Cand am inceput sa scriu, si asta cu putin timp in urma, nu am avut in minte decat dorinta de a exprima ceva. In acel moment, in urma cu un an, am scos la lumina idei si sentimente pe care, cine stie, poate ca le aveam depozitate in mine de mai multa vreme. Am realizat la un moment dat ca nu sunt suficient de echidistanta cu personajele mele, ca pe unele le indrageam, pe altele nu le intelegeam, pe altele…Dar nu am mai avut cum sa mai schimb ceva. Era deja un lucru implinit. Inca un pas aparuse deja. Apoi au venit si comentariile: unele mai bune, altele critice. Si e bine ca a fost asa, caci doar asa am putut sa continui.
Dar peste toate astea a existat o idee, o presupunere pentru unii, o certitudine pentru altii: si anume ca ar fi un roman autobiografic. M-am gandit serios la aceasta constatare si m-am intrebat si va intreb: are vreo importanta??? Oare atunci cand te hotarasti sa comunici, nu tocmai asta faci? Exprimi ceva, o idee care pana la urma e ceva personal. Evident ca Inca un pas e un punct de vedere pe care mi-l asum. Evident ca povestirile din Clipe salvate exprima si ele o anume viziune. In mod cert ca voi continua sa scriu. Si daca astea sunt elementele realitatii, atunci chiar nu mai conteaza unde se termina realul si unde incepe fictiunea.
Catia Maxim isi doreste din toata inima sa devina o scriitoare pe care cei care o citesc sa o indrageasca. Asta e cel mai important! In rest, personajul real din viata de zi cu zi….
Aproape intodeauna autorii de beletristica sunt intrebati daca ale lor scrieri sunt inspirate din realitate – si cat de apropiat de realitate este materialul pe care l-au scris. Este cumva firesc, cunoscut fiind faptul ca cei ce au scris pe anumite teme s-au documentat indelungat dar au avut si experiente care i-au marcat si pe care le insereaza undeva in fictiune.
Probabil ca atunci cand este vorba despre o tema sensibila sau despre un subiect important este cu atat mai mare curiozitatea. Avand in minte povestea Smarei si a lui Adrian probabil ca este firesc intr-o masura sa se intrebe lumea daca si cat mare este asemanarea realitate-fictiune.
In final insa ceea ce conteaza cu adevarat este intr-adevar ca autoarea ajunsa deja la a doua carte sa fie acceptata de public si lecturata cu placere (asa cum spui si tu).
Iar daca ar fi sa mergem si mai departe, s-ar putea usor adauga precizarea ca… o nota de mister nu strica niciodata
Da, Loredana,toti facem asa.E in firea noastra sa impletim realul cu imaginarul. Crosetam unii cu migala, altii mai grabiti , ca la un moment dat sa ne punem intrebari din ce in ce mai derutante…Dar e frumos acest exercitiu. In ceea ce ma priveste, eu am vrut doar sa precizez ca viata mea de zi cu zi e doar o picatura in oceanul scrisului. Daca aceasta picatura poate genera la randul ei alte picaturi , atunci se cheama ca voi avea inspiratie. Doar traind poti invata, doar gresind poti evita…