Epistolă către îngerul meu sau despre prietenie

Dragul meu Înger,

Ştiu că nu eşti supărat pe mine, chiar dacă eu nu ţi-am scris până acum. Ştii foarte bine că te port mereu cu mine şi,  când avem timp,  stăm de vorbă. Îmi amintesc că ,odată mai demult, ai fost puţin supărat pe mine şi de atunci eu nu mai fac nimic de capul meu, fără să te consult şi pe tine. M-ai convins că dorul meu de libertate trebuie asumat şi mai ales armonizat cu nevoile celor din jur. Ce grea a fost lecţia asta! Acum îţi scriu, ca să îţi mulţumesc încă o dată, pentru că zilele astea ai fost alături de mine şi de o foarte bună prietenă care se află în spital. Aseară mi-ai şoptit că ai zburat la îngerul ei, acolo , la spital şi l-ai scuturat puţin de umeri … Era speriat, săracul! Năzdrăvan cum te ştiu, ai reuşit totuşi să-i dai şi tu puţină speranţă şi atunci, Îngerul prietenei mele s-a ridicat şi a alungat mai uşor spaimele care-l năpădiseră şi pe el. Aseară vocea prietenei mele era veselă şi ea se simţea mult mai bine. Tu erai la fel de bucuros şi mi-ai şoptit ştrengar la ureche: ” Să vezi că în câteva zile va ieşi din spital. M-am împrietenit la cataramă” – de unde oi fi învăţat tu să vorbeşţi aşa?- ” cu îngerul prietenei tale şi acum e la fel de zglobiu ca mine . Mi-a promis că va ieşi cu Daniela din spital şi ea se va bucura de dragostea minunatei ei familii şi împreună vor petrece sărbători cu adevărat luminate.” Pentru o astfel de veste nu pot decât să îţi spun că sunt …ei, da… fericită! Sper să te conving să nu te depărtezi niciodată de lângă mine şi să îmi laşi veşnic surâsul pe buze. Mai ales , atunci când e greu!

O zi minunată!

Catia

PS : Paşi spre îngerii noştri