Ce ne facem cand prejudecatile atarna ca niste haine grele pe noi?

Suntem cu totii tributari educatiei si mediului din care provinem. De o asemenea constatare nu putem face abstractie. Ma tot gandeam azi la vorbele unui domn care are un comentariu pe blog. Domnul in cauza facea o constatare de bun-simt si anume ca si femeile isi insala partenerii. Evident ca nimeni nu se poate erija in lupul moralist. In fond un barbat isi insala (folosesc un termen pe care majoritatea oamenilor il accepta, desi personal am o alta teorie) partenera cu o alta femeie, nu? Sunt situatii si situatii. Romanul Inca un pas prezinta cazul unui barbat insurat . Cand o cunoaste pe Corina , Adrian ii spune ca este insurat si ca nu are probleme majore in casnicie. E foarte clar, nu? In acel moment viitoarea amanta are toate datele problemei . Si totusi nu ia in seama decat interesul ei…Nu-mi judec personajele. Merg doar pe logica evenimentelor. Dar Corina e amanta care detesta nevasta. O detesta atat de tare, incat la un moment dat vrea sa-i ia locul.
Ce face Smara , nevasta care are o anume viziune despre familie si mai ales despre casatorie? M-a fascinat zbuciumul acestei biete femei care este practic impartita intre educatia primita de la bunica si de la mama ei si realitatea care ii demonstreaza ca nu e suficient ce stie. Oricum constata ca stie prea putin si ani buni a avut parte de himere. Basmul pe care ea , nevasta cuminte , cea care nu l-a vazut decat  pe barbatul de langa ea se risipeste tocmai atunci cand se astepta cel mai putin la asa ceva. Momentul e cu atat mai dramatic , cu cat desi instinctul o invata ce anume sa faca, are insa povara educatiei si mai ales se loveste de prejudecatile mamei ei, fiinta de care se simte atat de legata. Mama ei o intreaba direct „cum e chestia asta cu iubirea pentru cineva si facutul dragostei cu altcineva ?” Atunci Smara explica si mai ales sufera ca mama ei nu intelege:”Eu, in acest moment, nu mai am decat un barbat care se numeste sotul meu, dar care nu ma mai iubeste.Ce pot sa fac eu intr-o atare situatie? Lasand la o parte ca nu am vocatia lacrimilor, trebuie cumva sa-mi probez mie insami propria feminitate.Si cum pot sa fac asa ceva? Decat intr-o singura maniera: raportandu-ma , eu ca si femeie, la simbolul masculinitatii.” (pag.211)  Este momentul cand mama si fiica realizeaza prapastia conceptuala. Smara incearca destul de tarziu sa invete un abecedar care i-a fost cumva ascuns de o educatie plina de prejudecati, caci tineretea ei a fost plina  de gargauni , cum spune la un  moment dat cu humor.
Si uite ca pun si eu asa o intrebare: in ce proportie putem sa ne exercitam libertatea, vointa, dorintele noastre? Si in ce masura educatia, prejudecatile si restrictiile de orice natura ne pot frange sau nu o aripa?