunt distribuite de Best Press. Comenzi on line pe

În Bucureşti cartea se poate găsi şi la librăria Victor- Calea Călăraşi nr. 169 (la parterul facultăţii Hyperion).

La lista  librăriilor  din ţară, deja publicată, se mai adaugă următoarele librării:

1. Libri- Cluj

2.Hyperion – Sighişoara

3. Sermis- Satu  Mare

4.Damalex -Oradea

5. Sedcom Libris-Iaşi

6. Sina Libri- Sinaia

Ora de tae bo

Ieri seara am avut parte de o oră specială de Tae Bo. Draga de Larisa s-a întrecut pe sine şi evident a scos untul din noi. Exerciţii inedite, inventate, desenate parcă în acele clipe pentru noi. Starea de bine, energia  debordantă a profesoarei ne-au contaminat şi pe noi. Şi pentru că, parcă nu-i era de-ajuns , se mai uita din când în când la mine şi comenta zâmbind :” Hai, că râde şi Catia!”  Ca şi când râsul sănătos şi eliberator , nu ar fi starea mea obişnuită! Sigur că în acele momente râdeam mai cu poftă. Evident că  mai comentăm noi una-alta printre vorbele obişnuite:” inspiră! expiră!”  Ora de aseară mi-a oferit însă în momentele de relaxare şi  câteva melodii interpretate de Isabelle Boulay. De altfel o să scriu mai pe larg despre această frumoasă interpretă. Acum o să vă invit să ascultăm împreună o melodie cu o anume istorie. Asta nu înainte de a vă transmite nişte  vorbe  ale unui profesor de anatomie (personaj al unui film despre care o sa scriu): 1. inima e muşchiul cel mai puternic , 2. 72% suntem apă…

Invitaţie la poezie

Ieri după-amiază! Strada Sf. Voievozi, nr.13, Papa la Şoni! O invitaţie făcută de Clara Mărgineanu la o întâlnire cu poeţi şi  muzică folk.  O după-amiază şi o seară plăcute, într-o ambianţă aproape studenţească. Un Pariu pe prietenie!

Evenimentul şi-a propus relansarea site-ului: www.bocancul_literar.ro S-au recitat poezii, s-a cântat.  Daniel Făt, Maria Gheorghiu, Vanda Florea, iată doar câteva nume dintre cei care au făcut ca întâlnirea de ieri să fie aşa cum, poate că unii dintre voi îşi mai amintesc , erau odinioară întâlnirile  de la cenaclul Flacăra. Evident că Maria Gheorghiu a amintit şi de… Grigore Vieru. Întâlnirea se va relua peste două săptămâni. Şi ca să ne încălzim puţin dimineaţa , alături de parfumul de cafea , să ne delectăm cu această melodie, interpretată de Maria Gheorghiu.

O săptămână frumoasă!