Adeseori bunica imi spunea ca un barbat adevarat «insala» cel putin o data in timpul unei casnicii. Considera ca e normal si firesc, iar cand suratele ei spuneau ca sotii lor sunt niste sfinti, zambetul ei fermecator parca spunea ca totul e un secret bine ascuns.
Misterul este cautat permanent. De noi toti! Barbatii au traditie (era sa zic clasa, in sensul bun… evident). Este in firea lor de razboinici-vanatori sa cucereasca noi teritorii, sa isi demonstreze ca pot, sa isi confirme faptul ca sunt mereu atractivi, interesanti pentru FEMEIE. Fiecare utilizeaza ceea ce are in dotare: bani, masini scumpe, umor, inteligenta. Sunt adorabili atunci cand vor sa straluceasca pentru o femeie. De obicei una proaspata, cu mistere si necunoscute inca nestrabatute de ei.
Ce fac insa partenerele lor? Cum reactioneaza ele, atunci cand afla?
Smara, eroina romanului meu, a ales sa ramana langa barbat. Adrian ii spune la un moment dat ca daca vor trece peste toate astea vor avea o casnicie mai puternica. Astazi m-am gandit sa luam in calcul si alte exemple. Cuplurile mondene, vedetele, celebritatile.
1. Mioara si Petre Roman - 2007 a fost anul in care cei doi au divortat. Ea a dezvaluit amanunte destul de intime din viata cuplului, in timp ce el s-a afisat cu mult mai tanara cantareata Silvia Chifiriuc. Sotia alege despartirea. Evident ca au existat tot felul de speculatii. Dar aici suntem pe un blog, pe care incercam sa construim solutii…
2. Madalin si Adriana Voicu Intre el si sotie s-a produs o bresa in care s-a conturat silueta unei alte femei. Pictorita Carmen Olteanu. Madalin Voicu nu a divortat de sotie. Madalin a ramas implicat in viata de familie.
O astfel de optiune seamana cu cea aleasa de eroina mea? E cumva speranta ca ceva se va schimba sau doar o acceptare (as indrazni sa spun un compromis util) a unei situatii de cuplu inteligent. Sau daca nu va place termenul, sa spunem “modern”?
3. Bill si Hillary Clinton – Ne aducem aminte incidentul cu “pata” de pe rochia Monicai, negarea presedintelui. Apoi toata mizeria care a urmat. Dar Hillary a ramas langa sot. Aventura lui nu a durat mult. Astazi apar in fata tuturor ca un cuplu fericit. O casnicie care a supravietuit.
Ce ar fi facut oare Hillary daca sotul ei ar fi iubit-o pe acea tanara?
Asadar trei cupluri si toate din politica. Trei optiuni diferite : divort, separare, supravietuire. Modele pe care omenirea le exerseaza de mii de ani. Si asta din nevoia noastra a tuturor, caci nici doamnele nu sunt scutite de asemenea cautari, de a ne intregi imaginea ideala din…bucati. Un soi de mozaic. Nu vreau sa revolt pe nimeni, dar nici nu vreau sa ne mai imbatam cu apa chioara…
Si totusi atunci cand mustim de iubire, putem sa facem ceea ce nici nu putem banui. Iubirea ne da forta sa rezistam. Expresia aceea minunata pe care am auzit-o tot la bunica mea: «Nu-mi da Doamne cat pot duce!», vine din forta pe care fiecare o avem in noi, dar de care unii nu sunt constienti ca o detin. Iubirea poate sa faca minuni, chiar daca pana la urma se transforma si ea in altceva. In altceva, dar nu in URA.
Problema asta a existat dintotdeauna numai k spre deosebire de epocile trecute in care femeia era considerata ,,un obiect bun numai de stat la cratita si de crescut copii”in ziua de astazi s-a schimbat ceva in privinta tolerarii acestei probleme. Am auzit si eu vorba asta cum ca nu exista barbat care sa nu-si insele macar o data sotia si tot de pe la bunica, sau in general femeile mai in varsta.Mai rau e ca tocmai aceste femei o zic cu o resemnare iesita din comun si o trateaza ca si cum ar fi normal.De altfel, la randul lor barbatii cred k este un drept al lor prin care isi pot insela sotiile.Eu cred k aceasta idee si-au creat-o ata femeile cat si barbatii ink din vremea in care femeile nu aveau drepturi egale cu barbatii. In ziua de astazi lucrurile s-au mai schimbat in sensul k o femeie care se respecta are dreptul de a pune conditia de anu fi inselata. Intrebarea e ce faci atunci cand totusi se intampla.Parerea mea e k un barbat care isi inseala sotia/iubita nu o iubeste cu adevarat si odata ce s-a intamplat s-ar putea mai mult ca sigur sa se repete….Dar nu sunt de acord cu ideea k toti barbatii sunt la fel, sau cel putin asa sper
.Eu totusi traiesc cu speranta k mai exista barbati normali pe lumea asta care sunt in stare sa iubeasca cu adevarat si sa reziste oricaror tentatii….
eu nu mai cred asa ceva
barbati care sa iubeasca cu adevarat nu exista pe acest pamint . niciodata cit ai sa cauti nu ai sa gasaesti. niciodata in lume .nu pa acest pamint. poate intr-o alta lume. tks
Mioara, nu sunt avocatul nimănui şi nici nu vreau să generalizez. Posibil însă ca tu să nu fi avut şansa să întâlneşti un astfel sau astfel de bărbaţi. Oricum suntem diferiţi unii de alţii şi bărbaţii nu iubesc la fel ca femeile. Şi hai , să ne gândim mai bine: ce haz ar mai avea dacă un bărbat ar iubi ca o femeie? Să fii iubită!
Absolut toti oamenii normali psihic sunt capabili de iubire. Ca unii nu mai “pot” sa iubeasca, asta e din cauza ca, la un moment dat, au suferit si au fost dezamagiti. Astfel si-au constuit un mecanism de aparare contra suferintei, dar ea fiind asociata cu iubirea, apararea e defapt contra iubirii. Eu cred ca tocmai tu alegi barbatii care se feresc de iubire.
Buna seara, Laurici!
Eu ce pot sa zic? Nu suntem aici pentru a da retete sau a impune un model anume. Fiecare avem viziunea noastra.Romanul Inca un pas pune in discutie o anume situatie. Evident ca nu generalizeaza.
Ma gandesc ca daca am fi face to face la o cafea si m-ai intreba ce cred eu despre o astfel de situatie, ti-as spune limpede ca pretuiesc nespus de mult vorbele bunicii. Ea se referea la faptul ca un barbat asa e structurat, dar niciodata nu mi-a spus ca eu, nepoata ei sa stau la cratita si sa…rabd. Mi-a spus doar sa iubesc frumos si sa nu provoc rau in jurul meu, sa fiu fair …Bunica mea a trait peste cincizeci de ani alaturi de bunicul si ma simteam tare bine intre ei. Se iubeauuuu! Si bunicul imi povestea si el , tinandu-ma pe genunchi despre povestile lui din tinerete. Si crede-ma ca au fost cateva…
Ce e normal si ce nu… fiecare defineste asta din punctul lui de vedere, fiecare defineste normalitatea lui… Laurici tu definesti normalitatea functie de tine, de cum gandesti tu. O vorba spune ca fiecare ii judeca pe ceilalti dupa cum este el.
Referitor la normalitate va mai pot spune ca ea variaza si cu etapa de viata in care suntem. Eu de exemplu mi-am inselat sotia dar acum nu as mai face-o. Sunt oare astfel mai bun sau mai rau decat altii?
Interesant ca tot timpul se vorbeste despre barbati ca fiind cei care inseala; ma uit in jurul meu si va spun ca sunt cel putin tot atatea femei care-si inseala partenerii. Fiecare femeie dezirabila (si nu numai) cauta tot felul de confirmari sau infirmari ale temerilor ei. Oare faptul ca nu vorbiti despre asta va face mai bune, mai pure? Sau va da un ascendent moral?
Fiinta noastra e supusa in fiecare secunda transformarilor.Evident ca in atare conditii pana si “adevarul ” nostru se schimba. Daca ceea ce vedem azi are o alta reprezentare peste un timp , cum mai putem fi noi siguri de …ceva? E si asta un soi de provocare pe care o am vesnic in minte:pot sa fiu aceeasi tot timpul?Ma feresc sa spun ce e bine si ce e rau. E foarte vicleana o astfel de abordare.Sigur , asa cum bine spuneai “Tu”, invatam pe masura ce traim, de la o etapa la alta a vietii. Chestia asta cu inselatul partenerului(ei) mi se pare foarte dura.O astfel de etichetare apartine celor care considera ca pot JUDECA ei toata suflarea omeneasca.Noi suntem aici doar pentru a comunica, a exprima nedumeriri sau opinii. Oricare ar fi ele !Spuneai ca ti-ai inselat sotia.Acum spui ca nu ai mai face-o!Pana la urma ai castigat ceva, nu? Si asta se cheama experienta si…buna cumpatare. Ma gandesc ca asemenea atribute iti dau un soi de forta si asta nu e apanajul oricui…
Pingback: Psiho.eu » Blog Archives » Cum supravietuim variatiei in cuplu?
greu de spus de ce barbatului i se cuvine (prin definitie?!) dreptul la… poligamie… poate pentru ca tot prin definitie noua, femeilor, ne-a fost dat dreptul de a iubi pana dincolo de fiinta noastra… si ei iubesc, doar ca au o capacitate mai mare de a face o delimitare precisa intre iubire si sex… sunt de condamnat ca insala? suntem de condamnat ca acceptam? of, doamne, ce s-ar face bietii de ei fara camasa impecabila cu care isi impresioneaza iubita, camasa pregatita in zori, intre doua inghitituri de cafea si pachetul pentru scoala al copilului de… sotie? ce s-ar face bietii de ei fara intelegerea aproape materna a sotiei? ar fi o buna lectie de viata pentru ei, dragii nostri “inselatori” sa vada figura contrariata a iubitei cand vede capacul uitat neridicat de la closet… ar fi amuzant sa ii vedem siderati de reactia iubitei cand intra in casa “placerilor” si se trantesc “obositi” in fotoliu cu telecomanda ca o prelungire a mainii… ar fi bine daca ar sti ce gandeste iubita dupa ce inchide usa dupa ei…
nu sunt de condamnat, nici ei, nici ele, nici noi… nu atat vreme cat nu vom uza de dreptul la propria demnitate…
Asa e cum spui Angela! Nimeni nu poate fi condamnat(a) atata vreme cat ne respecatam noi ca indivizi…In fond afurisitul nostru de orgoliu ne da de cele mai multe ori bataie de cap si din cauza asta sufera nepermis de multi(e) cand afla ca nu mai sunt de actualitate.
Daca ne straduim sa nu facem rau in jurul nostru si mai ales sa nu creem furtuni inutile , mai e o sansa ca se intimpla si lucruri bune pe lumea asta. Dar, ma intreb si te intreb: crezi ca noi, femeile suntem intotdeauna de partea …binelui???
hmmm…taram alunecos! variante multiple! totul depinde de ceea ce vrei sau “mai vrei”, de ceea ce iti mai trebuie sau nu…daca poti accepta situatia si trece peste sau daca simti si stii ca te vei impiedica de ea pentru tot restul vietii…daca iti oferi 2 minute de liniste sa te intrebi in sine: “oare mi se putea intampla si mie?”…si sa iti raspunzi la fel de sincer: “orice este posibil!” …Personal, nu cred ca a insela inseamna ca nu-ti mai iubesti “consoarta”! Si as putea sa “despic” acest “insela” in multe variante…Se poate “traduce” in multe feluri! Probabil multi spun: “s-a intamplat…asta e!” Ce urmeaza? Exupery spunea: “Daca iubesti pe cineva lasa-l liber! Daca vine inapoi este al tau! daca nu…Nu a Fost Niciodata!” Il inteleg!
“Daca iubesti pe cineva lasa-l liber!” Sigur ca putem intelege! In fond iubirea nu inseamna INCHISOARE. Desi uneori functioneaza in noi un soi de perversitate si sunt momente cand ne dorim un pic de…inchisoare. Imi vin in minte cuvintele Smarei , care la un moment dat spune ca e foarte incitant pentru o persoana sa “accepte lanturi”, dar sa aiba in acelasi timp certitudinea ca le poate da oricand la o parte. E picant gustul LIBERTATII exercitate in conditii de dependenta…Cine poate sa tina balanta in echilibru , cunoaste deja lectia cu testarea propriilor limite.
Pe de alta parte ma bucur ca ai explicat cumva termenul “a insela” . Multi sunt tentati sa foloseasca acest cuvant intr-un sens destul de restrictiv: de obicei se considera ca a insela intr-un cuplu inseamna ca unul din parteneri sa intretina relatii(aici se pot deschide alte paranteze) cu o alta persoana decat partenera(ul). De fapt bine spuneai ca nu asta inseamna a insela. Inseli atunci cand minti. Si sufletul nu ai cum sa il minti, nu? Ni se intampla tuturor in viata sa avem astfel de momente: sa vibram in prezenta cuiva. E asta un pacat? Atata vreme cat nu dorim mai mult decat sa avem o clipa de armonie cu noi insine e chiar frumos! Mai departe…
Catia, a insela, in DEX, are, pe langa altele, urmatoarele definitii: “A determina la relaţii sexuale prin promisiuni false; a ademeni; a seduce. 4) (soţul sau soţia) A jigni prin încălcarea fidelităţii conjugale”. Asta banuiesc ca este cea mai buna oglinda a modalitatii in care privim acest aspect: limbajul. Modul in care noi (ca romani) am construit sensul din DEX e ilustrativ pentru ce e conceptul in cauza…
De ce in societatea romaneasca inca se gandeste asa (“barbatul va insela, prin natura firii lui”)? Mie mi se pare ca este un soi de “poveste” care se ruleaza ca un program in mintea baietilor (asta aud ei de la tatii lo.. care se justifica, bineinteles, pentru aventuri), si “programul” ruleaza de-a lungul vietii lor, in aceleasi discutii “la bere, cu baietii” sau nu-stiu-unde…
De azi inainte putem zice oare: “femeile au dreptul sa-si lase copiii sa fie crescuti de stat/bunici/tata etc fara sa fie blamate”, si sa devina, de-a lungul timpului, prin “legendarism”, un truism? Nu cred… Daca adevarul e undeva la mijloc, mi-ar placea tare sa-l stiu!
Ce am observat eu? Ca barbatii, cat de “avansati” ar fi ei (in gandire, inteligenta emotionala, sau cum vreti voi) intorc capul dupa un fund frumos pe strada. Le face placere sa se lase prada instinctelor. Mie mi se pare barbatul, in momentul asta, atat de apropiat de animalic, ca mi se face teama.. si oarecum sila [desi stiu ca aici exagerez, "but I'm only human"] (barbatul asta o sa imi creasca mie copiii?!?!?).
Sunt intr-un cerc al slabiciunilor, dar inca n-am gasit veriga slabita…
Ma intreb daca voi gasi intelepciunea de a ma impaca cu starea asta de fapte cand voi fi mai.. avansata in varsta, asa cum sunt bunicile noastre…
Draga Oana, nu contest aceasta definitie data de Dex. Dar e una din acceptiuni si nu cea mai fericita…Cand un barbat si o femeie se doresc pur si simplu, oare ce promisiuni isi pot face ca sa se iubeasca( sexual )? E nevoie ca un barbat sa promita ceva??? Si o femeie sa …accepte doar pentru ca el promite??? Recunosc ca in acest punct sunt putin nedumerita. Sigur ca limbajul e important si trebuie sa exprime cat mai autentic cu putinta ideile noastre. Repet:inseala doar cel care MINTE.
Cred de asemenea ca nu numai in societatea romaneasca barbatii au o asemenea perceptie.In fapt e vorba de natura poligama a barbatului de pretudindeni.
Nu vreau sa se inteleaga ca daca eu incerc sa inteleg aceste aspecte, automat sunt si avocata lor.
Cat despre femeile care isi lasa copiii in seama altora, chiar nu am cum sa inteleg asa ceva. Oare nu femeile sunt mame?? Oare nu ele inteleg cel mai bine ce inseamna sa nasti un copil si sa il cresti??? Intuiesc ce ai vrut sa spui, dar noi aici incercam sa analizam relatia dintr-un cuplu.
Sigur ca barbatii intorc capul dupa o femeie atragatoare, dar oare nu asa fac si femeile in cazul barbatilor atragatori? E un joc, un exercitiu incitant, atata vreme cat nimeni nu se simte jignit si mai ales atata vreme cat e facut inteligent .
Nu stiu ,dorinta asta a noastra de a atinge idealuri pitite in mintea noastra inca din adolescenta, ne face deseori sa vedem dincolo de ceea ce putem realiza in mod concret. Raman la ideea ca nu trebuie sa ne fie sila si sa manifestam spaima unii fata de altii. FEMEIA si BARBATUL sunt jumatatea unui intreg frumos. Atunci cand se intalnesc ca spirit si trup ( ordinea e aleatorie) asistam la realizarea ARMONIEI.
Veriga slaba?Haide sa ii invitam si pe altii , aici , pe Canapeaua Catiei sa ne spuna si ei unde cred ca e veriga slaba?
Despre Bill si Hillary , imaginea lor publica ma refer… n-as prea crede ca exista asa mare pasiune intre ei.
Ma refer la pasiune ca la o atractie continua intre doua persoane. Pentru a vorbi de atractie trebuie constientizate cele doua parti ale unei persoane, masculinitate si feminitate. Aceste 2 componente exista in fiecare din noi, la unii (80% din femei) mai mult feminitate la altii (80% din barbati) mai mult masculinitate.
Dar daca ambele persoane au predominant masculinitate cum sunt cei 2 mentionati mai sus, ei nu se vor atrage, se vor respinge ca 2 poli de acelasi semn ai unui magnet.
Bill zicea despre Monica ca “atunci cand intra intr-o incapere se lumina incaperea”… asta denota faptul ca era o femeie foarte feminina.
Hillary pe de alta parte a vrut sa si candideze la presedentie, iar ptr acest rol trebuie sa fie o persoana cu o masculinitate foarte accentuata , pentru a lua asemenea decizii.
Deci e clar ca Bill a preferat-o pe Monica , chiar si pentru un sex oral, pentru ca il atragea mult mai mult decat o facea Hillary. O sa fac un mic articol pe tema asta, ptr ca masculinitataea si feminitatea sunt 2 concepte cheie cand vine vorba de pasiune intr-o relatie.
Exemplele date,inclusiv cel referitor la Bill si Hillary, nu sunt de natura sa contrazica acel adevar fundamental,cunoscut de cand lumea: masura pasiunii intr-un cuplu(cu sau fara petecutul de hartie, stampilat si parafat la primarie) este data de Feminitatea ei ,si implicit Masculinitatea lui. Sigur ca abecedarul pasiunii are incorporat si capitolul Alchimie. Materialul postat aici vorbeste insa si despre dinamica relatiei de cuplu si mai ales despre cum supravietuim variatiei in cuplu… Exemplele date nu “judeca” pe nici unul dintre protagonisti. Monica sau Hillary sunt doua femei total opuse. Si daca Bill a preferat-o pe Monica,intr-un moment cand constantele lui masculine au cerut-o, foarte bine!Nu inteleg totusi exprimarea “chiar si pentru sex oral…”(e cumva o nuanta peiorativa???) Elementul pasiune in interiorul unui cuplu este ceva despre care o sa mai aduc vorba din cand in cand… Oricum romanul Inca un pas trateaza acest subiect… In rest,astept cu nerabdare materialul promis.
nu sant de acord cu nimic din ce vrea barbatul sa para este o prostie incomparabila cu nimic pe lumea asta . ei trebuiesc trata-ti ca pe niste ………….. exact ce sint
imi pare rau dar asta-i adevarul voi barbatilor care va bate ti joc de suflete inocente
sant mioara si imi pare bine ca a-ti vrut parea mea bye
Mioara,nu ştiu din ce eroare, primul tău comentariu,acela în care afirmai că nu crezi că un bărbat poate iubi şi răspunsul meu au apărut mai sus.Oricum ideea e că eu sunt femeie şi am altă opinie decât tine. Mai important decât acest subiect e însă altul. Cred şi, te rog, să mă scuzi dacă nu e aşa că trebuie să ai grijă cum scrii! Să fii iubită!
Femeile sunt cele care educa copii, femei si barbati. Pe fete le invata sa fie supuse, sa stea la cratita, sa si astepte cuminti barbatii acasa, sa fie slabe si mereu zambitoare, pe barbati mamele ai invata sa fie indrazneti, li se implemeneteaza de mici ideea ca sunt superiori femeilor, barbatul este barbat, el poate sa insele, asta ca sa faca experienta, totul ar trebui sa i fie iertat ca de, este barbat. Femeile sunt de vina pentru comportamentul barbatilor, mamele i au invatat prost. Atentie cum va cresteti copii. Educati barbati care sa si respecte si iubeasca sotiile, nu ca mai pot calca si ei stramb, ca s barbati si li se permite. Eu una daca ma inseala si aflu, imi gasesc alt partener si apoi o sa i dau liber. Daca eu rezit tentatiilor din jur asa ar trebui sa faca si el. Pana la urma sunt constienta ca si eu as putea insela, insa m ar macina acest gand si prefer sa dorm linistita. E gresit poate uneori sa fii prea corect si cred ca depinde foarte mult daca partenerul apreciaza aceasta calitate. De obicei ne dorim ca ceea ce nu ne place sa nu i facem altuia, dar acum traim aceste vremuri, fiecare face cum vrea, nu mai conteaza nimic, nu se mai apreciaza nimic,am ajuns sa ne batem joc unii de altii, sa fim insensibili la problemele altora, aici sunt utili psihologii, doar ei vor mai avea timp sa asculte persoanele care au nevoie de ajutor, nimanui altcineva nu i va mai pasa de persoanele Dvs, nu vor mai avea timp sa va ajute nici macar cu o vorba buna sau un zambet, ce pacat nu? in ce hal am ajuns, noi cei care reflectam.
Oana,
Dacă reflectăm înseamnă că ne pasă,că ne preocupă. Ar fi mult mai trist dacă nu ne-am acorda răgazul să reflectăm. Comentariul tău a punctat ceva esenţial: rolul mamei. Prin urmare: sunt femeile în stare să fie mame care să o armonizeze pe Venus cu Marte? În pofida tuturor diferenţelor acceptate şi asumate…
Catia, cautam cartea supravieturii in cuplu si am dat de site-ul tau.
Imi place ce ai realizat. Ma bucur ca te-am intalnit. Intamplarile nu sunt ceea ce par a fi.
Sa auzim de bine,
Dana Iesan
Dana,
Bine-ai venit pe canapeaua Catiei!Îţi mulţumesc pentru gândurile şi vorbele tale.
O carte a supravieţuirii în cuplu e şi romanul meu de debut Încă un pas care constituie un alt tip abordare a aceloraşi subiecte vechi de când lumea.
Mai vorbim despre întâmplări şi despre ce anume par ele a fi…
Să fi iubită!
nightfever Said:
“Absolut toti oamenii normali psihic sunt capabili de iubire. Ca unii nu mai “pot” sa iubeasca, asta e din cauza ca, la un moment dat, au suferit si au fost dezamagiti. Astfel si-au constuit un mecanism de aparare contra suferintei, dar ea fiind asociata cu iubirea, apararea e defapt contra iubirii. Eu cred ca tocmai tu alegi barbatii care se feresc de iubire.”
Nightfever,
Foarte interesantă observaţia ta şi are o apreciabilă doză de adevăr. În primele romane am mers pe această idee,dar eu ca şi potenţial scriitor,nu fac paşi pe acelaşi dans.Voi pune în lumină şi personaje care să întruchipeze bărbaţi îndrăgostiţi de iubire până peste cap.
Mulţumesc pentru această observaţie extrem de fină!