În încercarea noastră de a arăta celorlalţi o imagine cât mai pe …gustul general, ne punem fel şi fel de straie, menite să ne arate aşa cum se cuvine. Şi cum se cuvine? Nu vreau să dezvolt evantaiul de întrebări care s-ar năpusti asupra mea. Îmi propun să vă semnalez o carte: Dezgolita de Lola Beccaria(editura Trei, 2008). Doctor în Filologie Hispanică şi lingvist al Academiei Regale Spaniole, Lola Beccaria scrie o carte ameţitoare. Nu spun că mi-a plăcut. În fond o carte nu o gustăm aşa ca pe o supă, care să ne facă bine la stomac. Am avut o îndoială dacă să o cumpăr sau nu. Şi asta mai ales din cauza copertei. M-am gândit totuşi că vânzarea de carte e şi ea un comerţ. Am mai stat puţin pe gânduri şi, deşi eram grăbita am răsfoit-o puţin, apoi am hotărât s-o iau, în timp ce un domn respectabil s-a uitat la mine, aşa dintr-o parte. Am zâmbit şi am ieşit din librărie cu cartea în mână . Am citit-o, de fapt am devorat-o. Cu lăcomie, cu spaimă, cu îndoială şi, la sfârşit, am respirat uşurată. Doamne, ce bine mi-a făcut această lectură! O şansă oferită puritanilor, ca să poată înflori? Aşa sună primul motto. Apoi, mi-a atras atenţia al doilea citat:
” Inima e ceva murdar. Ţine de planşele anatomice ori de tejgheaua măcelarului . Eu prefer trupul tau.”(Marguerite Yourcenar) Pornind de la nevoia de tandreţe atât de greu de satisfăcut, autoarea intră în toate cotloanele intimităţii eroinei, jucându-se cu firul aproape invizibil dintre ce e permis şi ce nu. Feminitatea debordantă a acestei copile, eroina cărţii, o face să vadă cu mult înaintea altor semene ceea ce poate o femeie obişnuită, comună începe să vadă şi să simtă abia la maturitate şi asta dacă are noroc. Trupul acestei copile este analizat atent şi, din când în când, atunci când starea de şoc ne poate cuprinde, autoarea mai strecoară, cu zâmbetul pe buze, câte o remarcă ce ţine de o anume sferă a moralităţii. Dar nici aşa nu ne dă prea multe şanse ! Ne lasă să fierbem în sucul propriilor prejudecăţi. Şi dacă un personaj masculin, de fapt mentorul acestei copile îi spune la un moment dat că pielea e straiul cel mai frumos, vă puteţi imagina ce lecţii învaţă viitoarea femeie. Sintetizez: sexualitatea nu trebuie repudiată, căci e ceva ce ţine de trupul nostru şi fiecare dorinţă e necesar să fie satisfăcută, pentru a nu da naştere la frustrările care mai devreme sau mai târziu se vor razvrăti, scoţând la iveală tot felul de hidoşenii. Şi pentru ca totul să evolueze frumos şi să ne dea starea de bine, e nevoie de multă tandreţe, de iubire. Fetele reclamă tandreţea unui tată(primul model de bărbat pentru viitoarea femeie), care să nu fie jenat că… e bărbat şi care să aibă suficiente resurse să-şi ghideze copila către propria sexualitate, într-un mod delicat şi firesc. Sigur că mai sunt şi alte cărări bătătorite de Lola Beccaria: relaţia Martinei, eroina cărţii, cu bărbaţii, cu societatea, cu profesia. Ei, da , eroina ajunge ministru la Interne. O femeie dezinhibată, care e obligată să facă faţă unor şabloane. Noroc că are umor şi, când disperată că cel puţin o anume libertate îi e confiscată, îi acceptă pe cei doi bodyguarzi, cu care face liniştita, la ea acasă, tot ce-i trece prin minte . Sigur că avem de-a face cu o carte serioasa! Scrisă pe înţelesul tuturor, desenând tipologia acelei femei căreia nu-i e ruşine cu feminitatea ei şi, mai ales, care ştie să exprime coherent nevoile trupului ei. O femeie deşteapta, o femeie tandră, o femeie de caracter, o femeie puternică, o femeie care înţelege de fapt cel mai bine ce e permis şi ce nu! O femeie care ştie să iubească şi, mai ales, să ofere. Aşa mi se pare mie a fi Martina Iranco care pricepe de mică paradoxul iubirii în neiubire.
O săptămână frumoasă!
Si iata ca am simtit inca o data ca natura e la fel ca si noi: sensibila si atenta la toti stimulii. Cred insa ca e mult mai inteleapta…Sa fim iubiti!
